Tatăl meu e surd și e abonat la două canale porno.
De curând a împlinit nouăzeci de ani, iar cei de la cablu i-au făcut cadou o lună de abonament gratuit la un canal hard core. El le spune „sexi”. Pare firav, cum stă el lungit toată ziua în pat, dar, sincer, eu cred că mai are vână în el pentru încă un canal sau două. Lucrul ăsta îmi dă mari speranțe pentru că, dacă treburile astea se moștenesc din tată în fiu, înseamnă că și eu am un viitor strălucit în televiziune. Singurul lucru care nu e tocmai în regulă în povestea asta e că, surd fiind, ca să audă cât de cât cine și ce geme pe ecran, trebuie să dea televizorul foarte tare, iar asta, la miezul nopții, umple toată scara de bloc cu un crescendo de gemete care se termină în țipete. Iar mai apoi, când eu trec ziua printre babele de pe băncile din fața blocului, mi se pare că toate se opresc o vreme din semințe și se uită lung în urma mea.
Eu însă nu am nevoie, deocamdată, de canale din astea, așa că abonamentul meu la cablu e ceva mai ieftin și asta îmi permite, atunci când este cazul, să economisesc bani de alune si de un demisec pe care îl țin mereu în frigider. Eu nu consum alcool, dar se mai întâmplă câteodată să se încumete câte o doamnă aventuroasă până în cartierul în care locuiesc eu și atunci am avantajul că vinul e deja rece, iar eu nu trebuie să mai cobor la magazinul din colț după alune. Doar le scot din dulap și le pun pe o farfurioară, la capătul patului. Ne servim amândoi până rămânem doar în chiloți, după care alunele devin mai puțin interesante, și atunci trecem pe cablu. Desigur, un cablu mai scurt și mai gros pe care nu vine nici România TV, nici Antena 3, ci doar un program interactiv de joc în doi.
Deși nu sunt un tip religios, mă minunez uneori de cum mă răsplătește Dumnezeu pentru puținele fapte bune pe care le-am comis în viața mea. Cunoscusem cu ceva vreme înainte, pe Facebook, o doctoriță care ar fi vindecat bolnavii mai repede dacă se dezbrăca de la brâu în sus decât dacă le dădea cefalosporine. Ce vreau să spun e că avea niște țâțe mari și ferme, cu sfârcurile obraznice în sus, strânse una în alta, mereu fierbinți și tari, exact ca siliconul din care se fac manechinele de probă pentru testele de mașini. Nu că de la brâu în jos ar fi arătat altfel. Era, de altfel, prima româncă la care văzusem, pe viu, un cur de negresă. Da da, exact așa era curul ei. Perfect rotund. Bucile, ca doi pepeni mari și umflați spre înapoi. Și mai era și de o delicatețe de necrezut. Gleznele îi erau atât de subțiri, încât îmi era frică că o să își rupă picioarele când am văzut-o prima dată în sandale cu toc.
Numai că în pat era un animal.
Într-una din zile, după ce nu ne mai văzusem vreo câteva săptămâni, îmi dă telefon.
– Ce faci, drogule? mă întreabă cu vocea ei subțire de fetiță râzgâiată.
Așa imi spunea ea, drogule. Cum că îi dădusem dependență adică. Adevărul e că, medic fiind, trebuie că înțelegea cuvântul ăsta foarte bine.
– Păi, mă bâlbâi eu, ce să fac? Mai nimic.
Ceea ce era perfect adevărat. Ea însă e o femeie practică și are un plan. Zice:
– Vin pe la tine astăzi. Vrei?
Ne mai întâlnisem o dată la ea și știam ce însemna asta. Trebuia adică să îmi fac socoteala ce aveam de făcut în zilele următoare pentru că după plecarea ei urma să am nevoie de câteva zile de repaos la pat. Poate chiar și un pic de mecano-terapie pentru a reînvăța mersul.
La urma urmei, deși în pat zbiera ca un animal, era singura negresă pe care o cunoșteam. Iar în viață trebuie să știi să recunoști și să apreciezi valoarea unicatelor, să le ții în preajma ta și să te bucuri de ele. Și cum eu, în general, nu am niciun program, zic:
– Vino, da, vreau.
