Promiteam acum ceva vreme că revin cu detalii despre trupa The Drums şi albumul de debut cu acelaşi nume. O surpriză americană placută în valul muzical predominant britanic din ultima vreme. I-am vazut pe The Drums, live, la T In The Park, într-un cort – a patra scenă ca mărime din festival – alături de un public de maxim 200 de persoane.
Le ascultasem albumul o singură dată după ce mi se imprimase deja în cap mult difuzatul single Let’s go surfing. Prima impresie când au aparut pe scenă? Patru băieti care reprezintă cu succes trendul – deja pe cale de dispariţie, sper eu – de hipster; gând anulat instant în momentul în care au început să cânte.
Influenţele Joy Division, The Smiths sau The Shangri-las sunt vizibile şi auzibile dacă cineva le caută cu tot dinadinsul. Dar înainte de a-i cataloga pe The Drums drept o copie americană trendy a unor trupe britanice care au facut istorie, trebuie spus că sunt nişte băieti talentati, responsabili pentru piese indie pop neperisabile după ascultări repetate – testate pe membrana propriului timpan.
Piese paradoxale, care îmbină perfect negative dansante cu versuri sfâşietoare de genul “you were my best friend, but then you died” sau “I thought my life would get easier, instead it’s getting darker”, garantează originalitatea celor patru băieţi din New York, mai nou, trei – chiatristul Adam Kessler părăsind trupa săptămana trecută. Un album de debut care are pentru mine un miros inconfundabil de vară, cu atât mai mult acum, la început de toamnă.
Am deja o listă cu piese favorite: Best Friend, Make you mine, Book Of Stories, bonus track-ul When I Come Home şi Down by the Water, cel mai recent single – o piesă fragil de frumoasă, care pare şă-şi tragă seva din blue-eyed soul-ul anilor ’60. Fapt confirmat de un videoclip minimalist, în care membrii trupei amintesc de The Marvelettes (varianta albă şi masculină).
[MyTube movies=’MUubQj7g56E|uDz03jAwYhw|K5KUO5HoEX0|FwK_izzc_p0|jvW9E2606Oc’ list=” displayOnLoad=’1′ onlyEmbeddable=’1′ loadingMessage=’Loading, please wait…’ togglerText=’lista melodii’]
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
