Totul e din cauza mamă-sii

24 September 2015

aura nan“A fost odată o soacră bună, dar lupul a înghiţit-o.” Săraca! Da’ ce-o fi făcut? Sunt bancuri, proverbe şi poveşti cu soacra… de parcă ar fi cel puţin dracul ieşit pe uscat. Dar, dragă noră, te-ai întrebat vreodată ce-ai face fără ea? Te-ai gândit, măcar un pic, cât de folositoare poate fi la casa omului? Şi ce bagaj aduce cu sine?

O femeie adevărată e ca o caracatiţă. Face tot ce trebuie. Păi nu ţi-a spus soacra? Venea de la serviciu, trecea prin piaţă, dup-aia plătea telefonul şi întreţinerea. Intra pe uşă, punea oala pe foc şi se apuca să mute mobila prin casă. În timpul ăsta, spăla nişte rufe, dădea cu aspiratorul, schimba un bec, făcea lecţiile cu ăia mici. Şi tu, nevastă, la fel nu? Că doar nu vrei să fii exemplul negativ! Ce? Vremurile s-au schimbat? Prostii! Fii mulţumită că îţi testezi propriile limite. Pune osul la treabă. Cum ar fi dacă n-ai avea concurenţă? Dacă n-ai fi gâdilată permanent de drăcuşorul acela care te îndeamnă să fii mai bună (chiar) decât ea? Sigur că eşti! Dacă vrei cu adevărat, poţi!

Şi ce dacă le ştie pe toate? Cu atât mai bine, ai de unde fura. Nu lua de bun chiar tot, fii selectivă. Nu eşti de acord cu ce spune? Zi ca ea şi fă ca tine, că nu-ţi ia nimeni mânecile de la vestă. Limba soacrei? Prea scurtă pentru complimente, dar tare lungă când greşeşte altul? Asta e, nu-i nimeni perfect. Te pomeneşti că tu eşti uşă de biserică! E băgăcioasă? Nu vrea decât să te ajute. Nu-i aşa că te simţi importantă, ştiind că e cineva interesat de tot ce faci?

soacra

Ia recunoaşte tu, dragă noră. Păi, ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi soacra ţapul ispăşitor? Eşti nemulţumită de bărbatul tău? Ţi se pare cumva că e cam leneş? Că nu te bagă în seamă? Nu, Doamne fereşte, nu e nesimţitor din fire. El n-are nicio vină. Totul e numai din cauza  mamă-sii! Dacă n-a avut grijă să-l dreseze de mic… Parcă întradins a făcut-o, ca să suferi tu acum. Nu ea l-a învăţat că totul i se cuvine? Nu ea l-a alintat şi i-a suflat în fund? El, sărăcuţul, poate ar fi fost altfel…

Fii fericită, deci. Ai găsit cauza problemelor. Soacra! Ea e de vină pentru tot. Pentru promisiunile uitate, fiindcă nu l-a învăţat să-şi ţină cuvântul. Pentru surzenia congenitală. Pentru gaura din canapea. Unde? În dreptul televizorului, desigur. Pentru şosetele murdare aruncate lângă coşul de rufe. Pentru încăpăţânarea de catâr, moştenire de familie. N-aveai de unde ştii că seamăna cu maică-sa, când l-ai întâlnit şi ţi-a făcut creierii papiotă… Unde mai pui că iubiţelul sforăie… dacă stai bine să te gândeşti, şi p-asta tot de la ea o are.

Dar, la urma urmei, tu nu mai arunci pisica moartă în curtea ei? Nu-i aşa că ai avea cei mai ascultători copii, dacă nu le-ar căuta mereu în coarne? Şi când nu-ţi iese prăjitura, nu ai tu de la ea reţeta? (şi sigur e ceva de care nu a pomenit când ţi-a dat-o, că altfel nu se explică!). Până şi de Doamne-Doamne te scapă, că are calendar de la popă. De ce nu ţi-a spus că e cu cruce roşie, iar tu exact astăzi ţi-ai găsit să speli?

Are soacra o influenţă negativă? Nuuu! Eu cred că scoate tot ce-i mai bun din tine. Spune drept: cât de curată e casa ta când vine ea în vizită? Şi cum îţi aminteşti tu  brusc, când o vezi, toate vorbele frumoase cu care-i alinţi progenitura? Îţi face observaţie? Ştiu că nu-ţi pică bine, dar nu-i nimic, tu eşti un spirit superior. Zâmbeşti îngăduitor şi laşi de la tine. Pe deasupra, constaţi că eşti un monument de bunăvoinţă. Şi de răbdare. Ce? S-a terminat Suleyman? Lasă femeia să-ţi povestească ultimul episod. Poţi să te mai relaxezi un pic şi să te gândeşti la ale tale, în timpul ăsta. Vezi? Nici nu ştiai că ai aşa un autocontrol. Şi toată lumea câştigă…

Este soacra o piatră de încercare pentru orice căsnicie? O bombă cu ceas? Sau e un rău necesar? Nu cred că ştie careva răspunsul exact. Dar nu sta pe gânduri, noră, dacă eşti deşteaptă. Ţine-o aproape. Şi fii mulţumită: ce nu te omoară te întăreşte. La urma urmei, dacă n-ar fi fost ea, nu l-ai fi cunoscut nici pe odor, nu?…

Semnat: o viitoare soacră. Cu (doar) două nurori

Pe Aurelia o găsiți toată aici.



Citiţi şi

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Chircu Victor / 24 September 2015 17:34

    Dacă s-o întîmpla vreodată să se înamoreze de mine vreo femeie și să vrea să se mărite cu mine, o să încerc să o țin cît mai departe de maică-mea… dar nu-i spuneți asta maică-mii! Țin prea mult la viața mea! 😀

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro