Trattoria Amore

1. Miri

Trattoria Amore e pe strada Toamnei, lângă Biserica Precupeţii Vechi. Intrarea  ar putea trece neobservată dacă nu s-ar legăna în fundul curţii o creangă de gutui înflorit. Dar odată intrat, ai un sentiment de vacanţă, un fel de euforie care, cel puţin pe Miri o face să ridice ochii la fiecare minut. 

În pavilionul de sticlă este instalată bucătăria. Un brâu jivrat ascunde adevărata viaţă care se risipeşte pe lângă plite, la masa din spatele lor, ori în marşurile necontrolate care bat gresia de smarald. Din grădina Amore nu se văd decât capetele bucătarilor, în primul rând ochii lui Miri, care supraveghează cu regularitate mesele din grădină. Mai ales masa 7, la care Daniel a stat timp de 60 de zile.

De la acea masă a ridicat privirea spre pavilion, exact în momentul în care Miri se pregătea să închidă friteuza. Printre zecile de vase, printre aburii uşurei, bărbatul de la masa nr 7 a devenit pe loc un taifun. Era un tip fără vârstă, cu nişte ochi în care se aflau îngropaţi alte câteva sute de ochi, la rândul lor, deţinătorii unor triburi întregi de ochii şi toată această “populaţie” s-a înfipt la iuţeală în irisul tremurător al bucătăresei Miri.

A fost acea întâlnire de-o clipă care te avertizează din prima că vor fi numeroase urmări. Era evident pentru oricine că Daniel era un bărbat însurat. În plus, şi Miri era măritată. Însă, în grădina Amore orice evidenţă socială se stinge. Nu doar aici, ci în toată zona Precupeţilor Vechi. Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, la Precupeţi e cel mai luminos loc din tot Bucureştiul. Chiar şi-n zilele de noiembrie, când se rupe cerul în Crângaşi şi se plumbuieşte Dâmboviţa la Unirii, aici e aceeaşi după-amiază tihnită, împachetată în foiţe de celofan.

Prin urmare, între ramurile de tei, din grădina Amore, Daniel arăta ca un prinţ, iar după numai o săptămână, pentru Miri, devenise “un eveniment” aşteptat.

Examinându-l prin geamul curat, bucătăreasa realiză, fără dubii, că, în ciuda ochilor lui fără număr, Daniel era un domn sobru, genul de tip absolut devotat familiei sale. De câte ori se aude că un bărbat a călcat pe de lături, e considerat în mod unanim un nenorocit care şi-a “înşelat” nevasta, eventual şi copiii. În schimb, nimeni nu se scandalizează dacă-l vede castrat, lângă pulpele groase ale unei femei adormite. În acest ultim caz, el e doar un bărbat la locul lui şi atât. Ochii bucătăresei încercau pătrundă dincolo de cuminţenia lui afişată. Înţelegea că între ei nu era doar termopanul bucătăriei. Cu toate acestea îi intrase în carne un strop de alcool.

Şi-n timp ce uleiul cucerea cu lentoare ochiul teflonului tuciuriu, în acelaşi ritm, faţa, bărbierită de-o zi, umplea întreg teritoriul grădinii. Chiar şi când nu era acolo, spiritul lui continua să lovească alene în geam.

Într-o zi, pe când ieşise să-şi fumeze ţigara, s-au întâlnit nas în nas. Ochii lui, aliniaţi în cohorte, o ţineau la distanţă. Dar chiar şi-aşa s-a legat între ei o conversaţie de 10 minute. Daniel avea o voce profundă şi rece, ca şi cum aripile i-ar fi fost ferecate în lanţuri. A fost doar un schimb de amabilităţi şi de nume, însă pe bucătăreasă a marcat-o total. Un rulou de curcan a rămas neprăjit pe o parte, iar într-o saltă au scăpat nişte coji de cartof.

În acea seara, Miri a renunţat de bunăvoie la sexul săptămânal. Soţul ei a adormit împăcat, în timp ea a stat ore multe cu laptopul pe genunchi, descoperind, în sfârşit, că Daniel lucra la o firmă, nu departe de grădina Amore.

Cum a ieşit de la muncă, în loc să se-ndrepte spre casă, a pornit-o pe Toamnei. În agenţie nu era multă lume. Miri s-a salutat cu o funcţionară şi-a-ntrebat-o de Daniel. Biroul lui era undeva în spatele unei scări. A deschis uşa şi un timp n-a ştiut ce să spună. El butona un laptop Toshiba, iar cele 7 litere argintii au străpuns-o în suflet. Totuşi, s-a apropiat de masa solidă, pe care se vedeau douăzeci de dosare.

