Sunt unele lucruri în viață care sunt menite să fie trăite, iar altele nu. Cum să scap de ceva ce nu pot uita sau, mai bine zis, de ceva ce nu aș vrea să uit?
„Există un lucru mai rău decât acela de a fi cu tine: să fiu fără tine.”
Probabil serile sunt cele mai grele, cele mai apăsătoare. Dacă ai ști cât de mult urăsc nopțile, îmi amintesc de serile în care ne pierdeam unul în brațele celuilalt, de nopțile în care ni se părea o pierdere de timp să dormim când aveam șansa să ne simțim, nu doar să ne visăm. Crede-mă, iubitule, chiar dacă orele mele de somn se răreau, uneori ajungeau la două-trei ore (în cel mai fericit caz), iar mai rar, dar erau seri, când lipseau total… să știi că au fost cele mai frumoase nopți pe care le-am trăit. Uimitor, dar dimineața mă trezeam cu zâmbetul pe buze, cu corpul meu pierdut în brațele tale, respirația ta caldă și sărutul tău leneș, dar totodată dragăstos, îmi erau alarme preferate. A fost singura mea relație în care eram mai mereu în aer, și la propriu și la figurat (mă ridicai în aer de parcă aș fi avut greutatea unei pene… viața alături de tine părând atât de ușoară, iar eu mă îndrăgosteam atât de repede, încât nimeni nu mă mai putea opri, nu mai aveam scăpare). Da, am avut o relație ciudată, și acum nu mă refer la faptul că la prima noastră întâlnire m-ai scos la shaorma și nici la combinația noastră preferată -ciocolata cu vinul… ci noi doi, împreună, am fost ciudați, având o relație ciudată.
Îmi plăcea să fiu beată alături de tine, beată de fericire, beată de iubire… Azi, obsesia ta pentru curățenie, pasiunea ta pentru călcat (inclusiv călcatul blugilor), ticurile tale nervoase, inima ta galopând cu atâta putere, mâinile tale tremurânde și stângace… Dumnezeule, îmi lipsesc atât de mult!
Flirtam în fiecare zi cu dezastrul, fără să îmi dau seama unde mă îndrept sau ce putere ai asupra mea. Greșeala cea mai comună pe care o fac oamenii este că promit și spun prea multe, fără ca să le îndeplinească, și adoptă o tăcere care nu poate fi pătrunsă în momentul în care ar fi vital să comunice. Ce ciudată e viața, mereu am fugit de relații, niciodată nu i-am oferit nimănui șansa să mă facă fericită, cu toate că sunt sigură că mulți ar fi reușit. În momentul în care am hotărât să rămân, nu am avut lângă cine sau poate că am avut, cam cât timp i-a luat iubirii să se nască în inima mea. Când ai puterea să pleci e simplu, să rămâi în urmă e dificil. E greu până când începi să nu mai simţi nimic și apoi e greu să mai simți ceva din nou.
Durerea este un mare maestru (mai ales durerea cauzată de iubire), îți ia pofta de viață, pofta de mâncare și toată energia, te lasă fără dorințe, fără principii… în schimb, te răsplătește cu frustrare, anxietate și depresie.
Când inima este prea slăbită să mai simtă durerea, când întoarcerea ta neașteptată vine târziu, am devenit incapabilă să îmi păstrez iubirea curată. Mă uitam la tine şi nu te recunoșteam, nu simțeam durere, ci sentimentul acela când realitatea te izbește și îți dai seama că nu mai poți face nimic, că totul e pierdut.
Nu m-ai strâns la piept cum obișnuiai, prezența mea părea să te deruteze… M-a uluit expresia străină, absentă, privirea pierdută. Am preferat să stăm ore în şir,vorbindu-ne scurt, fără pic de suflet, fără subînţelesuri, fără iubire, vorbind despre chestii banale… Oare suferința mea nu ar fi meritat o recompensă mai mare? După atâta timp petrecut fără tine, aveam atât de multe lucruri să-ți spun, lucruri pe care nu le-am rostit niciodată cu voce tare de teamă că, dacă o să le rostesc, o să dispară… însa vocea mi-a pierit, iar cuvintele s-au pierdut în gălăgia orașului care ne păstrează amintirile cu atâta sfințenie. Ochii tai au fost goi și străini, lumina lor nu îmi mai aparținea.
„Noi” am fugit de fericire de teamă să nu fugă ea de noi și ne-am trezit pe un teritoriu îngrădit, fără speranță de evadare, atât de singuri, încât și umbra noastră ne-a devenit cel mai mare dușman. Erai pata mea de culoare, iar acum sunt nevoită să găsesc frumusețea în culorile șterse.
Te rog să nu uiți să fii bărbat pentru femeile care îmi vor urma, bărbatul care ai uitat să fii atunci când aveam atâta nevoie de tine, iubește din toată inima, dăruiește-te total, luptă pentru iubirea și visele tale. Vezi? Nu m-am schimbat, mereu îți voi dori binele, chiar dacă binele tău e departe de mine.
Știi cât de mult îmi plac poveștile, așa că am inventat un alt sfârșit poveștii noastre. Un sfârșit care îmi dă posibilitatea să te păstrez toată viața și totodată îmi dă puterea să îmi continui viața atât de departe de tine și totuși atât de aproape, pentru că în ultimul moment mai am timp să-ți spun „de când te cunosc nu a existat nicio secundă în care nu te-am iubit”.
Guest post by Renata
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
