Sunet inconfundabil, ritm susținut și calculat. Întotdeauna am recunoscut mersul mamei mele, abil, elegant și sigur atunci, în timpurile adolescenței mele, o fac și în zilele noastre când își încalță pantofii cu toc. Nu i-am confundat niciodată mersul cu cel al altei femei, nici nu aș fi avut cum. Niciodată grăbit, dar întotdeauna dominant, cu o presiune specială care s-ar putea constitui în semnătură, maniera în care mergea mama a atras mereu privirile celorlalți. Femeie mândră, atitudine de amazoană și rafinament perfect însușit, asta remarca oricine în primele secunde în care o privea. Ceea ce completa acest tablou era frumusețea piciorului așezat pe un toc înalt și eleganța mersului. Ar mai fi ceva: acel moment în care genunchiul își regăsește ținuta fermă înainte ca piciorul să atingă pământul. Tocul, în această situație, devine o armă a seducției, letală în sensul cuceririi privitorilor.
Este martie, soarele a reușit să încălzească peisagistica mohorâtă a Bucureștiului, metropola a început să-și strige admiratorii și străzile să vibreze în ritmul plimbăreților. N-am rezistat tentației de a rătăci puțin printre aleile vechiului centru, promenada mondenă a timpurilor noastre. Frumoase tablouri mișcătoare, mereu în schimbare și incredibil de fascinante. Culorile revărsate în cascadă, fluiditatea specială generată de deplasarea actorilor acelui spațiu și sunetul pașilor reușeau să te subjuge, să îți domine simțurile. M-am oprit, preț de câteva minute, să admir forfota în întreaga ei splendoare și am început să privesc într-o notă cu accente de curiozitate ludică oamenii ce participau, fără ca măcar să își dea seama, la acest spectacol. Un zgomot ciudat m-a făcut să îmi întorc privirea spre stânga. Era sunetul cunoscut al pantofilor cu toc și totuși lipsit de claritatea și ritmul care îl fac atât de special. Era un sunet înfundat, iar asta mi-a captat întreaga atenție. Trei domnișoare și aș spune că toate trei, în egală măsură, își etalau toaletele, fără îndoială moderne, completate de botine si pantofi cu toc înalt, foarte înalt.
Toate bune și frumoase, până la mers. Și de aici, prăbușirea. Tocul, așa cum am stabilit mai sus, este o armă folosită pentru seducerea bărbatului privitor. Folosit în acest sens, domnia sa, tocul, ar trebui să îi ofere purtătoarei sale pe lângă niscaiva centimetri în plus și ceva atitudine sexy dominantă. Folosit în acest sens, da, dar pentru asta trebuie să înțelegi cum să stai pe el, ba, mai mult, cum să și mergi pe el. Dar, nu-i așa?, mersul pe toc e floare la ureche. Te duci și îți achiziționezi o pereche de pantofi cu un toc generos, dătător de 12-15 centimetri la înălțimea aflată deja în dotarea personală, faci doi pași până în fața oglinzii, te admiri, îți place ce vezi și pleci încântată și cu speranța că de data asta nu ai cum să nu seduci. Așa îți porți pașii, precum domnițele din poveste, pe străzile însorite ale centrului proaspăt animat de cei dornici să guste iar din plăcerile vieții, unde nu înțelegi de ce auzi, ca și domnișorele menționate, chicote de râs la fel de înfundate ca și sunetul scos de pașii tăi. Te simți nedreptățită și nu pricepi ce se întâmplă. E simplu, dragă purtătoare de tocuri: mergi în genunchi. Ți-ai adăugat 15 centimetri de toc și ai pierdut 30 în înălțime. Și asta doar pentru că te încăpățânezi să crezi că mersul pe toc e un dat al femeii. Nu îți mai îndrepți genunchiul, pentru că nu știi cum să faci asta și să îți păstrezi și echilibrul în același timp. Și uite așa, pășești cu un mers săltăreț ce te face să arăți ca un acordeon cu desfășurări necontrolate, de pe un genunchi pe celălalt. Și tocul ajunge să fie și în cazul tău o armă, însă una care ucide ideea de seducție și letală pentru viața ta socială.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
