“Vacanţă la Roma” este un film atât de clasic încât titlul acestuia ţi se pare cunoscut chiar dacă nu l-ai văzut, ba mai mult, ai putea jura că l-ai văzut deşi, de fapt, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Numai că e puţin probabil să nu-l fi bifat, deoarece este una dintre cele mai bune comedii romantice ale tuturor vremurilor, are trei premii Oscar şi alte şapte nominalizări, apare constant în topurile celor mai bune filme şi este, din când în când, difuzat la televizor, în cei 60 de ani de când a avut premiera. De fapt, este un film pe care aproape sigur l-ai văzut; iar dacă totuşi l-ai uitat sau pur şi simplu ţi-a scăpat, îţi poate umple o seară rece de iarnă şi, bineînţeles, sufletul.
Deşi filmul este uriaş la stat şi la sfat, povestea în sine nu este mare ca întindere (totul se petrece pe durata unei nopţi şi a unei dimineţi), dar umple două ore fără să aibă nicio clipă de plictiseală.
Pelicula are ecouri din “Cenuşăreasa” şi “Prinţ şi cerşetor”, dar o versiune pentru adulţi, care vorbeşte despre iubire, sacrificiu şi durerea dulce-amăruie a amorului imposibil. Prinţesa Ann (Audrey Hepburn), a unei ţări europene al cărei nume însă nu-l aflăm, se află într-un turneu prin mai multe capitale ale continentului nostru, fiecare pas fiindu-i urmărit de presă, paparazzi şi fani.
Cu stoicism, tânăra prinţesa – un fel de Lady Di a anilor ’50 – face faţă tuturor îndatoririlor de protocol şi diplomaţie, de genul recepţiilor unde eticheta o obligă să spună graţios “Mă bucur să vă văd” la sute de nobili ofiliţi cu nume imposibile – şi asta în fiecare seară, după o zi încărcată de evenimente. Deşi chipul său primăvăratic este mereu senin, prinţesa tânjeşte însă la puţină libertate, la o viaţă neîncorsetată în rigorile celebrităţii şi monarhiei. Lucru pe care îl şi pune în aplicare într-o noapte, incognito în Cetatea Eternă, trăind bucurii la care nu ar fi visat niciodată: îngheţată la cornet de la un chioşc oarecare, dormitul pe o bancă, aventuri pe scuter şi… poate chiar iubirea?
Deşi toată acţiunea filmului se petrece la Roma, a cărei imagine romantică avantajează story-ul şi love story-ul, interesant este că niciunul dintre cei doi protagonişti nu e italian: ea este o prinţesă din altă ţară, poate estic sau central-europeană, el (Gregory Peck) este un jurnalist american uns cu toate alifiile. În afară de asta, ea întreprinde un periplu diplomatic de public relations, el se duce la muncă. Ea caută libertatea, el caută subiecte de senzaţie. Două persoane din medii atât de diferite, cu preocupări atât de diferite şi stiluri de viaţă atât de diferite… era firesc să se îndrăgostească unul de celălalt, nu?
Nu poţi să vorbeşti despre acest titlu clasic fără să pomeneşti însă şi numele legendare care i-au asigurat succesul: Gregory Peck, Audrey Hepburn, William Wyler, Dalton Trumbo. Astfel, rolul prinţesei a fost cel care a făcut-o cu adevărat vestită şi iubită pe Audrey Hepburn (era al şaptelea ei film de lungmetraj, dar numai datorită “Vacanţei la Roma” a devenit vedetă în Statele Unite şi în întreaga lume), care avea pe atunci numai 24 de ani. Gregory Peck, la rândul său, a dovedit că este un gentleman şi că tânăra Audrey l-a cucerit prin frumuseţe şi talent: într-o mişcare rar văzută la Hollywood, deja celebrul Peck a modificat contractul cu studiourile astfel încât numele practic necunoscutei actriţe să fie scris la fel de mare ca şi al lui.
Regizorul german William Wyler, printre cei mai mari cineaşti din epoca de aur a Hollywoodului, omul din spatele unor pelicule de istorie a filmului, printre care cel mai vestit este, fără îndoială, “Ben-Hur”, avea deja trei premii Oscar la activ atunci când a turnat “Vacanţă la Roma”.
În fine, scenariul semnat de marele Dalton Trumbo (“Papillon”, “Spartacus”, “Cei mai frumoşi ani” etc…) a fost răsplătit cu premiul Oscar, pe care însă nu l-a putut primi deoarece numele său se afla pe lista neagră a senatorului McCarthy. Mai mult decât atât, Trumbo a murit în 1976 fără să-i fie atribuit Oscarul, lucru care s-a întâmplat de-abia la 17 ani după aceea, post-mortem, iar reabilitarea sa oficială a avut loc în 2011, după mai bine de jumătate de secol de la lansarea filmului. Per total, aceşti patru mari artişti ai marelui ecran (astăzi dispăruţi cu toţii) se bucură de o colecţie de opt Oscaruri, cât pentru întreaga cinematografie a unei ţări europene!
“Vacanţă la Roma” datează din 1953, iar acest lucru (pe lângă faptul că demonstrează cum un film de calitate nu are vârstă) este foarte interesant (vorba lui dr. House) şi din alt punct de vedere: văzând filmul, se poate întreprinde o adevărată expediţie arheologică în istoria comediilor romantice.
Orice s-ar spune, în anii ’50 filmele se făceau altfel, iar comediile romantice puneau mai mult preţ pe poveste şi personaje, fiind tratate nu ca o marfă cu glume şi ceva formule de înduioşat artificial spectatorul, ci ca o poveste de dragoste care este atât de bună, încât poate fi şi vândută. În acelaşi timp, filmul îşi permitea ironii mai greu de adus pe marele ecran într-un film cu audienţă generală în ziua de azi, a obsesiei political correctness-ului; cum ar fi, de pildă, şirul de jurnalişti pe care îi salută prinţesa Ann şi din rândul cărora se remarcă printr-o statură excesiv de modestă, şi implicit caraghioasă, tocmai spaniolii, cei atât de mândri de masculinitatea lor!
Şi chiar dacă vorbim acum despre faptul că opera cinematografică în cauză a apărut pe vremea când nici măcar televizor nu aveau decât cei mai înstăriţi, iar “DVD” nu însemna absolut nimic, trebuie remarcat că ediţia pe DVD a peliculei arată cum un asemenea film mare nu-şi putea permite să lase ştacheta jos din niciun punct de vedere: secţiunea de bonusuri a DVD-ului acestui film care durează două ore oferă aproape încă o oră de mărturii ale actorilor, regizorului şi altor persoane implicate (inclusiv Gregory Peck bătrân şi încă verde!), priviri în culise, trailere şi multe alte delicii pentru cineaşti.
Ca o notă de final, să nu cădem însă în eroarea de a crede că dacă este o comedie romantică, nu avem şi acţiune în “Vacanţă la Roma”. Pentru că avem! Există o încăierare delicioasă pe un ring de dans, în cel mai bun stil burlesc, cu agenţi secreţi nătărăi, mâncare zburătoare şi chitare făcute guler, dar există şi o magnifică urmărire pe scuter prin Roma care face din acest film de dragoste un adevărat “Locotenent Bullitt” al comediilor romantice!
Citiţi şi
Citiți la timp, altfel copilul interior și nevoia lui de povești îți pot face surprize
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
