Pe vremea aceea, căutam pe cineva să-mi facă un site. Am dat de È™tire prietenilor È™i prietenilor prietenilor, dar toate variantele găsite erau fie prea scumpe, fie prea complicate, fie de mântuială. Nicio firmă sau vreun freelancer dispus să-mi facă È™i mie site-ul… È™i zău că era urgent. Până la urmă, îmi spune o cunoÈ™tință că È™tie pe cineva, că a văzut câteva site-uri făcută de respectivul specialist È™i că mi-ar sugera să-l contactez, poate, cine È™tie, am noroc. Zis È™i făcut, că eu timp de pierdut nu mai aveam. Și aÈ™a l-am cunoscut pe Marius. Prompt, priceput, respectuos È™i cu preÈ›uri rezonabile. Am acceptat pe loc, nu-mi venea să cred că, în sfârÈ™it, rezolvasem. SimÈ›eam că mi se ridică o mare povară de pe inimă… Oare?
Fără să-mi dau seama, am început să vorbim tot mai des. Pe chat, dar È™i la telefon. Marius nu era din oraÈ™ul meu, ne despărÈ›ea jumătate de È›ară… ÃŽncet, încet (poate prea încet, dar deja nu mai vedeam), site-ul meu prindea contur… tot încet, încet, discuÈ›iile noastre au alunecat pe o pantă personală periculoasă. ÃŽn mai puÈ›in de o lună, ne È™tiam reciproc rezumatele vieÈ›ii sentimentale, preferinÈ›ele, visurile È™i dorinÈ›ele. Dacă ajunsesem să-i mărturisesc È™i la cum visam să-mi arate viitoarea rochie de mireasă? Cu voal, cu trenă, cu… Și uite aÈ™a, Marius a devenit o parte importantă a vieÈ›ii mele. Orice problemă aÈ™ fi avut, orice necaz, orice mi se năzărea…, punem mâna pe telefon È™i-l sunam pe Marius să caut rezolvare È™i mângâiere. Și-ntotdeauna le obÈ›ineam… Am făcut schimb de poze È™i, la un moment dat, ne-am luat inima în dinÈ›i pentru o convorbire video. Dar cum s-a nimerit ca semnalul să fie extrem de slab, am luat-o ca pe un semn È™i nu am mai insistat. Un semn că este cazul să ne vedem față în față, în sfârÈ™it. AÈ™a că am stabilit chiar în ziua aceea când urma să ne… întâlnim! Oricum, simÈ›eam că nu mai puteam amâna momentul… mă îndrăgostisem de Marius al meu, de vocea lui blândă, de prezenÈ›a lui online permanentă, de grija lui pentru mine… Știam ce face la fiecare pas, la fiecare miÈ™care… È™i-i simÈ›eam fizic lipsa. Aveam sufletul împăcat, dar nu era suficient, căci (încă) nu puteam să-l iau în braÈ›e, să-l simt È™i să facem dragoste ca doi nebuni… Doamne, câte visuri am construit atunci, împreună, câte iluzii mi-au îmbrăcat frumos inima, câte ziduri È™i bariere nu se topiseră din jurul ei…
Urma, aÈ™adar, marea întâlnire. Stabilisem să merg eu la el. Era chiar în ziua în care pusese site-ul meu online, dar nici nu-l văzusem. Aproape că nu mai avem suflu să mă ocup cum de afacerea mea. Gândul, energia, timpul… totul gravita acum în jurul iubirii mele. ÃŽn jurul lui Marius.
Am plecat la drum plină de fericire, precum un balon plin cu aer cald… că dacă nu m-aÈ™ fi È›inut de valiză, cred că mi-aÈ™ fi luat zborul… simÈ›eam materializarea împlinirii È™i zău că aÈ™ fi jurat că ăsta este singurul motiv valid pentru care merită să te naÈ™ti.
