La Moscova, sfârșitul de octombrie a însemnat un nou început pentru Teatrul Balșoi, templul muzicii și baletului rusești dintotdeauna. După șase ani de renovări majore, cortina s-a ridicat din nou, iar arta lirică a redevenit țarina marelui imperiu de la răsărit, drapată în catifea și aur, mai presus de vremuri și politichii deșarte.
Clădirea principală a teatrului, reconstruită și renovată de mai multe ori de-a lungul timpului, este o emblemă a Moscovei și a Rusiei (legendara sa fațadă neoclasică este redată și pe bancnota de o sută de ruble). Compania de teatru a fost creată la 1776, de către prințul Peter Urusov, împreună cu Michael Maddox, un aventurier englez, acrobat și actor. Primele reprezentații au avut loc în locuințe particulare, dar începând cu 1780, au preluat Teatrul Petrovka și au început să monteze aici piese de teatru și opere.
Actuala clădire a fost construită în 1824, în Piața Teatrului, pentru a înlocui Teatrul Petrovka, distrus de incendiul din 1805 și de invazia franceză din 1812. Conceperea planurilor este atribuită lui Joseph Bové, iar maestrul de ceremonii a fost arhitectul Andrei Mihailov, cel care a construit și Teatrul Malîi (Mic) tot în 1824. La acea vreme, toate teatrele rusești erau proprietatea țarului. În Moscova și în Sankt Petersburg erau câte două teatre – unul pentru operă și balet (cunoscut ca Balșoi, adică mare, important), spre deosebire de cel pentru reprezentații actoricești (tragedii și comedii) – numit Malîi – adică mic. Denumirea inițială a faimosului teatru rus a fost Marele Teatru Imperial al Moscovei, iar inaugurarea sa oficială a avut loc pe 18 ianuarie 1825, cu o reprezentație a baletului Cendrillon, semnat Fernando Sor. Primii ani au fost dominați de lucrări ale artiștilor ruși, iar după 1840 operele străine au intrat treptat în repertoriu. Un puternic incendiu a distrus mare parte din clădire în 1853. Reprezentațiile s-au reluat abia după trei ani și au marcat momente importante ale culturii universale: premierele lui Ceaikovski cu Voievodul, Mazepa, Aleko și Francesca da Rimini ale lui Rahmaninov, Boris Godunov de Modest Musorgski. Seara magică a baletului a fost 4 martie 1877, când aici a avut loc premiera spectacolului Lacul lebedelor, legendara transpunere în muzică și gest a sufletului rusesc.
Secolul XX a marcat prezența unor excepționali artiști lirici – Feodor Șaliapin, Leonid Sobinov, Antonina Nezhdanova, Xenia Derjinskaia. În 1919, a avut loc primul concert simfonic, sub bagheta lui Serghei Koussevitzki. Un semn de normalitate – putem spune- dar vremurile erau potrivnice acestui loc minunat. I se refuză denumirea de “teatru imperial”. În același an Balșoi este redenumit “Teatru Academic de Stat” și se încearcă închiderea sa de către activiștii bolșevici. În acei ani tulburi, lupta pentru Balșoi a fost simbolul Rusiei de altădată: cu mari greutăți a fost inaugurată Sala Beethoven în 1921. Ivan Rerberg începe reconstrucția teatrului care durează până în 1923, reușind să salveze inestimabilul patrimoniu cultural și istoric din calea tăvălugului proletcultist. Din păcate, acustica sălii a fost ditrusă în acea perioadă, când podeaua şi cilindrul special de sub fosă au fost acoperite cu ciment. 1935 a fost anul premierei Lady Macbeth din Districtul Mtensk de Dimitri Șostakovici. Muzica își urma destinul ei armonios, mai puternică decât vremea și vremurile. Epoca post-stalinistă marchează deschiderea firească spre marele public occidental, turneele Balșoi Teatr fiind la acea vreme evenimente culturale și de propagandă politică deopotrivă. Toată frumusețea Rusiei de altădată era cuprinsă în aceste spectacole. Școala de Balet Balșoi devine faimoasă peste tot în lume, arătând că arta adevărată nu are granițe, ideologii sau vârste. Galina Ulanova, Maya Plisetkaya, Natalia Bessmertnova, Anna Pavlova, Sergei Diaghilev, Rudolf Nureyev,Vaslav Nijinsky sunt doar câteva dintre stelele care au scris istoria baletului cu graţia lor dumnezeiască.
Dar timpul nu a trecut la fel de lin și peste clădirea teatrului. De mai bine de un secol aceasta nu a mai fost renovată, de aceea efortul ultimilor șase ani este unul admirabil. Teatrul arată ca pe timpul țarilor, drapat în mătase, catifea și fir de aur, iar în locul simbolurilor comuniste (secera și ciocanul) au reapărut stemele Rusiei de-acum două veacuri. Celebrul candelabru a fost și el recondiționat, iar acum luminează cu toți cei opt metri înălțime, solemn și strălucitor ca un prim-solist în orchestra vremii. În sfârșit, teatrul s-a întors la oamenii săi. Bucuria reîntâlnirii cu Balșoi strălucește în fiecare privire aprigă de rusoaică grăbită, în fiecare zâmbet visător de tânăr slav, căci da: marele teatru a revenit acasă, în marele oraș care-l întâmpină cu-ascunse doruri și amintiri, precum se pitesc una-ntr-alta păpușile Matrioșka, descoperindu-și treptat tainele și rostul, într-un magic joc de-a v-ați ascunselea prin cenușa marelui imperiu.
Despre redeschiderea teatrului Balşoi citiţi aici, unde v-am făcut şi promisiunea de a reveni cu o scurtă istorie. Îi mulţumim Dianei Sîrghi pentru că ne-a ajutat s-o onorăm.
Citiţi şi
Despre viața de tenor cu George Ionuț Vîrban
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
