Arheologie personală – The Lost King
Cu siguranță, Magda Minu, din piesa „Ultima oră” de Mihail Sebastian, ar putea să se înrudească cu Philippa Langley din pelicula The Lost King. Ambele femei sunt devorate de pasiunea pentru istorie, doar că prima este o jună din dramaturgia românească interbelică, iar cea de-a doua este o englezoaică de vârstă medie din Edinburgh. Ceea ce le unește este faptul că motorul/pasiunea lor pune în mișcare o întreagă avalanșă de evenimente cu rezultate spectaculoase. Iată că patima dintre file se regăsește și în acțiune. Bunăoară, Philippa Langley (Sally Hawkins) stă într-o cafenea și citește o carte. Îi pică sub privire o incitantă provocare: „Ce poți face tu? Alătură-te nouă, ca să putem schimba modul în care istoria a deformat viața acestui monarh!”. „Monarhul mult defăimat” este faimosul Richard al III-lea.
Stârnită de curiozitate, Philippa – care nu este nici istoric, nici profesor universitar – urmează chemarea/invitația și participă la prima ei întâlnire cu membrii Societății «Richard al III-lea», ținută în spatele unui pub. Restul este istorie. Actorul Steven Coogan și scenaristul Jeff Pope – lucrând din nou cu regizorul Stephen Frears (alianța care a condus la succesul numit „Philomena” ) – au modelat povestea Philippei într-o poveste ușor de digerat.
Pelicula The Lost King, regizată de Stephen Frears, se bazează pe o poveste adevărată, cea a Philippei Langley (detaliată în excelenta sa carte The Search for Richard III ). Practic, în 2012, Langley, o cetățeană obișnuită, fără vreo legătură cu vreo universitate sau vreo fundație, a comandat o săpătură arheologică într-o parcare din Leicester, în speranța că va găsi mormântul lui Richard al III-lea. Bazându-se pe hărțile medievale și relatările despre înmormântarea lui Richard al III-lea de la oameni care au fost de fapt acolo (în 1485), ea a restrâns locația posibilă. A demarat săpăturile. În mod uimitor, „ei” l-au găsit în prima zi de șantier. Acolo era el, cu scheletul său intact, cu o coloană curbată de scolioză și cu o rană mortală la cap. Recunoscut instantaneu cu ochiul liber. Incredibil!
Într-un moment de transformare din viața personală, Philippa participă la o montare după piesa „Richard III” a lui Shakespeare și e hipnotizată de frumosul actor care interpretează rolul Regelui (Harry Lloyd). Acest lucru ar fi putut citi cu ușurință ca o atracție romantică, dar pe măsură ce camera lui Zac Nicholson se apropie de trăsăturile neretușate ale lui Hawkins, vedem – în schimb – mișcarea unei ‘misiuni’, una care îi va da peste cap viața și va schimba istoria: să găsească mormântul lui Richard și să-i infirme reputația de ‘ucigaș-nepot cocoșat’ și ‘uzurpator nedemn’. Este o ‘cauză’ grea pentru o femeie nemulțumită, care suferă de o boală cronică și al cărei fost soț (interpretat de Steve Coogan, care e co-scenaristul filmului, alături de Jeff Pope) este doar puțin mai tolerant decât colegii ei.
Cu toate acestea, Philippa, mică și sensibilă și ea însăși puțin pierdută, simte o afinitate cu monarhul calomniat, înghițind cărți de istorie și găsind o cauză comună alături de cei din Societatea Richard al III-lea. Acești membri s-au întrebat adesea dacă mintea și corpul întortocheate ale lui Richard erau ficțiuni născocite de cei din dinastia Tudor și apoi au fost coroborate de Shakespeare. Să aflăm!
The Lost King te ghidează prin istoria Angliei, adăugând câteva detalii capricioase, dar și pompând drama emoțională a Philippei, centralizând-o în poveste. Misterul crimei vechi de peste 500 de ani se intersectează cu fluctuațiile din viața personală a Philippei, diagnosticată cu oboseală cronică, separată de soț și privită cu uimire de fiii preadolescenți. La un moment dat, cei doi băieți ai Philippei cred că înnebunește. Soțul ei este și el îngrijorat și – poate – ușor gelos. Cumva,The Lost King se poziționează ca o relație de dragoste între Philippa și Richard, o înfrumusețare emoțională inutilă, de parcă o implicare pasională cu istoria nu ar fi fost suficientă. Emoționalul este întreținut și de muzica semnată de Alexandre Desplat, iar Sally Hawkins interpretează pe marginea tremurătoare a romantismului tragic.
Actrița Sally Hawkins este un cadou, atât pentru regizori, cât și pentru public. Când zâmbește, este ca o rază care despică fața, surâsul e atât de contagioas, încât am iubi-o chiar dacă ar juca rolul unui criminal. Și, în timp ce personajul ei din The Lost King este ferm legat de un om mort, nu ea l-a ucis, ba chiar încearcă să-l dezgroape.
Vulnerabilă, dar neclintită, Philippa îi determină pe birocrați și pe oamenii de știință să-i susțină planul de a excava parcarea unde crede că este îngropat Regele. Regizorul este atras de minunea tenacității și a intuiției acestei femei micuțe, aproape insignifiante. De asemenea, realizatorul nu pică în capcana sentimentalismelor ieftine, vezi discuțiile ocazionale cu fantoma lui Richard, ci adaugă pe ici-colo câteva tușe subversive la adresa prețiozității din lumea academică. Deși ridică întrebări serioase despre modul în care este scrisă istoria și de către cine, The Lost King nu este o polemică, nici măcar o dramă biografică. Este doar o poveste cu tentă de mister, liniștită, un portret cald al unei femei care și-a pierdut sănătatea, dar și și-a găsit scopul, exhumându-și respectul de sine împreună cu oasele lui Richard.
Chiar dacă are la bază o serie de speculații asupra unor fapte istorice, povestea în sine este grozavă, fiindcă pelicula aceasta se preocupă mai puțin de reabilitarea unui monarh cât de revigorarea unei vieți.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Stephen Frears
Scenariul: Steve Coogan și Jeff Pope, adaptare după The King’s Grave: The Search for Richard III de Philippa Langley and Michael Jones
Montajul: Pia Di Ciaula
Imaginea: Zac Nicholson
Muzica: Alexandre Desplat
Distribuția:
Sally Hawkins – Philippa Langley
Steve Coogan – John Langley
Harry Lloyd – King Richard III
Mark Addy – Richard Buckley
Lee Ingleby – Richard Taylor
James Fleet – John Ashdown-Hill
Durata: 108 min.
Citiţi şi
Prețioasa ridicolă glorioasă – Florence (Florence Foster Jenkins)
Talentata Meryl Streep o interpretează pe netalentata Florence Foster Jenkins
Alegem mereu suferința binecunoscută în locul unei fericiri noi și necunoscute
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
