I can smell the rain…When did they learn to do that…?
Crengile se izbesc golaşe ca şi când, aşa cum sunt – costelive, zbârcite şi umede, ar mai vrea totuşi să facă dragoste. Vara e departe, cu iubirile ei dezlănțuite printre frunze, New York-ul este la fel de agitat şi de încărcat de oameni şi poveşti, poate doar uşor nostalgic. Şi totuşi, crengile acestea din Central Park vor să facă dragoste în continuare, înainte de-a fi paralizate de gerul iernii ce stă să vină…
Ei au făcut dragoste astă-noapte. Acum au mâinile împreunate şi reci, ale ei mai fine şi mai tinere, căci îi desparte o viață. Dar inimile le bat cu putere, acordate în acelaşi tempo sugrumat de emoție şi plăcere, indiferent de (diferența de) vârstă şi de starea de sănătate. Frunzele galbene le acoperă picioarele şi le îngroapă cuvintele pe care le rostesc din nevoie: el e un afemeiat grizonat, ce nu-i poate oferi mai mult de-o idilă condimentată, ea este o tânără bolnavă de inimă ce nu vrea să-i dea speranțe că i-ar putea rămâne alături mai mult de…un anotimp, poate? E clar? Da, da, s-au înțeles. Gata.
Acum, ea îi poate lua ceasul, ca el să uite Timpul ce pentru ei n-are pregătită prea multă răbdare, promițându-i să i-l înapoieze când va uita că e la ea. Şi el uită şi tot uită până ce, la un moment dat, rămâne cu sufletul agățat în el, plângând, la fereastra unui penthouse newyorkez.
Şi pescăruşi, mulți pescăruşi albi se ridică în înalt şi la începutul filmului şi la final când… Mulți pescăruşi, care umplu văzduhul şi care-apoi, pe parcursul filmului, coboară când şi când în câte-o pălărie pe care ea o creează pentru… a-l cunoaşte, pentru a-l cuceri… pentru a-i împacheta un cadou… pentru a… Plus multe mărgele. Mărgele delicate. Colorate. Fine. Superbe. Aidoma Ei. Țesând o vrajă izbitor de asemănătoare cu cea a ielelor.
Mărgele de care ea se-agață când se grăbeşte să-i răspundă pentru prima oară la telefon. Mărgele între care prinde fotografii cu mama ei care nu mai este, care, ca şi Ea, fusese îndrăgostită de El. Doar că, vezi tu, cu mama ei El nu făcuse dragoste. Mărgele printre care-i apare Lui, după ce-l iartă şi fac, din nou, dragoste, de data asta pecetluind un angajament, un nou început, o iertare. Mărgele prin care El trece ca o furtună când Ea cade….
Un film de-o gingăşie, de-o sensibilitate şi de-o cruzime uluitoare. Plămădit din porțelanul celui mai fin romantism. Despre limite şi despre sfidarea lor. Despre diferențele ce se transformă în similitudini sublime sub bagheta iubirii. Şi da, un film în care Prințul înlocuieşte calul alb cu părul alb şi-n care Prințesa nu mai aşteaptă demult să fie salvată.
Mie mi-a plăcut mult pentru focul din el. Pentru focul acelei Iubiri ce metamorfozează. Pentru savoarea şi farmecul discret, pentru eleganța şi finețea cu care a articulat o poveste poate clişeatică, făcând-o să se asorteze perfect cu volutele Art Nouveau ale sufletului meu de romantică fără vindecare.
Îl recomand cu căldură pentru o seară ruginie (sau albastră) de toamnă. Cu o pătură moale sau cu nişte brațe tandre în jurul umerilor, după putinţă. Plus o cană imensă de ceai aromat sau de vin fiert cu scorțişoară.
Ah! Şi cu disponibilitatea de-a vibra adânc în corzile Iubirii, cu puritatea unui suflet de nou-născut.
S-aveți o toamnă superbă! Fie ea şi, sau mai ales, bucureşteană.
Citiţi şi
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
