Romantismul a devenit, de-a lungul timpului, victima propriei sale imagini prea amabile (vezi ce zice și Hölderlin). Bunăoară, avem de-a face cu un termen care strânge sub umbrela sa sentimentalismul, buchetele scumpe de trandafiri, prețiozitatea, apa de roze, lacrimile. De aceea, anumite filme (evident, așezate lângă subspecia-regină: comedia romantică) de dragoste constituie motiv de încântare. Categoria filmelor de dragoste nu se rezumă doar la clasicii Ernst Lubitsch, Woody Allen, Billy Wilder, ci „face ochi dulci” și science-fictionului, realismului, ba chiar și westernului, fără a mai socoti celebrele comedii muzicale. Iată o listă cu doar câteva dintre sutele de filme de gen, cu propuneri pentru vârste, genuri și dispoziții diferite, dar necesare pentru momente mai speciale.
Citiți și al doilea top aici.
- Cairo Time (Regia: Ruba Nadda)
Despre geometria sentimentelor şi despre vacanţele dragostei încearcă să povestească Ruba Nadda, într-o peliculă ce poate fi şi o delicată odă închinată megalopolisului Cairo. Juliette (Patricia Clarkson) este redactor de modă la o revistă glossy (Vous) şi are un mariaj fericit cu Mark (Tom McCamus), un diplomat (înalt funcționar al O.N.U.) canadian. Copiii lor sunt deja mari, alte griji nu sunt la vedere, aşa încât părinţii pot acum să-şi proiecteze o binemeritată vacanţă. Destinaţia aleasă de cei doi este ademenitoarea capitală a Egiptului. Mark nu mai poate ajunge – fiind prins într-o misiune în teritoriile palestiniene (Fâşia Gaza) -, aşa încât Juliette trebuie să călătorească singură în Middle East. Aşteptarea soţului se transformă într-o plăcută hoinăreală prin uimitorul Cairo. Spectatorul descoperă, alături de Juliette, farmecul şi pitorescul acestui oraş, graţie imaginilor realizate de Luc Montpellier. Misterul urmelor antichităţii, luxul hotelurilor de cinci stele, parfumul cafenelelor populate cu o clientelă exclusiv masculină, discretele apariţii feminine şi raporturile stricte dintre bărbaţi şi femei, toate se lasă descoperite şi induc stări de nostalgie.
- Her (Regia: Spike Jonze)
În Her, cineastul plasează acţiunea undeva în viitor (dar nu unul prea îndepărtat, pesemne), în aglomerările urbane din Los Angeles. Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), fiind angajat la firma BeautifulHandwrittenLetters. Com., redactează scrisori pentru clienţii incapabili să (mai) aştearnă vorbe încărcate de simpatie, recunoştinţă, durere sau dragoste. Paradoxal, el însuşi suferă de aceeaşi meteahnă ca şi clienţii săi. Soţia lui, Catherine (Rooney Mara), şi-a pierdut răbdarea alături de acest bărbat capabil „să mângâie” mai mult tastatura. Actriţa Rooney Mara pare să fie urmărită de partitura fetei care-i spune adio „băiatului obsedat de computer”/Nerd, dacă avem în vedere primul ei rol de lungmetraj (The Social Network). În acest rol, ea apare mai mult în flashback-uri, fără să îl tulbure prea mult pe eroul care se întreţine cu amicii lui (Amy – creatoare de jocuri video şi Paul). Montajul curge alternând prezentul şi trecutul pe fundalul sonor pigmentat cu Karen O, Arcade Fire, The Breeders, într-o estetică magic-personală. După nenumăratele întâlniri aranjate eşuate, acest Pygmalion ultramodern găseşte, precum romanticii, că „…totuşi, este trist în lume“. Prin el, regizorul nu aduce o satiră atât de virulentă simulacrului de viaţă ce ne-ar putea aştepta, cât transcende iubirea, proiectând-o în ideal, cu mult pathos.