Și încep imediat să vizualizez scene cu ea, cu cu*ul și cu buzele ei.
– Dacă ajung pe la cinci, e bine? întreabă ea, alintată.
Mie, practic, îmi este indiferent la ce oră ajunge o femeie la mine. Vinul e la frigider, alunele sunt în dulăpiorul din bucătărie și de când m-a lovit damblaua asta cu spălatul, din care nu mai pot să mă opresc, cearşafurile mele miros mereu a Cocolino.
– E foarte bine. Poți să ajungi chiar și mai devreme, zic, cu gândul la felul în care știa ea să facă anumite lucruri care îmi dădeau tremurături.
– Bine, încerc, zice ea.
Și chiar când credeam că închide, adaugă, răzgâiată:
– Dar să știi că astăzi nu ți-o s*g.
Mi s-a părut că nu am înțeles bine. Ce spunea femeia asta?! M-a luat un fel de panică, pentru că eu nu managerizez deloc corect veștile proaste.
– Păi, de ce să nu o s*gi? întreb cu un ușor tremurat în voce.
– Nu pot.
– Păi, cum nu poți?
– Pe cuvânt, nu pot. Mi-am schimbat aparatul!
Și-a schimbat aparatul?! Femeia asta avea aparate în ea pe care și le schimba?
– Ce aparat? întreb nervos.
Ea e un pic dezamăgită de faptul că nu știu la ce aparat se referă. Zice cu un început de reproș:
– Aparatul meu dentar, drogule. Nu îl mai știi? M-ai uitat deja?
Ah, așa era. Purta un aparat din acela de îndreptat dinții, și sus și jos. Un fel de sârmă de oțel care forța dinții să stea drepți. Totuși, sunt atâtea femei în lumea asta cu tot felul de aparate care totuși o s*g fără să se plângă.
– Păi, și care e problema? Nu înțeleg. Cu ce te incomodează aparatul?
– L-a strâns ortodontul foarte tare și mă doare, zice ea. Mă doare când deschid gura, înțelegi?
Am stat puțin să mă gândesc. Am o iluminare și o întreb, cu o urmă de speranță în glas:
– Păi, și mâncarea cum o mănânci?
– O rup în bucățele, o bag printre dinți și o mestec fără să deschid gura, ziceea ea serioasă, ca la un curs de nutriție sănătoasă.
Chestia asta mi-a dat un frison. Nu, așa nu voiam. Decât în bucățele și împinsă printre dinți, mai bine fără. Renunț. Dar, pentru că până și din cele mai negre situații un bărbat cu gândire panoramică trebuie să extragă o parte bună, m-am gândit că în felul ăsta, dacă nu deschide gura prea mult, nici n-o să mai poată să strige în halul în care o făcuse data trecută. Pentru că taică-miu, deși e surd, dacă urli prin casă exagerat, poate face totuși diferența. Iar de la camera lui până la dormitorul meu nu e decât un hol de un metru jumate.
Până la urmă, aparatul putea fi privit și ca un câștig.
– Bine draga mea, zic împăcat, cu gândul la cu*ul ei de negresă. Atunci, pe la cinci.
***
Chiar și înainte de o partidă de amor de comun acord stabilită, există un protocol prin care te prefaci că nu știi despre ce este vorba. Adică stai cu doamna în bucătărie și bei o cafea, protocolar de parcă ea ar fi poștărița care tocmai ți-a adus o recomandată pentru care trebuie să semezi. Între timp, ea îți povestește despre ce nebunii a mai făcut pisica ei prin casă, pe unde s-a mai suit, ce a mai dărâmat, e a mai spus. Cum că adică era să spargă vaza de cristal sau s-a ascuns sub pat, de i-a stat inima în loc de frică că n-o mai găsea.
În timpul ăsta, în dormitor, masa ginecologică e prevăzută cu tot ce trebuie, inclusiv alune, șervețele umede și săruri de revenire.
Dar așa e protocolul. Mai întâi vorbești puțin despre pisici.
