Te-aș fi așteptat. Știam amândoi asta când ai plecat către ce credeai a fi „mai bine”. Poate chiar îți este mai bine, un bine fluid și schimbător – de la anotimp la anotimp. Mi-ai tot repetat să nu te aștept și că nu se va întâmpla (dar, mai știi, nimic nu se întâmplă, ci este făcut să aibă loc ori nu) vreodată „noi”. Știu, acum ca și atunci, că așa este, ca noi a fost o dorință de-a mea, un cântec de lebădă – știi, legenda care spune că lebăda cântă o singură dată, înainte de moarte, nu e adevărată – până la urmă, răsfrânt în ceea ce am făcut și spus, scris, cântat, pictat cu lumina. Te-aș fi așteptat.
Știu că nu ai fi vrut, dar știu că a fost un moment în care ai vrut, te-ai speriat („sperietura” era constantă și autoindusă) și ai plecat lăsând în urmă, cum ai zis, „trecutul”; nu poți lăsa trecutul în urmă, timpul e o convenție, mai știi? „Mâine nu există”. Mai mult, de fapt te-am așteptat, am dorit și sperat o schimbare de gânduri, de stare, un – da, recunosc – „dezastru” care să te întoarcă, emoțional, către mine, vreun „el” care să te rănească suficient de rău încât să mergi către cineva cunoscut bine – eu – dar nu atât de tare încât să te închizi mai mult decât erai deja, decât te-am ajutat să devii.
De câte ori ți-am spus, oare, că mi-e dor de tine? De câte ori dorul ăsta neîmpărtășit – ar fi și aiuristic, să nu spun stupid, ca un dor să fie împărtășit, nu e firesc așa ceva – m-a făcut să-mi întind o mână rugătoare către tine, să-ți înalț un imn spre ferestrele turnului tău – aparent de fildeș – , să te chem ori să merg după tine, să aleg calea ta deși nu-mi era (este?) caracteristic? De câte ori, copilă, am spus, am scris, ți-am sugerat că acel „orice, oricum, oricând” a rămas și va rămâne valabil, că voi fi chiar și umbrela de vreme rea nu doar pentru că pot, nu doar pentru că vreau, nu doar pentru că ești tu, nu doar… Dacă tu m-ai „lăsat în urmă”, nu te las eu.
Te-aș fi așteptat… de fapt, te aștept, știi? Știi. Să nu uiți că la mine e cald și sigur, întotdeauna se măsoară prin intensitate, nu prin „timp”, că aici, oriunde va fi „aici” în cursul vieților va fi locul tău de refugiu în caz de „rău”. Oricând. Te aștept.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