Daniel nu s-a arătat mirat de vizita ei, ba, mai mult, ar fi fost dispus să-i povestească despre chestiile la care lucra. Miri l-a lăsat un timp să vorbească, apoi i-a atins mâna. La degetul mic se vedea o tăietură de lamă.

Primul sărut a fost ca o floare.

În micul birou al acelei agenţii de servicii, un timp nu s-au auzit decât zgomote mici, de catarame şi haine. Daniel era un bărbat de o frumuseţe matură, iar, fără motiv, Miri începuse să aibă un presentiment dureros. Şi cum uneori premoniţiile sunt mai acute decât orice calcul statistic, a sunat insistent telefonul. Pentru două secunde s-a bucurat că nu va răspunde. Însă Daniel a-nceput o conversaţie uzuală, ca si cum ea nici măcar n-ar fi existat. Ascultându-i ecoul, Miri şi-a dat seama că pe undeva era o fereastră deschisă.

În două minute, bătea trotuarul din Toamnei, cu tocuri subţiri.

Mai multe ore n-a putut să facă nimic. Un melc i se strecura în trahee.

Apoi au urmat două săptămâni de teroare: Daniel n-a mai venit în grădina Amore.

Din bucătăria de sticlă se vedea cerul, iar, pe la mese, bărbaţi şi femei şuşoteau excitaţi. Foşgăiala grădinii se făcuse ca o hârtie mototolită continuu în dreptul urechii. Din frunzarul de tei lipsea singurul om aşteptat.

Într-o seară l-a sunat şi imediat i-a părut rău.  A nimerit la un eveniment de familie. Un petec infim din esenţa istoriei ei începuse să prindă contur. Daniel era un bărbat însurat.

Abia după încă o săptămână s-au întâlnit în oraş. El era de-o bunăvoinţă regală. A sărutat-o doar pe obraz, apoi i-a descris în câteva fraze situaţia nudă: era flatat că ea se îndrăgostise de el, dar recunoştea că nu era prea mult implicat. Desigur, cuvântul “implicat” i s-a înfipt ca un ciob drept în frunte.

După alte săptămâni de aşteptare şi teamă, Miri şi-a dat seama că nu mai suporta grădina Amore. Într-o zi însorită, de 15, care s-a întâmplat să fie ziua Venerei, a scris o demisie standard şi şi-a luat rămas bun de la bucătăria de sticlă.

2. Daniel

Când s-a deschis Trattoria Amore, pentru Daniel a fost o zi fericită. Nu doar că era aproape de firma lui, dar era şi-o grădină frumoasă. Îi plăcea mai ales pavilionul de sticlă, în care se mişcau bonetele bucătarilor. Când a dat cu ochii de ochii lui Miri, l-a cuprins o căldură de mai. Evident, visul lui masculin nu fusese niciodată legat de-o mică bucătăreasă.

Urmase o perioadă tihnită, cu zile în care prânzul era singurul eveniment important. Iar Miri făcea parte din el.

Într-o zi, ea a apărut la el în birou. Până în ultima clipă sperase că va fi o simplă vizită şi atât, cu toate că nu putea să nege că Miri făcea deja parte dintre fanteziile lui. După ce ea îl sărutase, îi trecuse prin minte acel natural “de ce nu?”. I-a examinat în treacăt sutienul din Carrefour şi-a tras în nări un miros cunoscut, care-amintea de grădina Amore. Probabil că în ziua respectivă făcuse prăjituri cu vanilie, iar toate lucrurile bune pentru el erau vanilate. Când a sunt telefonul, Daniel s-a speriat rău. În sunetul lui se-ascundeau, alarmate, vocea soţiei şi mârâiturile scurte ale celor doi fii.

După ce-a rămas singur l-a cuprins jalea. În fond Miri era o tipă pe care o văzuse prin geamul bucătăriei. Cum de fusese atât de tâmpit încât să se lase dus de valul unei aventuri atât de stupide?

Seara a cumpărat 9 trandafiri albi. Ca de obicei, nevastă-sa nu se-ntorsese de la Tribunal, iar, când apăru, era oricum epuizată. Fiii lui se jucau în reţea.

Câteva zile îşi făcu procese de conştiinţă şi se absolvi imediat. La urma urmelor, de ce n-ar avea o amantă? Apoi îşi dădu seama ce-ar fi presupus acest lucru. În primul rând, i-ar fi trebuit un loc de întâlniri. La birou în niciun caz nu se mai putea. În aceeaşi clădire era şi biroul de avocatură al unchiului George. Mai întâi se imagină închiriind o garsonieră în centru. Apoi îşi dădu seama că n-ar fi putut să plătească chiria, fără ştirea nevestei. Apoi se gândi la întâlnirile flotante, prin diverse hoteluri, şi imediat îi veniră în minte cele mai inconvenabile accidente: întâlnirile cu prieteni de familie, cu diversele rude şi, pentru o fracţiune de secundă, se văzu în emisiunile tv, trecut pe lista nenorociţilor care-şi înşeală nevasta. Un moment medită chiar asupra nedreptăţii cuprinse în această expresie. Iar în cele din urmă, stors ca o rufă, îşi dădu seama că viaţa de amant l-ar fi omorât în doi timpi.