- La La Land (Regia: Damien Chazelle)
Născuți pentru faimă, se poate spune că Emma Stone & Ryan Gosling – care și-au dat replica în Crazy, Stupid, Love, Gangster Squad și în recentul La La Land – par a fi urziți pentru succes. În larma fremătătorului Los Angeles, Mia (Emma Stone) – o actriță cu aspirații – își câștigă existența servind clienții în cafenele de rând și partcipând la audiții. În aceeași situație, dificilă, se găsește și Sebastian (Ryan Gosling), un artist de jazz, care înteține atmosfera în localuri pentru a putea să aibă un trai decent. Cei doi tineri se găsesc la o apreciabilă distanță de înfăptuirea visului vieții lor de artiști pasionați. Povestea lor va căpăta caracterul unei veritabile rapsodii, în viziunea lui Damien Chazelle (Guy and Madeline on a Park Bench, Whiplash). La La Land devine o poveste despre iubire și despre visuri într-o lume deloc roz. Los Angeles este un oraș plin de visători („wannabe artists”), iar aceștia se-nsoțesc temporar pentru a-și urma idealul. Precum finalul de la un disc din vinil, Chazelle îmbibă pelicula cu siropul dulce-amărui al unei fantezii melodioase și transformă La La Land într-un tur de forță de veritabil muzical. Chazelle a întors eșecul pe toate fețele și a dat la iveală o formulă inedită de-a privi aspectele luminoase din viață fără pretenția de-a oferi soluții. Cu toate că La La Land sfârșește fără „happy-end”, lasă loc pentru opțiuni, în funcție de câtă încredere are fiecare în finalurile fericite, iar spectatorii, ieșiți din sala de cinema, rămân cu ochii în lacrimi, cu o melodie păstrată în minte și în inimă, cu o apreciabilă distanță între aerul (respirat) și solul pe care pășesc.
- Bright Star (Regia: Jane Campion)
Bright Star este istoria unei iubiri pasionale, dintre poetul romantic englez John Keats (Ben Whishaw) și atrăgătoarea lui vecină, Fanny Brawne (Abbie Cornish), poveste derulată între anii 1818 și 1820. Chiar dacă nimic nu lăsa să se întrevadă că s-ar putea ivi o idilă între frivola Fanny și talentatul John. Pelicula, realizată de Jane Campion, este ea însăși o „stea luminoasă”, încărcată de sublimă frumusețe, intensitate și justețe. Titlul are legătură directă cu poemul de dragoste scris de Keats pentru Fanny pe-o culegere a scrierilor lui Shakespeare. Iubirea arzătoare dintre cei doi amorezi i-a stârnit interesul realizatoarei, care-a încercat să imortalizeze o fărâmă din pasionala istorie. După mai bine de un deceniu de la The Piano, cineasta neozeelandeză aduce în prim-plan o iubire tragică, înviorată de doi actori talentați, ce iradiază: Abbie Cornish și Ben Whishaw. Proiectat în cadrul Festivalului de la Cannes, Bright Star a făcut publicul să mai uite de grozăviile lumii contemporane, celebrând opera unui poet romantic din secolul al 19-lea. Plasticitatea imaginilor, fluiditatea regiei, calitatea excepțională a interpretării și profunzimea sentimentelor aduse-n cadru sunt argumentele pentru care acest film a fost elogiat/nominalizat. Coloana sonoră a împletit muzica originală semnată de compozitorul Mark Bradshaw și vocile actorilor Cornish și Whishaw, oferind veritabile bijuterii poetice.
- The Light Between Oceans (Regia: Derek Cianfrance)
Asemenea celor două fețe ale lui Ianus (zeul ușii, al sărbătorilor, al riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție, al începuturilor, dar și al finalurilor), se articulează și recenta producție – The Light Between Oceans – ecranizare a romanului omonim, semnat de M. L. Stedman. Realizatorul filmelor Blue Valentine (2010) și The Place Beyond The Pines (2013), Derek Cianfrance, s-a lăsat sedus de pasionanta poveste în care dragostea și datoria se vor duela și-a oferit publicului o peliculă situată la granița dintre psihodramă și melodramă. The Light Between Oceans este o melodramă bine-unsă, care beneficiază de participarea unui duo actoricesc de o mare finețe: Alicia Vikander – Michael Fassbender (un cuplu de îndrăgostiți și în viața reală, idila înfiripată chiar pe platourile de filmare ale acestei producții). Derek Cianfrance a subliniat elementele de forță, care dau o altitudine amețitoare și, astfel, a suscitat emoția la cote maxime. Povestea (ușor abracadabrantă), amestecată cu „formol” și-o estetică pastel-marin (multitudine de valuri, plaje, stânci, pescăruși), ce se aseamănă cu tablourile bunicii, va produce multe lacrimi privitorilor. Realizatorul este un artizan care nu dorește să stârnească valuri inutile și lasă, la suprafață, doar grația dureroasă a marilor povești melodramatice.
