„Te iubesc, păpușă/baby/draga mea/bla bla-ua mea”

25 September 2018

E o vreme de te înăbuși. De când a început să plouă mărunt, parcă îmi plouă direct în creieri. Senzație de sfârșit de toamnă. Septembrie era mai îngăduitor. Un semiîntuneric exotic, deși e doar ora 6 după-amiază.

De la câțiva kilometri, de la celălalt capăt al orașului, el îmi scrie pe WhatsApp. Banalități. Small Talk. Cum ai ține de vorbă un muribund, să nu-și dea obștescul sfârșit. Ești conștient că s-ar scăpa de chin cu ultima răsuflare, dar te simți dator să „faci tot ce poți” ca să-i prelungești clipele  (a se citi agonia). Îmi scrie vorbe, la intervale destul de mari. Știu că face conversație, probabil din același impuls. E plictisit de propriul rol, și parcă s-ar lăsa de el dar ceva îl ține. Atâta cât să-mi dea mie bătăi de cap. De ce naiba îți mai scrie un om care nu (mai) are nimic de-a face cu tine? Ce-i cu obișnuința asta de a apărea din senin la câteva zile/săptămâni, să-ți frece ridichea?

Îmi vin în cap tot felul de povești care se spun în „dragoste”. Adică în romanțe, pentru că dragostea e atunci când o faci, și o faci bine. Cam aia e dragostea, atunci și acolo, o simți exact unde trebuie și durează, după caz, de la câteva secunde la cine știe câte minute. ”Unele iubiri nu se uită niciodată”: e adevărat, unele te chinuiesc și după ce se vor fi terminat de mult. Că sentimentul posesiei e cel care nu se lasă dus, asta nu spune niciun cântec. Pentru că ne place să ne îmbătăm cu apă rece. „Simt că mă iubește, altfel nu m-ar căuta”: și dacă te caută să te întrebe dacă ai curent în apartament, se cheamă că te iubește, nu-i așa? Pentru că ne place să idealizăm. Orice compliment devine o declarație de iubire înflăcărată, orice privire înseamnă o tresărire de suflet, un telefon neașteptat face deja cât o garanție pe viață a iubirii. Se umflă creierul cu endorfine și acoperă toate circumvoluțiunile, făcându-te incapabilă să mai gândești logic, iar toate sistemele de autoprotecție paralizează. Îți spui: „e sufletul meu pereche”, „ne știm dintotdeauna”, „ce coincidențe, gândim la fel, simțim la fel”, începi să experimentezi stări aproape materne, simți nevoia să îl protejezi, să îl aperi de dușmani văzuți și nevăzuți, faci cadouri-surpriză, i te dedici.

El, între timp, are viața lui. Cea mai mare greșeală, în poveștile de iubire ratate, e să pui semnul egalității între sentimentele tale, femeie, și ale lui, bărbat. Citești că dacă te trezești noaptea la nu știu ce oră înseamnă că cineva moare de dorul tău. Adică el. Ce straniu, e online pe Facebook la oara asta, sigur vrea să vadă dacă și eu sunt trează. „Așteaptă un semn de la mine”, încă nu ești destul de beată cu apa aia rece din paharul plin încă și îți faci filme din ce în ce mai colorate, ca nebunii.

El, între timp, adună în jurul lui admiratoare și le întreține, ca și ție, spectacolul hormonal. Cred că și textele sunt aceleași. „Mi-era dor de tine, păpușă/baby/draga mea/bla bla-ua mea”. Ai luat foc. Noaptea visezi că faceți dragoste, că ți-a adus flori și ciocolată și îți recită versuri din poeți romantici, în timp ce te dezbracă până la suflet. „În sfârșit, bărbatul visurilor mele. M-a iubit ca un nebun, mi s-a topit în brațe, m-a sărutat din cap până în picioare.” Norocul tău că ai produs un orgasm, dar asta nu ține de el, ci de scenariul din capul tău. Ești atât de prinsă în poveste încât corpul tău reacționează foarte firesc, în conformitate cu doza de hormoni activată. Atât de simplu, bio-chimia și neuronul și-au dat mâna. Fă proba peste 20 de ani. Să-mi spui și mie dacă ți se mai întâmplă fără să bei ceva înainte.

zeta jones

Sursă foto: tumblr.com

El, între timp, îmi scrie că nu știu cine a făcut aia și aia, nici nu mai citesc, nu mă interesează chiar de nimeni și de nimic la ora asta. „Păcat de sentimentele tale”, îmi spune un drac din cap, și îi răspund că e treaba mea și că m-am obișnuit cu ele cum te obișnuiești cu crampele la stomac sau cu durerea de dinți. „Crede-mă că ești singura care poate schimba durerea în fericire”, zice altul, îi dau dreptate și mă întreb de ce am suferit pentru un bărbat care s-a jucat cu mine cum te joci zală la marginea blocului, cu băieții. Realizez că a fost prea mare investiția sufletească și că el nu e cu nimic de vină. Ba da! Am jalnica revelație: i-am permis ani în șir să mă curteze. Și a făcut-o ca la carte. Mi-a spus și „te iubesc”. Aici e singura lui vină. Și încă în scris, să n-am dubii.

Nu-l urăsc, nu-l disprețuiesc, nu-i strig nici măcar în față că așa ceva nu se face. Un om, din toți oamenii pe care i-am cunoscut, n-a știut nimic despre aceste cuvinte, crezând că te poți împăuna cu ele. N-a știut că sunt o legătură pe viață și pe moarte, spuse într-un anumit context. M-a blestemat cu ele și n-am găsit descântecul niciodată. Pentru că vedem lucrurile foarte diferit nu-i pot imputa nimic. Nu poți blama pe cineva pentru așa ceva, cine ar crede? Că i-ai luat în serios două cuvinte, când sunt atâtea altele în toate limbile pământului? Și apoi, câți bărbați nu spun „te iubesc” de dragul de a seduce o femeie? Milioane? Mai mulți? Unora le folosește, că ajung în patul lor, dar unii care n-au astfel de interese, ce au de câștigat?

Între timp, filmele din capul meu se derulează alb-negru, pe bază de întrebări. De ce? Și de ce nu cred că ar fi în avantajul meu să nu-i mai răspund la conversațiile astea de 2 bani? De ce țin să mă arăt demnă și respectuoasă când, de fapt, eu m-am pierdut pe mine, din naivitatea și buna mea credință? Mi-e rușine de mine să-mi calc în picioare educația, cultura și umanitatea. Poate că am avut în mine morbul pierzaniei, și anume credința în ceea ce este cu adevărat iubirea. Am fost altfel și plătesc întruna pentru asta.

Ce voiam să vă spun? Atenție la cele două cuvinte, în rest nu are sens să vă schimbați voi, să deveniți rele, frustrate și răzbunătoare. Dacă vă este ucis sufletul, nu înseamnă că nu mai puteți avea rezerve de frumusețe în voi. Nu e ușor, e aproape imposibil să-ți (mai) găsești fericirea în altă parte, dar nu lăsați nefericirea să vă copleșească.

Și nu mai ascultați sfaturi. Nicio poveste nu seamănă alta. Numai „te iubesc”-ul ăla face diferența.

Guest post by Bibliotecara

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Oamenii vor să fie fericiţi, dar…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro