Povestesc. Scriu ca să nu uit şi uit imediat ce le scriu. Puterea întâmplărilor dispare, ele nu mai sunt, eu nu mai sunt. În unele zile multe lucruri par să aibă sens, dar e o păcăleală, printre noi e un duh, un trickster (n.red. jongler) care ne şopteşte că acum e bine, că va fi bine, că nu avem de ce să schimbăm ceva. Dar e un farsor această prezenţă invizibilă care mai are şi un alt nume: teama de nou, teama de schimbare.
Fac un pas mic către necunoscut, aşa cum am făcut şi în trecut. Îl fac fără să ştiu către ce merg, în ce direcţie îi fac. Prankster (n.red. farsor). Şi ne spune că s-ar putea să nu ajungem la destinaţia potrivită în loc să ne spună că totul ţine de călătorie, că ziua de azi e mai preţioasă decât orice fiindcă e singura care există.
Deceiver (n.red. amăgitor). E o oră înşelătoare şi o amân. Azi m-a păcălit telefonul, refuzând să sune la ora şapte. Nu e prima oară, nu am încredere în toată tehnologia. Sigur, arcul unui ceas mecanic se poate frânge, dar niciun aparat medical nu îţi garantează că o să te poată ţine în viaţă. Mecanica inimii funcţionează după alte reguli. Pişichere.
Şi corpul meu mă păcăleşte azi, când mi-e frig în această încăpere în care sunt 25 de grade. Și-l las să prelungească farsa cu puţină febră. Știu că îmi va mărturisi spăşit că a vrut să facă o glumă, dar asta peste câteva zile.
Nu m-a minţit însă când a refuzat să mă ducă într-un loc în care nu mai voiam să merg. A fost dureros atunci. Ca în fiecare dimineaţă în care nu vrea să te ajute să te ridici din pat. Cut-up.
Dragă trickster, te ascult. Îţi recunosc prezenţa şi-ţi spun că mă tem de nou. Dar mai adaug şi că noul mă fascinează, că schimbarea îmi dă putere, chiar dacă la început mă copleşeşte prin greu. Farsor, eu pot să merg şi de una singură, numai că uneori mi-e greu şi uit. Uit că nu e vorba despre vreo destinaţie, ci de călătorie în sine, de fiecare zi a acestei vieţi.
Le-am scris. şi, prin puterea scrisului, au dispărut. Odată cu ele, şi teama.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.