Auzi, trăiești și tu, ca mine, de altfel, în vremuri grele. Vremuri de internet, de online, de prieteni virtuali, de hateri și frustrare reală. Ai un CV public tu, am un CV public eu. În public, publici. Despre tine, despre ce simți, ce vezi, ce crezi. Eu, momentan, scriu despre tine, cel/cea care stai în spatele unui ecran de calculator, telefon și comentezi, exprimi păreri. Da’ tu nu publici. Nimic. Niciodată. Păi, și atunci, de ce ai profil pe o rețea de socializare? Ca să socializezi! E o interacțiune bilaterală, adică: un dare/avere. Eu îți zic despre mine, tu îmi zici despre tine.
Uite, eu m-am trezit la 10 am pentru că m-am culcat la 2 am, am mâncat la micul dejun o felie de pizza rămasă de aseară, am băut o cola, chiar dacă mi-am promis că nu mai beau, și acum, da, chiar acum, îmi aranjez frumos frustrările ca să știu pe care mă focusez astăzi. Și da, am o grămada de lucruri de făcut, da’ eu sunt încă pe canapea și mă uit la viețile altora, care, ce să vezi, sunt la fel de publice ca ale noastre.
Tu ce faci? Probabil pe la birou, o să ieși pe la 16:00, o sa faci câteva cumpărături, o să mergi acasă și o să îți tragi sufletul pe canapea, criticând viața altora, pentru că, în comparație cu a ta, este un dezastru, nu? Păi, viața ta cum e? Că eu, despre tine, nu știu nimic. Tu, despre mine, totul!
Dar ție îți place. Cu cât oferi mai puțin, cu atât te simți mai puternic/ă. De neatins. Pentru că tu posezi o serie de informații despre alții, tu știi tot, ei nu știu nimic. Unilateral.
La cafeaua de la ora cinci, o să suni o prietenă și o să bârfiți. Despre pudoare, prietenie, s*x, amanți, amante, public, privat. Și, după ce o să închei convorbirea, o să simți, așa, o stare de bine. Un bine măreț pe care-l faci comunității tale că nu te expui.
Pentru că nimeni nu e cuprins de un ham de moralitate mai strâns ca al tău.
Noi suntem defăimarea, destrămarea, desfrânarea.
Noi simțim, vorbim, zâmbim, murim, iubim.
Tu te uiți.
La mine, la ei. La tine, mai puțin.
Pentru că nu ai suporta să cobori în haosul și hăul ființei tale și să vezi mizerie.
Aceeași mizerie pe care tu o vezi în viețile celorlalți.
Ești călugărița sentimentelor și a gândurilor păcătoase, Coranul inimii tale, Biblia desfrânării.
Și deci ce mai faci? Cum ți-ai ordonat pulsiunile astăzi? Primează aia de viață?
Guest post by Andreea Radu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Despre farmecul burghez al discreției
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