Totuși, oricât de paradoxal ar părea, acesta este de fapt semnul cel mai bun că lucrurile se desfășoară așa cum trebuie.
Intrăm în bucătărie, ea se așează pe unul din scaune și pun de o cafea.
– E așa de cald afară, zice ea și își face vânt cu mâna.
Are pe ea o rochie mulată și lungă princare i se profilează exact curul perfect de negresă.
E momentul să scot vinul din frigider. Răscolesc bucătăria până găsesc un tirbușon și mă așez și eu la masă. După cinci minute de încercări nereușite, dopul pocnește, iese afară și ăsta e un motiv foarte bun pentru ca ea să aplaude de parcă reușisem o aselenizare dificilă. Îi torn în pahar.
– Tu tot nu bei? mă întreabă.
Femeilor le pasă foarte mult de ce cred bărbații despre ele. Mult mai mult decât de ce cred femeile. Și de aceea, rareori ai să vezi o femeie bând alcool de una singură în fața unui bărbat. Prin urmare, îmi torn și eu un strop ca să nu o las singură și sunt foarte atent să văd cât poate să deschidă când duce paharul la gură.
Doar că de la un pahar cu vin nu poți să îți dai prea bine seama.
– Știi ce a făcut nebuna asta de Melpomenta săptămâna trecută? mă întreabă ea după ce soarbe din pahar și îl așază la loc pe masă.
Melpomenta e pisica ei, aia care se tot învârtea în pat când fusesem prima dată la ea și stăpână-sa striga ca din gură de șarpe. Probabil credea că o chinui și de aceea tot trecea dintr-o parte în alta a patului, peste curul meu, în semn de solidaritate cu ea, să îi arate că era alături de ea..
– Ce a făcut, dragă? întreb, cu un aer sincer preocupat.
– Trei pisoi, zice ea entuziastă. Știi ce frumoși sunt? Grozavi, pe cuvânt! zice ea bucuroasă ca un copil și îmi arată cu mâinile cât de mici sunt pisoii.
Melpomena a făcut trei pisoi?! Și ce treabă aveam eu cu Melpomena și cu pisoii ei?
– Ce drăguț! zic.
– Să vii odată să îi vezi! Sunt dulci, dulci te tot, zice ea ca o fetiță care vorbea despre păpuși.
Să mă duc să îi văd pisoii? Femeia asta trebuie că avea o părere tare proastă despre mine. Am înnebunit? Aveam eu față de om care se duce la o femeie acasă ca să îi vadă pisoii?
– Am să vin, precis, zic.
Și, hotărât să scurtez protocolul, zic:
– Și zici că ortodontul ăsta nou ți-a strâns sârma prea tare?
Ea mai bea o dată din pahar și zice plângăcioasă:
– Da, mă, și mă doare îngrozitor când deschid gura. Mi se împrăștie durerea în toată fața, mai ales aici jos, în buccinatori.
Ăștia sunt mușchii mestecatului, de pe mandibulă.
– Păi, și de ce l-ai lăsat să ți-l strângă așa de tare? Nu puteai să-i zici și tu să ți-l lase mai moale? zic eu, simțind că îl urăsc pe dobitocul ăla de ortodont.
– Așa trebuie, drogule. O dată pe lună ți-l strânge. Și câteva zile te doare, până se obișnuiesc dinții.
Apoi, după ce bea paharul pînă la fund și îl pune pe masă, adaugă râzând, insinuant:
– Dar lasă că până vii tu să îmi vezi pisoii, îmi trece!
Și când să dau și eu să zâmbesc, dintr-o dată toată casa se umple de gemete îngrozitoare. De parcă o femeie urma să fie omorâtă cu un instrument dureros.
Ea s-a speriat și a rămas nemișcată.
– Ce e? Ce se aude? întreabă ea derutată și îngrijorată, uitându-se în spre cămară, de parcă aveam pe cineva încuiat acolo.
– Nimic, zic eu calm. Taică-miu a dat drumul la televizor.
Apoi, mă ridic, iau sticla și paharele cu mine și zic:
– Hai să mergem în dormitor.
