Bătrânul Timp și hidoasa Moarte s-au întâlnit pe câmpia pustie a tărâmului fără început și fără sfârșit. Rotițele timpului se mișcau cu viteză, numai înainte. Pentru un ochi necunoscător, păreau că se mișcă imperceptibil. Numai omul cunoaște însă, cu adevărat, valoarea Timpului, care nu se întoarce niciodată și care grăbește sufletele pline de viață spre câmpia tăcută a morții.
Moartea, înveșmântată în gri, cu privirea avidă de nou, este o harpie bătrână și nesătulă. Timpul și Moartea nu s-au văzut de multă vreme. Voia să îi vorbească Morții despre tineri și bătrâni, despre copii, despre omenirea întreagă.
Sunt o mie de metafore, toate nepotrivite: locul lugubru; cerul sticlos ca un ochi bolnav, pământul umed și negru ca fundul unei mlaștini proaspăt asanate.
Roțile timpului se învârt la fel pentru toți pământenii; în preajma morții, timpul pare încremenit.
„Am venit, Moarte, să îți vorbesc despre toate sufletele vii și moarte.”
„Dorința ta e deșartă. Omenirea e pierdută. Tu le măsori pierderea. Eu le închid inima pentru totdeauna.”
„Viața lor pare deșartă, iar eu nu mai am valoarea de altădată: mame care-și pierd copiii, copii care își pierd mamele…”
Timpul tăcu. Secundele ceasului își continuau trecerea, zbaterea, murirea. În aerul îmbâcsit de otravă, Moartea respira ca o regină.
„Singura certitudine a omenirii sunt eu – spuse Moartea. Aici, pe tărâmul meu, nu există ieri, nu există mâine, nu există mamă, nici tată, nu există visuri, nici speranțe, ci doar eternitatea!”
„Ce valoare are eternitatea fără toate accesoriile vieții? Cum pot oamenii vieții să devină stafiile morții?”
Închipuiri zdrențuite alergau ca nălucile în jurul lor.
„Timpule, tu ești copilul meu! Tu însuți sufli peste fericiți și peste triști asemenea. Singura diferență e sufletul omului. Nimeni nu cunoaște mai bine valoarea ta decât un om care așteaptă. Oamenii sunt nehotărâți: unii vor să stai pe loc, alții vor să te miști mai repede, însă tu bați la fel firele de aer în sicriul lor imaginar. Toți își poartă sicriele în spate.”
„Trebuie să existe o soluție pentru omenire, pentru disperarea lor rece…”
Dintr-odată, câmpia s-a golit de prezența Morții. Timpul și-a întors privirea către pământul oamenilor: mai repede, mai mare, mai luminos.
Guest post by Lucia Moisă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