- The Age of Adaline (Regia: Lee Toland Krieger)
Regizorul Lee Toland Krieger, cel care a stârnit intreresul celor de la Hollywood cu filmele lui anterioare – The Vicious Kind şi Celeste and Jesse Forever – a găsit în povestea scrisă de J. Mills Goodloe și de Salvador Paskowitz câteva dintre obsesiile lumii actuale: tinerețea perpetuă și vanitatea. Ideea de-a vorbi despre frumusețea procesului de îmbătrânire este una sensibilă și vine în contra-replică pentru ceea ce lumea actuală ne-a oferit, prin toate canalele media. Filmul prezintă povestea unei tinere, Adaline Bowman (Blake Lively), care – după un accident de mașină și un fulger ciudat, ce generează o uriașă forță electromagnetică – își pierde capacitatea de a îmbătrâni. Narațiunea filmică este însoțită de unele explicații „științifice”, care informează spectatorul că acest fenomen straniu nu va fi descoperit până în 2035. Născută în ziua de Anul Nou, în San Francisco (în 1908), Adaline va rămâne, miraculos, la vârsta de 29 de ani, timp de aproape opt decenii. Eroina va duce o existenţă retrasă, din teama de a nu deveni un „studiu de caz pentru experimentele de laborator” și-i va ocoli,din răsputeri, pe cei care i-ar putea da secretul în vileag. Imaginile semnate de David Lanzenberg sunt impresionante, iar muzica (Rob Simonsen) și costumele (Angus Strathie) induc o stare de bine. „La cincizeci de ani, fiecare are chipul pe care îl merită”, zicea George Orwell. Lui Adaline Bowman i-a luat mult timp până să-nțeleagă acest lucru, după cum fiecăruia dintre noi îi este destul de greu, dar atunci când rosturile sunt pătrunse, totul pare mai ușor.
- Me Before You (Regia: Thea Sharrock)
Ce poți să spui despre un bărbat tânăr, frumos, inteligent, bine educat, destul de bogat, dar… paralizat? Instantaneu, ne amintim de vorbele lui Oliver Barrett IV, eroul din Love Story: „Ce poţi spune despre o fată de 25 de ani care a murit? Că era frumoasă şi sclipitoare? Că îi iubea pe Mozart şi pe Bach, pe Beatles şi pe mine?” Apăsătoarea întrebare o va adresa, de data aceasta, Emilia / Louisa Clark, eroina din Me Before You, o adaptare după romanul omonim al lui Jojo Moyes. Garnisită cu toate ingredientele pentru un succes comercial sigur (scenariul după un best-seller, imaginea, costumele, muzica, distribuția de excepție), această melodramă (asumată) narează povestea unei iubiri imposibile și despre adevărul trist din spatele aparențelor. Iată, așadar, o nouă (clasică) poveste de dragoste, care ne demonstrează, încă o dată, că iubirea e mereu spectaculoasă, imprevizibilă şi în stare oricând să doboare orice bariere. Me Before You este o convingătoare demonstrație că, uneori, poţi lupta şi cu ceea ce e „scris în stele”, chiar şi cu preţul unor lacrimi.
- A Good Year (Regia: Ridley Scott)
A Good Year are toate ingredientele unei pelicule Hallmark ori în genul celor pe care le regăsim și în Four Weddings and a Funeral, Love Actually, Nothing Hill, și nu în cele din urmă în Under the Tuscan Sun. Max Skinner (Russell Crowe) este un bancher londonez, specialist în investiţii, cu o reputație de afacerist de succes. Singura lui rudă – unchiul Henry (Albert Finney) – îi lasă moștenire un domeniu viticol și o casă cam veche din Hexagon. Bătrânul trăise aproape 30 de ani în Provence, departe de tumultoasa lume a bussiness-ului. Max pleacă să-și ia în stăpânire „moșia” din Franța. Aici, îi regăseşte pe Francis Duflot (Didier Bourdon) şi pe soţia sa, Ludivine (Isabelle Candelier), cei care se ocupaseră dintotdeauna de producţia vinicolă a domeniului unchiului Henry. Max nu e încă decis să se mute în Sudul Franţei, iar un amic al său, agent imobiliar, îl sfătuieşte să vândă domeniul care, după părerea sa, făcea o avere. Aparent previzibil, scenariul oferă, totuși, unele surprize. Povestea unui workaholic londonez care cedează în fața unei fermecătoare franțuzoaice și acceptă să trăiască într-o Franță rurală și idilică nu este surprinzătoare, având în vedere suita de comedii romantice pe această temă, dar modul în care apare în A Good Year ne invită să reconsiderăm prioritățile din viață.