Când se întâlni în sfârşit cu bucătăreasa, se văzuse de cincizeci de ori divorţat şi de cinzeci de ori împăcat cu soarta de a nu fi niciodată cu Miri.

Ea veni la întâlnire îmbrăcată în verde, încât el uită imediat jumătate din gândurile pe care le frământase. O sărută pe obraz, aşa cum plănuise încă de-acasă şi păşi în urma ei reţinut. Cafeneaua Florian era goală. I-ar fi plăcut ca ea să-l atingă în treacăt, aşa că-şi lăsă mâinile pe masă, cu oarecare intenţie.

În cele din urmă, simţi nevoia să-i spună ceva foarte sincer. “Implicat” i se păru mai întâi un cuvânt bun. Apoi realiză că nu vrusese să sune aşa. La urma urmelor, el divorţase de nevastă şi se despărţise de Miri, de cel puţin 100 de ori. După un aşa exerciţiu asiduu, nu putea să mai fie cine ştie cât de implicat. În plus, bucătăreasa asta botoasă nici măcar nu ştia nimic despre el. Se purtase ca un idiot fără gânduri. Ce-ar fi înţeles ea din fanteziile lui, din viziunea lui despre lume? Nici măcar nu ştia cât e de generos şi de cald.

Bucătăreasa Miri dispăru fără urmă,  iar Daniel încetă brusc să se mai gândească la ea. Iar în următoarele săptămâni puse la index grădina Amore, ocolind-o ca pe un loc rău famat.

Epilog

Când Miri îşi lua în sfârşit la revedere de la foştii colegi, se făcuse deja ora 16.

Peste Amore clipea soarele, reflectat în turla Precupeţilor Vechi. Daniel ieşi din agenţie fără niciun plan şi o clipă privi spre argintul din turla rotundă. Din grădini venea boarea de vară, iar peste gardul de la Amore fluturau frunzele mulţumite ale unui măceş. Îşi dădu seama că nu mai avea niciun motiv să se ferească de-această trattoria, mai ales că nici nu-şi mai amintea faţa lui Miri.

El intră pe sub bolta înverzită, în timp ce Miri îşi aduna cu regret flaconaşele de parfum. Îşi puse geanta pe umăr şi mai flutură o dată mâna spre bucătăria de sticlă.

Daniel ajunsese la masa nr 7, când Miri ieşi în grădină. În lumina topită pe cerul Precupeţilor Vechi, Daniel fu cuprins de o mică părere de rău, în timp ce Miri îşi aduse aminte de melcul care-şi făcea loc spre alveolele ei pulmonare. Îl vedea lenevind pe traseu, ceea ce îi aduse în creier un fel de nemulţumire. Şi-ntr-o infimă secvenţă de timp, îl topi ca pe-o linguriţă de unt. Iar, pe măsură ce sângele lui, fostul lui sânge de melc, îi pătrundea în celule, Miri se apropie de masă nr 7.

Daniel se ridică de pe scaun, dându-şi imediat seama cât de dor îi fusese de ea. Între ei doi nu era decât aerul de iunie al grădinii Amore.

Cei 30 de mii de ochi ai lui Daniel se strecurară un timp pe lângă cerceii lui Miri, în lobii frontali, printre sânii încremeniţi şi pe degetele care se mişcau fără cauză.

În grădină nu mai era absolut nimeni, iar pavilionul de sticlă arăta ca un bec fluorescent.

Şi-n aerul ventilat de frunza de tei, se sărutară, în sfârşit, fără gânduri.

*

Bineînţeles, vă întrebaţi ce-a urmat după aceea? Memoria Trattoriei Amore e cât se poate de scrupuloasă. În arhivele personale, care vor fi preluate la un moment dat de Biblioteca Academiei, lângă demisia lui Miri şi dedesubtul unei fotografii, cineva a notat cu pix verde: Miri şi Daniel, la Trattoria Amore, Bucureşti, 2012. Fotografia înfăţişează un bărbat senzual sărutând o femeie foarte brunetă. Sunt doi oameni îndrăgostiţi. Îndrăgostiţi şi eterni. Mai departe? Nu e decât arhivistică, vă asigur.

Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.