– Şi dacă ar fi să reiei viaţa de la capăt, ce ai face referitor la „trenul pierdut”? Că de acolo ţi-ai distrus destinul.
Cele două femei îşi disecau vieţile într-un salon de oncologie, amândouă operate de cancer la sân.
– Aş face la fel, a răspuns fără să clipească cealaltă femeie. Şi nu cred deloc în destin. Mergem pe anume străzi în funcţie de ceea ce alegem. Atunci aşa am gândit şi aşa am simţit şi aşa am făcut. L-am găsit cu o alta, am făcut bagajele, am luat copilul şi am plecat.
– Şi apoi te-a gonit de peste tot cu pilele lui în inspectorat, ai făcut o a două căsnicie cu un om cunoscut la mare care te accepta cu copil…
– …alcoolist şi impotent…
– Nu voi înţelege niciodată cum de unele femei cad în asemenea mizerii. Scuză-mă, dar mie nu mi s-ar fi putut întâmpla. Şi nu mi s-a întâmplat decât ceea ce am vrut eu, adică nimic. Nu m-am legat la cap cu bărbaţi şi copii, nu mi-au trebuit.
– Şi dacă ar fi să reiei viaţă de la capăt?
– La fel, nu mi-ar trebui. Nu văd nicio fericire prin preajmă în căsniciile altora, dimpotrivă, vieţi distruse, trăite prost. Chin şi singurătate destulă…
– Mai sunt şi excepţii, nu-i toată lumea la fel. Şi un copil e bine să ai!
– Bine pentru cine? Tu că ai, vine la tine acum când eşti pe patul de spital?
– E în America, ţi-am povestit.
Femeia îi ştia cam toată viaţa, căci cealaltă i-a povestit-o. Cel mai tare a impresionat-o a treia ei căsnicie cu marea iubire a vieţii. Unul care s-a dat la fiica-sa şi chiar au avut o poveste. Zici că doar în filme vezi aşa ceva, nu, viaţa bate cu mult filmul. Păi să nu înnebuneşti? Dar cealaltă femeie nu a înnebunit. Soţul numărul trei, colac peste pupăză, a făcut şi puşcărie, zice el, nevinovat, s-a aflat într-o bătaie în care unul a murit.
– Viaţă de c*cat! exclamă furioasă femeia. Iartă-mă, mi-a ieşit aşa, din suflet… Păcat, pari femeie deşteaptă, ai şcoală. Eşti încă frumoasă.
– Asta a fost. Mi-am făcut-o cu mâinile mele. Şcoala nu ajută grozav în viaţă, e un altceva care ne împinge sau nu în dezastre.
– Ai dreptate. Dacă taică-mio nu ar fi lăsat-o pe maică-mea cu doi copii mici pentru una tot cu copii… cine ştie ce aş fi trăit şi eu? Dar aşa, m-am înrăit şi mi-am jurat că nu voi suferi niciodată. Din câte am observat pe lumea asta, bărbaţii sunt nişte tâmpiţi marea majoritate. Şi nu înţeleg de ce. Sper că şi tu te-ai lecuit măcar acum, la aproape şaizeci de ani! Sper că nu mai crezi în ei. Nu merită.
– Nu ştiu ce să mai cred şi ce nu. Acum îmi face unul curte pe facebook…
– Nuuu! Exact unul de pe facebook îţi lipseşte!
– Nici măcar nu e din România, ci din Tunisia. Sunt liniştită cumva că e departe, dar îmi scrie foarte frumos.
– Şi tu crezi! Doamne, unele femei nu au leac, cred toate prostiile.
Cealaltă femeie a surâs, iar femeia chiar nu înţelegea de ce.
– Sper că nu i-ai dat adresa, nimic, bani…
– El mi-a trimis bani de operaţie. Este foarte îngrijorat, plângea la telefon.
– Lacrimi de crocodil şi minciuni. Bărbaţii nu au suflet în ei.
– Ai rămas toată viaţa marcată de abandonul ăla din copilărie. Ar fi trebuit să rămâi furioasă doar pe tatăl tău şi nu pe o lume întreagă. Ţi-ai distrus viaţa aşa.
– Suntem amândouă cu vieţi distruse.
Cele două femei se cunoşteau de câteva zile, dar se simţeau, aşa diferite, foarte apropiate. Doar ele în salon şi niciun vizitator.
La un moment dat, infirmiera intră şi o priveşte pe cealaltă femeie.
– Un vizitator, doamnă!
Cele două femei, uimite până la stele, întreabă despre ce vizitator este vorba.
– Un domn din Tunisia.
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.