- The Girl in the Book (Regia: Marya Cohn)
Un celebru scriitor, Honoré de Balzac, mărturisea – prin vocea personajelor sale, că „a simți, a iubi, a suferi, a se devota vor fi veșnic urzeala vieții femeiești.” Un punct de vedere asemănător pare să ne împărtășească, în filmul The Girl in the Book, și creatoarea Marya Cohn. The Girl in the Book o aduce în prim-plan pe tânăra Alice Harvey (Emily Vancamp), o scriitoare care încearcă să depăşească blocajul de creaţie. Alice se trezeşte prinsă în capcana unei slujbe de editor junior, care-i solicită – la un moment dat – să se îngrijească personal de relansarea unui bestseller (cartea avea la bază întâmplări din viaţa ei). Astfel, se va re-deschide o fereastră către amintiri dureroase. Glisând mereu între trecut şi prezent, tânăra femeie trebuie să găsească puterea de a înfrunta evenimentele tulburătoare pe care le păstrase ascunse în toţi aceşti ani, ca mai apoi să ia decizii pentru a spulbera definitiv demonii trecutului. Ajutată de cea mai bună prietenă, Sadie (Ali Ahn), juna editor își reface puterea pentru a crea și de a redobândi încrederea de sine. Optimistă, cineasta oferă spectatorilor varianta finalului fericit, eliberând-o pe Alice de povara trecutului. The Girl in the Book – o pledoarie pentru deschidere (în general) și pentru resorturile morale aplicate în relațiile (de orice natură) dintre femeie și bărbat – rămâne un film emoţionant. Este, cu certitudine, o comedie cu îndemnuri pentru iubirea de carte, o peliculă ornată cu puțin roz, care nu te poate lăsa rece.
- The Fault in our Stars (Regia: Josh Boone)
La doar şaisprezece ani, Hazel Grace (Shailene Woodley) este o adolescentă, desprinsă parcă din Săpânţa unui Maramureş arhaic, care îşi analizează cu sânge rece propriul deznodământ. Ea se luptă cu suferinţa, cu moartea perfidă ce stă mereu la pândă. „Oamenii vor pieri”, zice tânăra, „şi nimeni nu îşi va aminti de Cleopatra, Aristotel sau Mozart” – vorbe usturător de dureroase adresate lui Augustus / Gus (Ansel Elgort), o altă victimă a cancerului. Frumosul adolescent, ex-star de baschet, şi-a pierdut un picior într-o remisie a neîndurătoarei boli şi e unul dintre bolnavii care iau parte la acele reuniuni care-i ajută să supravieţuiască, încercând să sfideze maladia. Cu optimism şi spirit uşor caustic – specifice adolescenţei -, cei doi tineri se vor „duela” pe tema spiritualităţii şi a destinului. Hazel şi Augustus vor găsi împreună punctul pe care îl căutau în univers – dragostea. Amândoi descoperă cât de bine este să fii iubit, ca cineva să te vadă aşa cum eşti cu adevărat şi să fii considerat frumos. Este şansa lor să înflorească, în ciuda tuturor sumbrelor pronosticuri. Imaginile sunt permanent susţinute de o coloană sonoră (OneRepublic, Charli XCX, Ed Sheeran, STRFKR, M83, Lykke Li) ce te face să crezi că, uneori, ecranizările pot fi mai bune decât romanul de la bază. Pe ecran, se derulează cadre cu tot arsenalul unor adolescenţi (tipic americani): haine din piele, sneakerşi, jocuri video, trofee sportive, dormitoare perfecte, dar, mai ales cu SMS-uri afişate în animaţii colorate. Toate vin să contrabalanseze teama şi durerea aflate în surdină. Dacă acum mai bine de patruzeci de ani, spectatorii storceau batistele, suferind alături de Oliver (Ryan O’Neil), la clasicul Love Story (1970), astăzi, se zâmbeşte amar, printre lacrimi, în faţa lui Hazel (Shailene Woodley) care aşteaptă netulburată „întâlnirea dintre stele”. Pelicula semnată de Josh Boone are o armă imbatabilă în faţa chinului – o actriţă tânără şi lipsită de orice artificiu.
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia (cu diacritice și foto pentru ilustrat) pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Glorie și decadență – Napoleon
What’s Love Got to Do with It?
Începutul e sfârșitul – 10 lucruri pe care ar trebui să le facem înainte de a ne despărți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
