Timp de o săptămâna, mulți din prietenii mei s-au lăudat cu notele mari de la Bac obținute de unii membri din familia lor. Îi felicit pe toți. Este cu adevărat o mare realizare ca unul dintre ai tăi să se poată lăuda cu un rezultat deosebit. Eu mă voi lăuda cu un 6,53.
Veți spune că este o notă mică. Ei bine, aflați că pentru fiul meu este o notă imensă. Iar pentru mine este o fericire enormă că a fost în măsură să îl obțină! De ce? Pentru că fiul meu a fost autist și este în totalitate recuperat. Iar această medie nu a fost obținută oriunde, ci la profilul mate-info, adică la profilul la care se face cea mai grea matematică.
Realizarea lui nu se datorează în nici un caz sistemului. Pot spune că este o minune de la Dumnezeu. La ea au contribuit profesorii lui care au înțeles din primul an problema cu care se confruntă. Pe atunci autismul i se transformase într-o formă de ADHD.
De ce spun că profesorii au contribuit esențial la recuperarea lui? Ar fi putut să îl excludă, să îl abandoneze, să îl umilească. Dar și-au dovedit calitatea de adevărați dascăli și l-au silit să devină normal. În special, diriginta a scos untul din el. Putea în timpul ăsta să se ocupe de pretendenții la 10 pe linie sau de olimpici, dar ea a investit foarte mult în fiul meu. Pentru mine, ceea ce a făcut pentru Grigore valorează mai mult decât 10 pe linie. Ceea ce vreau să va spun este de fapt cu totul altceva.
De-a lungul anilor am fost nevoită să interacționez cu nenumărați specialiști care se ocupă de copii cu tulburări cu spectru autist. Toți într-un glas spun că marea majoritate a acestor copii ar putea fi recuperați dacă sistemul nostru s-ar alinia la sistemul european. În țările europene, cadrele didactice, medicale etc. au obligația să identifice astfel de cazuri pentru ca recuperarea să înceapă cât mai devreme.
La noi, așa ceva nu prea se întâmplă. Deși există personal specializat. Există chiar și un spital în Titan care se ocupă special de astfel de copii. În plus, la noi, există chiar și părinți care nici nu vor să admită că unul din copiii lor ar avea nevoie de ajutor de specialitate.
Una din problemele cu care m-am confruntat a fost aceea că nu am reușit să conving pe nimeni că este nevoie ca subiectele pentru examenele de capacitate sau bacalaureat să fie elaborate pentru ei într-o formă specială. Să conțină exact aceleași subiecte, dar enunțurile să se facă “pe limba lor”. În occident, se practică asta de mulți ani și cu rezultatea excelente. Sunt integrați în circuitul social și profesional oameni cu abilități și aptitudini deosebite. Iar problema nu este de loc una de neglijat în condițiile în care sunt foarte mulți copii cu astfel de probleme. Nu susțin că fiecare autist este un Einstein, Darwin sau Newton, Bethoven, Mozart sau Kant, dar cred că a sosit timpul să facem mai mult pentru aceste persoane.
Felicitări, Grigore! Dacă ai reușit să învingi monstrul ăsta, vei reuși orice altceva își dorești să faci în viață.. Ai credință în Dumnezeu și ai credință în tine! Celelalte probleme uneori sunt detalii care ne fac viața mai palpitantă și mai frumoasă!
Mama
Mama lui Grigore este Daniela Ursu. Felicitări, mama lui Grigore!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.