Te toc

25 November 2013

Ţii minte pantofii ăia cu toc cui? Ăia negri. Te-au bătut de ţi-au ieşit ochii. Nici tânărul Werther nu s-a chinuit mai tare ca tine în timp ce-şi dădea duhu’. Dar ai stat acolo… pe ei, dreaptă şi mândră. Te vedeai cu el şi tare-l mai iubeai. Erau noi. Voiai să fii perfectă. Ai vrut să-l vezi şi peste două zile. Aveai pantofii roşii, ăia cu toc de 13… de 13 ianuarie şi frig de-ţi clănţăneau dinţii. N-a contat, ai luat desuurile alea minuscule, un palton peste, ai sărit în taxi cu tot cu pantofiori şi i-ai bătut la usă, în timp ce-ţi deschideai tacticoasă nasturii. Năbădăioasă relaţie. Relaţie în care tu ai fost la-nălţime. La înălţimea tocurilor… şi atât. Nu te-ai ridicat mai mult de câţiva centimetri, pentru că el, fără vreun gest sau cuvânt clar, nu-ţi dădea voie. Ai încercat să demonstrezi mereu ceva şi te-ai cocoţat zi de zi pe nişte tocuri, de fiecare dată altele. Ţi-a fost frică să cobori în nişte sandale joase, ca nu cumva să devii invizibilă şi să-l pierzi. Erai oricum mai invizibilă ca niciodată.

Mai ştii tenişii ăia ponosiţi din care n-ai ieşit câteva luni bune? Îi murdăriseşi şi nu conta. Înţeleg că erai liniştită, atât de “liniştită” încât o altă pereche de încălţăminte ţi-ar fi tulburat pacea interioară. La exterior arătai ca venită din război. Te blazaseşi până-n vârful degetelor de la picioare. Picioare pe care le târai, în aceiaşi tenişi, până la magazinul din colţ. Le-ai fi ataşat şi nişte tocuri, numai să nu ieşi din ei la nunta aia pe care nu aveai cum s-o ocoleşti.

Două perechi de bocanci şi una de cizme, atât ai schimbat în perioada aia. Toate de o masculinitate de-ţi venea să te iei singură de… bărbat. El făcea toată treaba unei femei, vrând să te protejeze, să te lase în pace, să nu te chinuie în vreun fel. Ai apreciat tare asta, până în momentul în care ai simţit nevoia să-ţi laşi în picioare bocancii ăia maro, din piele întoarsă, în timp ce faceaţi sex.

Spune-mi cu ce te încalţi, ca sa-ţi spun în ce fel de relaţie eşti.

Întotdeauna am încercat să vorbesc cu relaţiile mele. Nu cu ei, cu bărbaţii, ci cu ele, cu relaţiile, măcar le percepeam ca fiind femei şi aveam impresia că mă înţeleg mai bine. Toate mi-au zis câte ceva, unele mai prietenoase, altele mai puţin. N-o s-o uit pe aia greţoasă şi răzbunătoare care mi-a dat o palma peste ceafă într-o dimineaţă şi mi-a zis: „Te toc! Şi nu oricum! Te toc cui!” S-a ţinut de cuvânt.

Nu te încalţi în funcţie de vreme, ci în funcţie de… relaţia în care eşti. Iar dacă nu o ai deja, aşteapt-o p-aia frumoasă. P-aia naturală care te-ndeamnă să te uiţi la meteo ca să ştii ce cutie de pantofi deschizi mâine. Aia care te pune să-ţi bagi picioarele în trecut, dar şi în perechea de încălţăminte potrivită în fiecare moment.



Citiţi şi

Povestea pantofilor portocalii

Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă

De obicei, 1 decembrie e despre România

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro