Oriunde îţi roteşti privirea sufletului, dai de trup. Căderea, dintru început, a omului în trup îmi pare drept una din marile farse ale Creaţiei. Purtăm cu noi un accesoriu dobândit ca urmare a unei întâmplări genetice, suntem prizonierii unui sistem imunitar pe care trebuie să îl întreţinem până în ziua misterioasă când sufletul părăseşte ţărâna asta confuză.
Trăim în epoca trupurilor.
Îmi vin în minte formule precum „spune-mi ce trup ai, ca să-ţi spun cine eşti”, „iubeşte-ţi trupul ca pe tine însuţi”, „acolo unde este trupul tău, se află patria mea” sau „zâmbetul trupului tău nu e ca zâmbetul trupului meu, gândim diferit, iubim diferit”.
Până la coborârea televiziunii pe pământ, orizontul trupului era oarecum limitat. Erai predestinat sexului, rasei, epocii, locului, castei, limbii şi religiei alese de alţii. Cu puţine excepţii, te năşteai şi mureai în acelaşi orizont spaţial. Adică la sat. Acolo unde trupul te însoţea cu precădere la muncile câmpului. Şi, uneori, la câte un bal organizat la căminul cultural. Dar şi prin fâneţe şi şuri, locuri preferate adesea pentru întruparea în Celălalt. Tiparele frumuseţii erau şi ele circumscrise mediului local. Fata popii, fata învăţătorului sau sânii mai răsăriţi ai unei ţărănci care îşi mişca şoldurile unduios cărând apă de la fântână, constituiau, probabil, standarde ale frumuseţii şi modele pentru îndrăgostire. Bine, în cazuri cu totul deviante, fata colectivistului sau fata îmbrăcată a partidului erau cetăţile râvnite de către soldaţii în sumane sau izmene albe. Un genunchi dezvelit, un sfârc revărsat din neatenţie prin ie, constituiau prilej de sărbătoare pentru flăcăii satului. Ai crede aproape că sacralitatea şi bunul simţ al cărnii erau bunuri ale comunităţii.
Cu toate acestea, nu numai veşnicia s-a născut la sat, ci şi psihanaliza. Deşi oamenii nu ştiau prea multe despre poziţii sexuale sau metode de contracepţie, trupul îşi făcea de cap şi la sat. Adesea chiar în mod ilegal. Îmi aduc aminte de două întâmplări traumatizante de acest gen, petrecute în satul bunicilor mei privaţi. Un viol s-a întâmplat pe câmp: o fată de treisprezece ani, sosită de la oraş la rudele sale din Poienari, a fost trimisă de către Saveta să păzească oile pe câmp. S-o fi gândit la o un ritual de iniţiere în arta păstoritului. În loc de aceasta, fata avu parte de o iniţiere macabră în dezordinea, programată de Creator, a instinctelor. Cel de-al doilea eveniment s-a petrecut la miliţie: o femeie a fost reţinută pentru nu ştiu ce delict şi am auzit cu urechile mele povestindu-se despre faptul că tânăra fusese dezbrăcată la pielea goală şi expusă trecătorilor. Nu m-ar mira cu nimic să fi fost aşa. Adesea, oamenii se folosesc de funcţiile pe care le deţin pentru a-i umili pe ceilalţi. Deşi nu purtăm arme clasice, războiul dintre noi este perpetuu.
Acum trupul este expus oriunde, începând de la desenele animate pentru copii, trecând prin întreaga media şi sfârşind la serviciu. Dacă aţi avut prilejul să urmăriţi desene animate pe internet, aţi sesizat plasarea unor mici poze cu fetiţe semidezbrăcate într-o parte a ecranului. Iar despre defilarea organizată a nudităţii TV, chiar nu am starea necesară să povestesc.
De-a lungul convorbirilor mele existenţiale cu diverşi indivizi, mai mult sau mai puţin întâmplători, indivizii, da, am auzit numeroase apelative adresate celuilalt sex. Deseori, femeile sunt denominate prin cuvântul popular care desemnează sexul lor. Şi să nu credeţi că mi-am petrecut viaţa în compania vagabonzilor sau a găştilor de cartier. Dimpotrivă. De curând am revenit la facultate, ca student, şi m-a surprins modul în care unii colegi de-ai mei povestesc despre sexul opus lor, unii dintre ei fiind deja însuraţi şi, paradoxal, având copii de gen feminin, pe care desigur că îi iubesc cât se poate de mult. Nu îmi permit să reproduc aici conversaţia, dar pot să spun că sistemul de referinţă este, în mare măsură, trupul femeii, cu precădere anumite părţi anatomice. Aş crede chiar că toate eforturile pe care bărbaţii le fac în această viaţă, de la carieră până la poziţia socială şi modul de impunere în faţa celorlalţi nu au ca scop decât aproprierea unui exemplar feminin al cărui trup să fie cât mai senzual, cât mai bine înzestrat, ca să zicem aşa. De aici creşterea numărului de divorţuri sau de aventuri odată cu avansarea în grad în ceea ce priveşte profesia sau statutul social.
Mă gândesc dacă nu cumva iubirea trece prin job.
Deşi mergem, unii dintre noi, la biserică, tot Freud pare a fi dumnezeul nostru. Şi, în adevăr, suntem trup, mai presus de orice altceva. Oricât de mult am încercat să mi-l disciplinez de-a lungul timpului, se pare că e un dat ca trupul să fie mai puternic decât spiritul. Nu vorbesc numai despre înclinaţia de a ne îndrăgosti de trup şi nu de suflet, ci despre simfonia de senzaţii care ne năpădesc creierul pornind de la trup. Un filosof răutăcios era de părere că dragostea este un şiretlic al naturii care doreşte o bună recoltă de copii la hectar. Cu adevărat, din ce în ce mai des, iubirea pare a fi un simplu exerciţiu fizic, mai ales că omul cu sentimente începe să fie perceput a fi sau ipocrit sau o anomalie a naturii.
Nu numai bărbaţii îşi orientează viaţa în funcţie de trupul femeilor. Şi femeile visează la un trup masculin perfect. Gene, protecţie, mitul lui Adonis, nu mai intru în amănunte.
Ceea ce mi se pare simpatic este faptul că suntem supuşii ascultători ai unui „adevăr care va putrezi în curând”. Sincer, mi-e groază să mă gândesc la faptul că, odată cu sufletul, va învia şi trupul în viaţa de apoi. Totuşi, poate vom fi scutiţi de acest accident asupra căruia nu avem mare putere – în afară, desigur, de a-l trimite la sala de forţă, la fitness sau la operaţii estetice. Asta fără a putea stopa drumul trupului către putreziciunie. Şi spun asta cu zâmbetul pe buze, credeţi-mă.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
