– De ce îți place toamna? A întrebat Sofia, sprijinită cu spatele de peretele din lemn al cabanei.
– Puiul meu, îmi place toamna pentru că pianul sună altfel în serile ploioase. Cadența ploii pare să îngâne liniștea produsă de clapele pianului.
– De ce îți place liniște? Liniștea aceasta nu este frântă de notele pe care pianul le copiază de pe buricelor degetelor tale?
– Liniștea toamnei este, draga mea fiică, născătoare de ploaie. Ploaie este ca o asigurare pentru frunzele ce cad pe pământ, o asigurare că vor renaște, iar și iar…
– Dar frunzele de ce cad? Au și ele un rol în lumea asta, căzute?
– Toți ne întrebăm de ce cad frunzele. Ca tine, și noi avem multe întrebări. Acum, fiind mai micuță decât noi, te mulțumești cu răspunsurile noastre. Când vei mai crește…
– Ce? Când voi mai crește voi afla că nu mi-ai răspuns sincer? Tati, tu mă minți?
– Sigur că nu te mint, draga mea. Întrebările sunt surorile de suflet ale răspunsurilor sincere. Toamna este cel mai bun timp pentru întrebări. Întrebările sincere ale copilelor ca tine, uite așa, cu părul creț și ochii căprui, sunt strigătele de încurajare pentru frunzele ce nu au curaj să cadă.
– Există frunze temătoare? Lor de ce le este teamă? Credeam că toate cad de frig.
– Unele se mai tem, să știi. Ca să nu mă întrebi de ce se tem, îți spun de acum că nu știu. Ai observat că în fiecare pom există o frunză care refuză să-și desprindă degetele de creangă?
– Există o ultimă frunză în fiecare arbore? Poate că este cea mai fricoasă frunză, deși tu spui că în fiecare pom este una. Poate este aceeași frunză… Crezi că există o ultimă frunză a tuturor pomilor?
– Ultima frunză a fiecărui final de toamnă, ca cea din nucul nostru, este ca o ancoră ce oprește timpul în loc, iar valurile înnourate de vânt nu pot smulge pomii din loc. Doar frunzele le cad…
– Ancoră? Spui că toamna este ca o corabie ce plutește pe valurile de nori, un fel de ocean cu susul în jos, iar ultima frunză este o ancoră ce ține timpul în loc?
– Ancoră, da… toamna, ultima frunză. Ancora mai are un rol…
– Ancorele au roluri? Sunt și ele artiste, actori?
– Sigur că sunt. Dar sensul cuvântului era altul. Eu zic că ele au un rol, sau o menire..
– O ancoră care se fixează în nori are o menire? Dacă stă nemișcată, poate să aibă un rol? Mie mi se pare comic să vezi o ancoră ce pretinde că joacă un rol, dar nu face nimic, doar stă nemișcată. Tati, eu mă pot face actriță? Aş putea avea și eu un rol, așa cum ancora îl are?
– Tu ești artista mea mică. Tu ești o ancoră pentru mine. Vrei să dormi acum? Ia să te acopăr bine. Așa, acum vei dormi adânc și vei visa frumos.
– Mulțumesc tati că îmi răspunzi sincer. De la tine chiar înțeleg… Haide, îmbrățișează-mă și dă-mi un pupic de toamnă, pe frunte și pe palmă.
– Noapte bună, Sofia mea dragă.
– Noapte bună! Auzi, tati! Dar, mă tot gândesc la frunză…
– Noapte bună. Închide ochii că te văd.
…
Citește mai mult despre Sofia dând click pe link:
Visul este o fâșie a drumului parcurs de lumină spre pământ
Știți ce face Sofia când se plictisește vara?
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
