Federico Fellini (20 ianuarie 1920 – 31 octombrie 1993) este unul dintre cei mai influenți cineaști din istorie și primul regizor european ce a primit cinci premii Oscar. La Strada (1957), Nopțile Cabiriei (1958), 8½ (1964) și Amarcord (1975) sunt filmele care i-au adus patru statuete Oscar, iar în 1993 a fost recompensat cu premiul pentru întreaga carieră. În urma sa au rămas peste 20 de filme, realizate într-un stil inegalabil și care au schimbat ideile despre cinema și posibilitățile sale.
“Nimic nu se ştie, totul rămâne de imaginat, iar de cele mai multe ori lucrurile interesante sunt nebuneşti.”
Dar nu despre filmele lui, toate minunate, vrem să vorbim azi, ci despre femeia care va deveni un motor al instinctului, o certitudine creativă, o necesitate vitală pentru Fellini – Giulietta Masina.
Federico Fellini: “Întâlnirea mea cu Giulietta a fost ceva predestinat, indiscutabil. Într-un anumit sens, a avut importanţa pe care o au lucrurile fatale.”
Când Fellini era întrebat de ce vrea să se căsătorească cu Giulietta, răspundea: „Mă face să râd”. Giulietta nu era ca celelalte femei din viaţa lui, reale, inventate, visate sau desenate. Nu era voluptuoasă, cu sâni explozivi şi buze fantastice. Dacă femeia ar fi un tablou colorat, mare cât tot peretele, expus pentru a fi admirat de toată lumea, Giulietta ar fi un bileţel de hârtie desenat în care bate o inimă, de ţinut la cald în buzunarul pantalonului.
În timp, ea va deveni pentru Fellini rădăcina cea mai puternică din viaţa lui, îi va dărui la maturitate o structură indispensabilă pentru consolidarea talentului său debordant şi de aceea imprevizibil, capricios, răsfăţat. Viaţa cu Federico nu era uşoară. Era un bărbat iubit, râvnit, sperat, aşteptat. Dar Giulietta ştia să zâmbească, ştia să nu pretindă, să nu mintă şi să îl primească acasă. Când uşa se închidea în urma lui, înăuntru era doar cald şi bine. (sursa: OrizonturiCulturale.ro)
Giulietta şi Federico s-au căsătorit la 30 octombrie 1943, în plin război și nu se vor despărți până la moarte, în anii ’90.
Fidelitatea lor conjugală într-o lume cum era cea a filmului, intrigă, irită, sfidează. “Suntem veşnic implicaţi în tot felul de istorii mărunte. De ce primim mereu tot felul de scrisori anonime, în care ni se spun minciunile cele mai neverosimile?” Bârfe despre divorțul lor iminent au circulat și după 30 de ani de mariaj, dar ei au mers mereu mai departe, împreună, neabătut. Pentru că ce i-a legat a fost dragoste. Dragostea care te învață tot ce trebuie să știi și să faci, bărbat sau femeie, pentru ca celuilalt să-i fie bine.
Iată cum se povesteau unul pe celălalt:
Federico Fellini: “Giulietta e un munte de răbdare, e afectuoasă şi amuzantă. E una din marile ei calităţi. Aceea de a nu te lăsa să te plictiseşti. Ea întreţine în permanenţă o bună dispoziţie care mi se pare mereu binefăcătoare. Şi mai are şi alte merite: ştie să se facă indispensabilă, să te asculte vorbind, să-ţi ghicească gândurile, să-ţi ridice moralul când e cazul. E o fire expansivă, simte nevoia să împărtăşească cuiva gândurile şi problemele ei. Şi acela se întâmplă să fiu eu.”
Giulietta Masina: “Nu e dificil să trăieşti cu un geniu. E dificil să trăieşti cu oricine. Atunci măcar să trăieşti cu cineva inteligent şi astfel e mai puţin dificil. Federico şi cu mine nu reprezentăm o familie. Nu suntem decât două persoane. Noi ne-am căsătorit atât de tineri încât ne-am educat împreună. Am avut un copil şi l-am pierdut. Nu cred că un menaj se menţine datorită copiilor. Dacă Federico şi cu mine stăm împreună e numai pentru că asta ne place.”
(Sursa: Constantin Popescu, Cupluri celebre din lumea filmului)
„Giulietta a locuit dintotdeauna în mine. Uneori am senzaţia că m-am căsătorit cu ea la câteva ore după naştere”.
În aprilie 1963, Fellini primește al cincilea Oscar pentru întreaga activitate. În iunie, se internează pentru o angioplastie la artera femurală, dar suferă un infarct două luni mai târziu. Parțial paralizat, e transferat pentru reabilitare la Roma, pentru a fi alături de Giulietta, și ea aflată în spital, chinuită de un cancer pulmonar.
Îi va scrie următorul bilet:
„Giulietta mea, a fost cea mai dură încercare din viaţă pentru mine, dar gândul că totul va trece şi ne vom întoarce acasă sau vom face doi paşi, atât, poate până la Giuseppe, sau într-o seară, cine ştie, la restaurant, la Fico, cu nişte prieteni, gândul că vom sta acasă noi, doar noi doi, m-a ajutat enorm. Încerc să depăşesc momentele grele care sunt multe, tare multe şi tare grele, iubirea mea. Tot ce s-a întâmplat m-a ajutat să simt încă o dată cât de mult te iubesc, cât îmi eşti de vitală. Pe curând, Giulietta mea dragă! Te iubesc atât de mult de mi se taie respiraţia. Te îmbrăţişez şi te ţin strâns în braţele mele, toată viaţa. Federico”.
Veneția, anii ’50, foto; Paolo Di Paolo
Fellini moare după încă un infarct a doua zi după ce căsătoria lor împlinise 50 de ani. Giulietta îl va urma în martie 1994.
Citiţi şi
Parthenope sau iubirea ca act necesar de supraviețuire
100 de ani de la nașterea lui Marcello Mastroianni – povestea unei legende
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
