Timbuktu

3 June 2015

Uimitor, puternic şi transcendental”, au spus cei de la The Wall Street Journal. Pentru The New Yorker a fost ”Fermecător”, iar Le Monde l-a caracterizat ”Solar, evocator, a întrecut toate aşteptările”.

E vorba despre filmul Timbuktu, care a fost nominalizat la Oscar 2015 pentru cel mai bun film străin al anului. A și câștigat șapte premii César Awards şi două premii în cadrul festivalului de la Cannes 2014Timbuktu este un loc îndepărtat, imaginar şi exotic. Un oraș din Mali, în Africa de Vest, țară în care regizorul Abderrahmane Sissako, a trăit și copilărit.

Timbuktu spune povestea unei familii care locuiește în apropierea orașului african, în liniște și armonie. În oraș, în schimb, lumea suferă din cauza regimului islamist, pe care, curajos, Sissako îl ironizează – ei interzic fotbalul, dar sunt obsedaţi de el; interzic fumatul, dar fumează pe ascuns. Pedepsesc cu moartea adulterul, dar tânjesc după nevestele altora. Personajul negativ este şi el om, are dorinţe, vicii şi slăbiciuni: ”A portretiza un jihadist ca fiind un simplu  ”bad guy”, care nu are nimic în comun cu mine, nu ar fi conform cu realitatea. De asemenea, el poate reprezenta şi altceva, spre exemplu, un împătimit al fotbalului”, spune regizorul.

Timbuktu Premieres Cannes

Povestea începe, de fapt, în momentul în care animalul preferat al familiei, o vacă pe nume GPS, e ucisă de ocupanții străini. De aici încolo, totul e colorat, șochează, iar Sissako arată că fericirea este ca și apa: se strecoară în cele mai terifiante situații.

Ma jos puteți urmări trailer-ul. Asta, dacă nu v-am convins deja că filmul merită văzut.

Începând din 12 iunie va fi și pe marile ecrane din România: în București, la Cinema Union, Cinema Elvira Popescu, Cine Grand din Auchan Titan, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City din Mega Mall. În 19 iunie va rula la Cinema Studio și apoi pleacă în țară. O să îl puteți vedea în Pitești la Cinema Trivale, în Cluj Napoca la Cinema Victoria, în Tîrgu Mureș, la Cinema Arta, în Botoșani la Cine Grand, în Constanța și Brașov la Cityplex.



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Oamenii vor să fie fericiţi, dar…

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro