Nu uitați că epitetul ornant cel mai reprezentativ al prostului este fudulia. O știau și făuritorii de proverbe ai strămoșilor noștri carpato-danubiano-pontici, s-ar cuveni să ne-o amintim în fiecare zi: de cum apare fudulia, îndată își va face apariția în toată splendoarea sa și prostia.
Timpurile noastre în loc să combată fudulia prostului o flatează, fiindcă prostul flatat e, vai!, atât de ușor de făcut la buzunare și la urna de vot.
Prostia nu mai e privită ca o vină, nu mai e nicio rușine să fii prost. Dimpotrivă, tati!, trebuie să fii dezinhibat, trebuie să fii vocal, trebuie să urli părerea ta despre lume și viață până când aceasta devine realitate. E o epocă interesantă pentru cine are pasiunea de a studia imbecilitatea umană.
Prostia nivelează, capitalismul e nevoit să coabiteze cu dictatura proștilor, pentru că motorul său este profitul. Din clipa în care și-a abandonat minima responsabilitate morală, orice întreprindere devine o simplă fabrică de făurit vise bicisnice, cum s-ar zice.
Nu e nicio mirare că prostul gust a înlocuit bunul gust. Bunul gust e vechi, e demodat, e cringe și, la o adică, nici măcar nu există și nici n-a existat vreodată, vi s-a părut.
În tot ce e cultură populară, secolul XXI e o spectaculoasă cădere față de secolul XX. Muzică, filme, meciuri de fotbal – toate sunt copii palide ale unei epoci de aur occidentale – definitiv încheiate.
A doua jumătate a secolului XX ne-a dat tot ce am avut mai bun în cultura populară și apoi s-a dus să moară în arhive virtuale, împlinind profețiile lui Cobain despre cum va suna muzica viitorului.
Proști au existat de când lumea și vor exista cât lumea. Dar au dispărut proștii blajini, blânzi. Nu mai găsești. Astăzi tot prostul în drum e vedetă pe cel puțin o rețea socială, e obraznic, n-are picătură de școală, nu scoți din el nici Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, dar dă din gură la tine, e slobod la vorbă, are tupeul și ignoranța agresivă fără de care e tot mai greu să faci masă și off și online. Și peste toate, ziceam, se înfășoară în mantia fuduliei. Prostul ajuns.
Și tocmai acesta – prostul ajuns – este idolul la care se închină masele largi, populare, visând ca într-o zi să îi ia locul. Ce ar putea să nu meargă bine în acest mers al lumii de astăzi și de mâine?
O palidă consolare rămâne că, scârbit și epuizat de rasa umană, poimâine nu mai vine.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Despre farmecul burghez al discreției
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
