Suntem la computer. Amândoi. Eu în pat, abia trezită, în mov de satin, unduind leneș pe sâni și pe coapse. Ceașca de cafea pusă imprudent, lângă mine, pe cearșaf, sprijinită ușor de picior. M-ai atenționa să o pun pe noptieră, știu. Lângă cafea am un biscotti cu ciocolată, din care ți-aș da să muști râzând, ca să te opresc să-mi faci observație. Ai mușca zâmbind, știind exact că vreau să-ți cumpăr tăcerea. Mă știi pe de rost. Mă citești printre rânduri. M-ai asculta moale. La fel de moale ca materialul unduind cald pe pielea mea.
***
Tu? Nu știu. Aproape. Atât de aproape… amprentat în mintea și sufletul meu. Departe… geografic.
Luminița ta verde mă liniștește. Îmi spune „Bună-dimineața!”, contopindu-se cu a mea. Suntem on-line amândoi. Ne începem ziua împreună. 🙂
Nu știu ce faci. Probabil discuți cu cineva, sau termini ceva, sau citești știrile… nu știu… Ești moale și tu, la fel ca satinul meu mov, cald unduind pe pielea mea, pentru că tu nu ești matinal. Nici nu știu de ce te-ai trezit azi așa devreme.
Ai vocea de dimineață, purtând încă roua somnului…
Te liniștește și pe tine luminița mea verde. Știi că-s ok.
De-o vreme nu mai comunicăm. Nu cu vorbe. Însă liniștea noastră stă atârnată de ochiul mic, verde și magic, aflat în colțul din dreapta al laptopului.
On – ești bine. Ești la computer. La un click de mine. Am putea chiar vorbi. Și luminița îmi clipește prietenos-complice, verde și calmă. Și ție îți spune același lucru despre mine.
***
Ești off. Ai ieșit. Îmi imaginez că te-ai dus la baie, să te bărbierești și te întorci înapoi în pat. Lângă mine. Moale, cald, dimineață de sâmbătă, cafea și biscotti cu ciocolată. Și eu.
On/Off – așa suntem noi.
***
Te iubesc mai presus de vorbe. Siamezi prost amplasați de destin, autorii poveștii noastre neterminate, pe care o reînnodăm din când în când. Ardem temperaturi aprige, ca și cum doar noi doi am fi pe pământ, apoi dezertăm speriați. Tu pleci, Ulise, tulburat de sirene, iar eu te urăsc cu dragoste și patimă. Și mor câte un pic de fiecare dată, ca să renasc apoi din propria-mi cenușă în brațele tale.
Nimeni nu mă atinge ca tine, nimeni nu te iubește ca mine…
Off – până când iarăși coincidența, croită mănușă măsurii noastre de toate zilele ne îmbină magnetic din nou – On.
Și reînnodăm la nesfârșit firul dragostei noastre, depănând povestea lui: „a fost odată, ca niciodată și de n-ar fi… ”
Nu înțeleg de ce ne întoarcem mereu și mereu unul la altul. Sunt atâtea femei și atâția bărbați pe pământ… De ce tu? De ce eu?
On-Off… On
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
