Au trecut 5 ani… 5 ani în care m-am gândit cum ar fi fost “dacă”. Dacă nu plecai tu, dacă nu greșeam eu.
Am auzit mereu despre “să fii cu acel cineva care nu îți dorește să schimbe nimic la tine”. Am avut relații, dar mereu era ceva ce ar fi trebuit să schimb la mine. Ba să nu mai râd așa zgomotos, ba să port tocuri, să îmi schimb stilul vestimentar, să nu mai fac glume etc.
În cea mai instabilă (emoțional și imatură) perioadă din viață l-am întânlit pe P., cel ce avea să-mi rămână fixat pe retină. Nu ne-am luat în serios nici unul, ce era între noi, nici noi nu știam să explicăm dacă ne întreba cineva. Nu știu dacă s-a îndrăgostit în acea perioadă, totul era atât de intens, încât nu ne gândeam la absolut nimic, doar trăiam clipa. Ne iubeam pe muzica lui Carla’s Dreams –Eroina, melodie la care mi se face piele de găină în orice moment o ascult. Exista o chimie inexplicabilă între noi. A venit momentul când el a plecat din țară, iar eu am rămas la master. Mai vorbeam, dar nu mai era la fel, îmi povestea că iese cu o nemțoaică, dar nu era nimic serios, era doar “for fun”. L-am înșelat (deși nici acum nu știu dacă am fost vreodată împreună), asta am considerat. Problema este că nu am avut o aventură cu oricine, ci cu cel mai bun prieten al lui. Nici nu mi-am căutat scuze, ar fi fost fără rost.
După 5 ani, ne-am revăzut ca vechi cunoștințe care s-au distrat pe viața lor în facultate. Nu aveam nicio așteptare ca între noi să mai existe ceva. Când a intrat în cafenea mi s-au înmuiat picioarele. I-am sărit în brațe (de ce nu știu), așa am simțit. Am încercat să mă stăpânesc și să port o discuție normală ca și cum nu aveam nici o trăire, dar pe cine mințeam… Era o tensiune și o chimie atât de vizibilă, încât s-ar fi putut curenta oricine ne-ar fi atins.
Am început să ne amintim cum stăteam cu orele pe bancă în fața căminului și ne alunga paznicul, cum am fost la furat de cireșe în Copou, iar prietena noastră comună a căzut din copac, cum ieșeam aproape seară de seară în Cannabis (clubul nostru preferat) și stăteam până dimineața. M-am simțit atrasă de el de îmi tremura stomacul, nu îmi găseam cuvintele când mă întreba câte ceva, mă uitam în gol și parcă retrăiam perioada de acum 5 ani.
Aveam impresia că retrăiește aceleași sentimente. Eram învățați să întrebăm orice ne trece prin cap fără nici un filtru. Așa că l-am întrebat direct dacă simte aceeași tensiune, iar răspunsul lui a fost “Chiar și căsătoriți fiind (fiecare cu altcineva) chimia dintre noi mereu va exista”, iar fiecare atingere inocentă a lui de pielea mea era piele de găină și stârnea în mine o dorința aproape incontrolabilă.
Am petrecut vreo trei ore depănând amintiri, iar la plecare m-a întrebat “dacă te-aș săruta, ai accepta?” Bineînțeles că am spus nu, dar în mine urla din toți rărunchii un mare DA! N-a trebuit decât să se apropie puțin de mine…
Când a trebuit să plec, am simțit că se rup bucăți din mine și aș fi dat orice pe lume să nu se termine niciodată. Am simțit să îi spun că îmi pare rău pentru ceea ce făcusem în trecut, chiar dacă nu mai aveau nici un rost părerile mele de rău. Ne-am urat numai bine și poate ne vedem din nou după alți cinci ani.
Dacă vreodată, printr-o extorsiune al unui degajament (n. red: face referire la această filmare de tot râsul), vei citi aceste rânduri, să știi că nu mă prefac, nu regret nimic mai mult decât că am fost inconștientă și m-am lăsat tentată.
N-o să uit niciodată clipele nebune petrecute împreună, când ne-am simțit exact așa cum suntem noi.
Toate femeile au un bărbat care le-a marcat existența, al meu ești tu, P. B!
Cu drag,
a ta P. D
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cheia fericirii tale nu poate fi un bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
