Trebuia să se întâmple ceva ca să am și eu curajul să vă scriu. Mă gândeam chiar de ceva timp să scriu și eu pe Catchy, de fapt să mă descarc de prea multe ofuri. Dar nu am avut curaj sau inspirație sau motivație… Știu, îmi caut scuze. Chiar mă gândeam și la tot felul de titluri de genul: „Ajutor, am nevoie de curaj!’’, „Trebuie să mă trezesc acum, la 40″, “40 de ani… punct și de la capăt!”
Și iată că ceva m-a făcut să vă scriu acum, în al 12-lea ceas. Recentul caz șocant de la Neamț, cu femeiea înjunghiată de bărbatul de care dăduse divorț și care o teroriza. Și sunt convinsă că multe dintre noi suntem în situația ei și nu plecăm de frică, din cauza amenințărilor. Haideți doamnelor să spunem stop, chiar dacă nu știm ce ne așteaptă.
Eu recunosc acum, așa târziu, că sunt într-o astfel de situație, abuzată fizic, psihic și emoțional, manevrată, șantajată, dar și amenințată cu replica „vei ajunge la știrile de la ora 5!’. Cu mine e puțin altfel, pentru că eu am nevoie nu doar de curaj, ci și de puțin sprijin, măcar emoțional. Pentru că de 10 ani sunt într-un scaun rulant și nu îmi este chiar atât de ușor să o iau de la zero. Pentru unele dintre voi poate e mai ușor de găsit un serviciu, e mai ușoară viața, dar eu am de luptat și cu lipsa mobilității și cu reticența unor oameni.
Nu îmi pasă că viata m-a țintuit în scaunul ăsta (care îmi este cel mai bun prieten), nu durerea fizică e mare, ci durerea sufletească, pe care nici n-o pot descrie. De 10 ani nu am o rampă la casă, peste cele câteva trepte de la intrare, pentru a nu avea contact cu oamenii. Țintuită în scaun, dar și ostatică în propria casa, fără drept la socializare și libertate. Și totuși vreau să plec, fără să mă uit în urmă și fără să mă gândesc că e posibil să ajung la știri. Umilința, amenințările, vocabularul obscen și privarea de libertate sunt cele care mă fac să nu mă uit în urmă cu nici un regret.
Când vă scriu câte ceva despre viața mea, într-o zi de duminică, sunt singură. Asa-zis-ul soț sau bărbat a ieșit la jocuri de noroc, iar cele două fete majore sunt în oraș, cu prietenii. Totuși, în singurătatea mea, mă bucur de o cafea caldă și de puțin soare într-o zi destul de rece de iarnă.
Sper să am curajul să fac un pas spre mai bine în anul acesta (și la zodiac mi se anunță schimbări) și sper să mai am mai des curajul să îmi descarc sufletul și să vă mai împărtășesc din provocările acestei vieți frumoase.
Curaj!
Guest post by anonimă
Dacă aveți o vorbă bună, idei, soluții de a o ajuta, lăsați mesaje în comentarii. Sigur ne urmărește.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