Nu È™tiu cum am călătorit, dar timpul a trecut infernal de greu. Noroc că tot drumul am stat pe chat cu el È™i, de câteva ori, ne-am auzit la telefon pentru a confirma a nu È™tiu câta oară că urma să mă aÈ™tepte în gară. Până la urmă, am ajuns…
Am coborât precipitată din tren, aproape târând valiza după mine. Mă îmbrăcasem foarte nepotrivit pentru o călătorie aÈ™a de lungă precum fusese aceea, dar pentru momentul vieÈ›ii mele trebuia să arăt impecabil, aÈ™a că asortasem perle naturale la un taior bej cambrat pe talie, cu fustă dreaptă, până la genunchi. Era o È›inută sobră È™i, în acelaÈ™i timp, extrem de senzuală… Numai mănuÈ™ile albe È™i port È›igaretul îmi lipseau pentru a părea decupată dintr-un tablou al altor vremuri… atât de nepotrivită eram cu decorul din în jurul meu. Dar cui îi păsa?
Pe peron, lume multă, colorată… Mă străduiam să-l văd în mulÈ›ime, È™tiam că este acolo, dar… nu-l zăream… Nu l-am zărit nici măcar când, în faÈ›a mea, se proptise un tânăr slab, micuÈ› de statură, cu trăsături alungite È™i parcă vag cunoscute.
– VrăbiuÈ›a mea! exclamă el cu vocea lui Marius, cu alintul pe care numai el îl È™tia È™i mi-l susura la ureche, le telefon, de fiecare dată, iar eu rămân pironită locului, în stare de È™oc.
Ce naiba e asta? Ce farsă, ce dezastru, ce nenorocire? Unde este bărbatul pe care îl visasem È™i mi-l imaginasem de atâtea ori È™i pe care îl construisem cu bucăți din mine? Nu pricepeam nimic…
Să ne înÈ›elegem, nu sunt o superficială, dar Marius al meu, nu era aÈ™a… nu era acest băiat, nu, pur È™i simplu nu… Mă blocasem pe această vocabulă È™i nu era chip să gândesc sau să îi răspund ceva. FiinÈ›a mea refuza categoric să creadă realitatea…
Marius rămăsese și el blocat de atitudinea mea, florile din mână îi alunecaseră pe jos și îmbrățișarea pe care ar fi vrut să mi-o dea din tot sufletul se ofilise pe drum.
– Ce s-a întâmplat, iubirea mea? Atât mi-a fost de dor de tine… Ai călătorit bine? Te simÈ›i bine?
Pe măsură ce îmi vorbea, am închis ochii È™i l-am simÈ›it din nou aproape pe Marius al meu, care nu avea nimic de a face cu persoana aceasta străină care a venit în locul iubitului meu să mă aÈ™tepte…
Până la urmă, am acceptat să merge la o cafenea de lângă gară – È™i nicidecum direct la el acasă, aÈ™a cum stabilisem – È™i, epuizată, am înghiÈ›it jumătate de litru de cafea, înainte să pot deschide gura… A urmat o discuÈ›ie dureroasă… eu crezusem cu totul altceva, mai bine zis, îmi creasem o realitate paralelă pornind de la pozele È™i informaÈ›iile lui, care, fără să fie false, de fapt, conturau un alt adevăr. Acela pe care eu îl refuzam… ÃŽn schimb, el mă descoperise aÈ™a cum își imaginase È™i fericirea de a mă avea atât de aproape îi era făcută praf de… de sila mea bruscă È™i organică de toate povestea asta. AÈ™a am înÈ›eles în ora petrecută în compania adevăratului Marius că, luni de zile, nu făcusem altceva decât să cresc o himeră la piept care acum mă muÈ™ca nu de sân, ci de inimă… Cât de parÈ™ivă este o relaÈ›ie virtuală, practic inexistentă, È™i câte farse ne poate juca propria minte!!
Am plecat spre casă chiar în acea zi È™i am rupt aproape imediat orice legătură…
Și totuÈ™i, uneori, îl visez. ÃŽl visez pe Marius al meu, pe acel Marius pe care încă nu cred că l-am pierdut dinainte de a-l avea È™i pe care, inconÈ™tient, încă îl mai caut printre oameni reali…
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
