Nu era vina ei. Ea dorea să aibă o viață a ei, aparte de viața dusă până atunci. Dar veștile mereu prezente, și bineînțeles că descurajante, o trăgeau înapoi cu o forță maximă. Nu avea cum să își facă viața ei, să trăiască pentru ea, dacă va continua să trăiască pentru ei. Ori va lăsa totul în spate și îi va lăsa să se descurce singuri, ori nu va avea ce își dorește. Trebuia să aleagă. Dar o asemenea alegere era una grea, deoarece ei îi făceau parte din suflet și nu ar fi vrut să își formeze mai apoi un gol acolo unde este cel mai greu de înlocuit cu ceva.
Și s-a gândit la o soluție de moment. Îi ajută să reia totul de la zero, și astfel ea va putea face la fel. Ajută-i să își revină, să capete forțe proaspete și să poată să-și ducă viața singuri, apoi ocupă-te de tine. Dar oare cât îi va lua să facă asta? Nu va însemna acest lucru, de fapt, tot un sacrificiu din partea ei? Nu își va pierde anii frumoși din viață pentru asta? Și pentru ce până la urmă? Cu ce se va alege? Îi va fi cineva recunoscător? Chiar va putea apoi să se dezlipească de tot de ei, sau vor avea nevoie mereu de ea ca de un câine însoțitor și îndrumător în viață?
Acestea erau întrebări primordiale pentru ea. Și dacă n-ar fi el, poate că i-ar veni mai ușor. Sau mai greu? Poate așa nu ar mai avea cui să-i dea socoteală că se preocupa prea mult de fosta ei viață și nu acordă deloc atenție vieții din prezent sau vieții viitoare alături de el. Și-așa semnele de despărțire au început să apară. Va putea să ia o singură decizie și să nu-și sfâșie sufletul în două? Pentru că atât ei, cât și el, formau întregul din viața ei. De ce trebuie mereu să faci o alegere pentru a fi fericit? De ce totul depinde de ea? Poate pentru că ea își închipuia asta. Poate pentru că le-a dat prea multă putere asupra ei și a ajuns să fie la fel de dependentă de ei, cum au ajuns să fie ei de ea.
Complicat. Nu contează cât de mult dorești să duci o viață fericită. Dacă tot vei reveni în trecut, niciodată nu vei reuși să trăiești în prezent și să-ți imaginezi viitorul. Cam asta e logica!
Doar de ar exista o soluție magică care să le rezolve pe toate. Să îi facă pe ei puternici și sănătoși, cu voință și cu iubire. Să o facă pe ea mai tare, fără remușcări, fără păreri de rău și cu mai multă încredere în ea. O ea fără amintiri neplăcute, fără episoade care să îi strice cheful și care să îi bulverseze viața. O ea care să nu mai audă la telefon tot felul de situații neplăcute care se cer rezolvate una după alta, pentru a se ajunge la ce trebuie. De ce se sparg toate în capul ei? Dar de ce și-a luat ea toate acestea pe cap? Cum a rămas tăcută și amabilă, plecând urechea și oferind umărul pentru nevoile altora? Bineînțeles că a face pe bunul samaritean (mai ales dacă vine de la tine) are avantajele sale, dar un pic de egoism nu strică, nu?
Așadar, bunici, părinți, copii, fiți un pic egoiști din când în când. Gândiți-vă și la viața voastră aparte de cea a celorlalți și puneți-vă pe primul loc. Sentimentul este reconfortant și nici nu va trebui să vă confruntați apoi cu tot felul de situații în care va trebui să faceți pe arbitrul sau să luați decizii care nu ar trebui să vă privească.
Guest post by Oana M. Ștefan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
