“The CHANEL jacket symbolises a timelessly fashionable form of nonchalant feminine elegance: it belongs to every era”. K.Lagerfeld
Dacă există două piese vestimentare feminine care au făcut milioane de femei să arate memorabil, apoi fără greș putem spune că acestea îi aparțin lui Coco Chanel și se cheamă the little black dress și the little black jacket.
Rochița neagră a fost omagiată și declinată în fel și chip din 1926 încoace, rezultatul fiind mereu același: o piesă vestimentară cu o miraculoasa putere de seducție în aproape orice împrejurare în care o femeie își dorește să arate smart and chic.
Dar și sacoul Chanel mi se pare de o extremă eleganță. Aș merge până acolo încât aș spune că o femeie care nu a purtat unul adevărat sau făcut de comandă după tiparul originalului nu și-a pus în valoare deplină linia gâtului și n-a avut încredere că “mai acoperit” câștigă detașat în fața lui “mai dezgolit” când e să apreciem feminitatea și senzualitatea. Și 2012 putem spune că i-a fost dedicat de către Karl Lagerfeld și Carine Roitfeld, fostul redactor șef al revistei Vogue Paris. Proiectul lor s-a finalizat cu o carte și o expoziție itinerantă, intitulate la fel – The Little Black Jacket – CHANEL’s classic revisited by Karl Lagerfeld and Carine Roitfeld”, în care se regăsesc 113 fotografii ale “prietenilor Casei Chanel” – modele, actrițe, designeri și muzicieni – toți purtând clasicul sacou în diferite variante.
Cartea se poate cumpăra de pe Amazon, iar expoziția, ajunsă acum în Marea Britanie, poate fi vizitată din 12 octombrie până pe 4 noiembrie, la Galeriile Saatchi din Londra.
BEHIND THE SCENES AT THE PHOTO SHOOTS, STUDIO 7L, PARIS
Citiţi şi
În mine locuiesc mai multe femei și le iubesc pe toate
Căciuli la modă nu doar pentru zile reci – cum o poți alege pe cea potrivită pentru tine
Sunt de neoprit! Efectul Mercedes
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.