Dumnezeu a înzestrat unele femei cu o șmecherie care îl face pe orice p*lă bleagă să se creadă un armăsar pe lângă care Terente e un mic copil.
Există adică femei atât de excitabile încât numai dacă le atingi cu un deget pe țâță încep să geamă, să se ude și să se înmoaie de parcă ar fi avut deja trei orgasme. Tu, desigur, nu ai niciun merit în treaba asta, altul decât de a te afla acolo, dar reacția asta a lor te poate face cu ușurință să crezi că ești vreun irezistibil în urma căruia vin ambulanțe ca să culeagă femeile căzute. Femei delicate ca niște instrumente muzicale: cum le atingi puțin, cum încep să vibreze și să scoată tot felul de sunete din acestea de dormitor.
Așa era și ea. Habar nu am de ce, dar începea să gângurească și numai dacă mă apropiam de ea la mai puţin de un pas. După ce și-a dat jos rochia de pe ea și a rămas cu curul de negresă la vedere și cu sânii ăia fabuloși ca două jumătăți de pepene galben cu câte o cireașă în vârful lor, am încetat să mai gândesc logic. Ultima frază de-a ei pe care mi-o amintesc în întregime, în timp ce ea era cu capul pe jumatate astupată sub pernă a fost: Mmm… cearşaful tău miroase a Cocolino, știi?
După care, a început să geamă.
Din ce în ce mai tare.
Din ce în ce mai tare.
Mai tare.
Mai tare.
Până când gemea și striga atât de tare, încât acoperea televizorul lui taică-miu. Îşi pierduse adică orice control. Și printre gemete, striga cât o țineau plămânii și cuvinte de încurajare de genul:
– Mai vreau, daaa… Mai adâânc!… Mai tareeee!
Deja e prea mult. Cum stau deasupra ei, îi șoptesc în ureche:
– Mai încet!
Dar ea e deja posedată. Repetă după mine, urlând:
– Mai înceeet!
Îi zic iar, direct în ureche:
– Nu mai striga!
Iar ea, din lumea ei, repetă și mai tare, dusă:
– Nu mai strigaaaaa!
Pare un sindrom. N-am ce să-i fac. O las să facă ce vrea ea.
În fine, la plecare, după ce și-a aranjat cu atenție părul în oglindă vreun sfert de oră, îmi zâmbește dulce și întinde gura să i-o sărut. În felul ei, e tare drăgălașă. Se alintă mereu. Deschide ușa și, din prag, se mai întoarce o dată și îmi zice zâmbind:
– Nu uita să vii să îmi vezi pisoii! Să mă suni, drogule. Da?
– Te sun, te sun, o asigur, privind-o cum coboară pe scări.
Iar ea dispare balansându-și încoace și încolo, ca într-un joc de fetiță, gentuța galbenă care îi atârna pe umăr pe un lanț argintiu.
M-am întors în apartament ca după o probă olimpică de atletism. Trebuia să mă întind și să înghit niște glucoză. Dau să intru în dormitor, când îl aud pe taică-miu că mă strigă din camera lui. Mă opresc pe holul de un metru jumate dintre ușa mea și ușa lui și ezit. Poate e mai bine să mă fac că nu l-am auzit? Să intru în camera mea și să îmi văd de treabă? Dar dacă are totuși nevoie de ceva? Sau poate îi este rău? Nu pot. Deschid ușa și intru la el.
– Ce e? zic.
El e în pat, cu televizorul stins. Se uită la mine cu un soi de curiozitate dar nu zice nimic.
– Ce e? repet mai tare, gândindu-mă că nu a auzit.
În fine, se hotărăște să vorbească. Se așează mai bine pe perne și, arătând cu degeteul spre televizor, zice cu o urmă de frustrare în glas:
– Tu ce canal ai?
– Cum adică ce canal am?
– Mi s-a părut că ţi-ai băgat și tu.
– Ce să îmi bag, tată?
– Ei, lasă zice el dând din mână dezamăgit. Nimic. Adu-mi și mie salata aia din frigider!
Urmărește-l pe autor aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
