Despre adaptările pentru ecran, mai ales în zilele noastre, vorbesc de la sine bugetele uriașe pe care le investesc marii producători în asemenea proiecte. De-aici poate începe o serie de dezbateri despre libertățile pe care și le îngăduie unii realizatori, precum Sam Raimi (universul lui Spider-Man), Peter Jackson pentru The Lord of the Rings sau adaptările pentru Die drei Räuber. Există numeroase discuții legate de ceea ce numim, cu un termen generic, „mituri culturale”, atunci când avem în vedere poveștile clasice, așa cum este Le Petit Prince. Mark Osborne – regizorul filmului Kung Fu Panda (nominalizat la premiul Oscar) – vine acum cu prima adaptare animată a legendarei capodopere, scrisă în 1942 de Antoine de Saint-Exupéry.
Textul autorului francez nu este nici lung, dar nici ușor adaptabil pentru o narațiune cinematografică. Bunăoară, este salutară una dintre calitățile peliculei realizate de Mark Osborne (2015): a făcut din povestea Micului Prinț o poveste de sine-stătătoare. Bob Persichetti și Irena Brignull (creatorii formidabilei animații The Boxtrolls) au semnat scenariul istorioarei după Saint-Exupéry. Noua ecranizare a fost prezentată la Cannes, având o echipă internaţională extrem de talentată în domeniul animaţiei. Considerat drept unul dintre cele mai scumpe filme de animaţie realizate vreodată (un buget de optzeci de milioane de dolari), The Little Prince a beneficiat de vocile unor vedete. Marion Cottilard personifică Trandafirul, Şarpele din deşert este Benicio Del Toro, Vulpea este James Franco, Ricky Gervais este Omul-care-râvneşte-la-aplauzele-unui- public-inexistent.
Povestea micului blond venit de pe o stea îndepăratată devine, acum, una combinată cu cea a unei fetiţe cu povestea ei în real, în manieră „à l‘américaine”. Aviatorul, deși în vârstă, trăiește într-o suburbie anonimă dintr-un mare oraș american (în care toate casele sunt identice) și n-a povestit oricui istoria sa. Într-o casă vecină, se mută o mamă celibatară, dimpreună cu fetița sa. Studioasa fetiță se adaptează ritmului impus de mama sa, workaholică, pentru a fi admisă la cea mai bună școală din oraș. Astfel, vor evolua în paralel povestea fetiței studioase – presate de mama ei să devină „un adult formidabil” – și prietenia sa cu un vârstnic bonom, care-i împărtășește istoria întâlnirii în deșert cu băiețelul îndrăgostit de-un trandafir. Întâlnirea cu nostalgicul vecin îi va schimba destinul Fetiței.
Mark Osborne a ales satira socială îndulcită pentru a povesti aventurile Micului Prinț. Era nevoie de-o formă lejeră de zeflemea sardonică pentru o lume devorată de ambiție, așa cum este cea a zilelor noastre. Cineastul folosește, cu lejeritate, textul originar, ca pe o pânză/fundal, pentru a broda o nouă poveste care să facă mai „digerabilă” istorioara copilului blonduț, rătăcit în deșert. Lumea compartimentată evidențiază opoziția dintre dulcea nebunie a bătrânelului (un fel de artist) și creațiile tehnologiei actuale. Această antiteză dinamizează întreaga povestire. Eroina filmului este Fetiţa (Mackenzie Foy), pe care mama ei (Rachel McAdams) o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces, intervine un vecin amabil, dar cam excentric: Aviatorul (Jeff Bridges). Bonomul bătrânel îi prezintă micii sale prietene o lume în care totul este posibil şi care îi era Fetiţei total necunoscută. Fabuloasa lumea nu este altceva decât cea pe care i-a prezentat-o Aviatorului, Micul Prinţ (debutantul Riley Osborne, fiul regizorului). De aici, începe călătoria magică şi emoţionantă a Fetiţei în universul legendar al Micului Prinţ. În acest mod, Fetiţa descoperă că „esenţialul nu poate fi văzut cu ochiul liber, ci poate fi cunoscut cu adevărat doar prin ochii sufletului”. Practic, îşi descoperă copilăria şi deprinde mai important lucru – să ai prieteni şi să înţelegi esenţa vieţii (și) cu ajutorul sentimentelor/inimii. Amestecul tehnic (animația de tip 3D alternează cu imagini tradiționale) transformă filmul într-o creație plastică atipică. Astfel, pe marele ecran, lumea Fetiţei şi a mamei sale este creată într-un stil cât se poate de „matur”(animaţie computerizată/CGI), în vreme ce universul Micului Prinţ este realizat cu ajutorul unei tehnici de animaţie ceva mai „copilăroase” (stop-cadru/stop-motion), dar mai delicată. Acest experiment devine un fel de exercițiu de stil, care i-ar putea deranja pe unii puriști, fiindcă poezia vizuală a figurinelor din hârtie contrastează cu imaginile de sinteză din povestea de bază. Grație unor interpretări solide (îndeosebi cele ale unor André Dussollier, Guillaume Gallienne sau Vincent Lindon), emoțiile nu se lasă așteptate; mai ales că întreaga producție se constituie într-un omagiu adus lui Antoine de Saint-Exupéry şi a extrem de popularei sale cărți (tradusă în peste 250 de limbi şi vândută în peste 145 milioane de exemplare în toată lumea).
Timp de 108 minute, pe muzica semnată de inegalabilul duo Hans Zimmer-Richard Harvey, lumea obsedată de succes, de putere și de izbânda materială se retrage în fața minunatei lumi a copilăriei și-a inocenței, fiindcă nu trebuie să uităm că: „On ne voit bien qu’avec le cœur! L’essentiel est invisible pour les yeux”.
Regizor: Mark Osborne
Scenarist: Irena Brignull
Producător: Dimitri Rassam, Aton Soumache
Monteur: Carole Kravetz, Matt Landon
Scriitor: Antoine de Saint-Exupéry
Muzica: Hans Zimmer,Richard Harvey
Distribuţia:
Riley Osborne (Micul Prinţ voce)
Marion Cotillard (Trandafirul voce)
James Franco (Vulpea voce)
Benicio Del Toro (Şarpele voce)
Rachel McAdams (Mama voce)
Mackenzie Foy (Fetiţa voce)
Bud Cort (Regele voce)
Citiţi şi
Lansarea BIC® Soleil Escape în România: o seară de răsfăț senzorial
Call Me By Your Name – un film după vizionarea căruia m-am simțit vinovată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
