Am privit către alt orizont. Acolo mi s-au oferit promisiuni. Certitudini. Palpabile toate. Realitatea este mult mai… senzuală. O, da! Am simțit, încă mai simt și voi mai simți (numai tu știi cât de mult pot să o fac…), vreau să mă înfior de plăcere răscolită și oferită în rafale. Am să mă inund în ea și n-am să mai deschid ochii spre orizontul tău. Sunt atât de hotărâtă acum…
Îmi amintesc… spuneai cu nonșalanța calmă a unui zeu căruia-i stă în putere să pedepsească, dar n-o face încă… dacă ar fi să renunț la tine – un vis tremurat într-o realitate virtuală – sau la el – o certitudine de care mă lovesc fără să vreau, căci mă urmărește obsesiv – aș renunța la el. Remember? Cât de sigur erai! Azi am cântărit. Am cugetat. M-am analizat. M-am aruncat în metafore, le-am stors frumusețea de esență și am aruncat-o asupra mea. Rezultatul… ochii mei au devenit mai luminoși. Ceața din ei s-a risipit. Te-ai înșelat, dragul meu.
Voi renunța la tine. Nu de tot. Așa, încetul cu încetul. Pentru că eu vreau ca, atunci când întind mâna, să primesc. Tu nu-mi dai. Nu oferi. Ești egoist. Nu mă vrei. Dar nu mă lași să plec. Consider că am așteptat destul. Îmi vine în minte un citat „îți urez să iubești devastator” și zâmbesc ironic. Unii o fac. Fără urări. Alții mimează. Nu mă pricep la asta. Eu plec. Devastator, da, dar plec.
Spre un alt orizont. Cu lavă fierbinte, bănuiam demult acel foc, dar n-am vrut să-l văd, ancorată fiind în gheața din vorbele tale. Nu știu ce s-a întâmplat, te-ai înmuiat, cred, astfel încât am putut să-mi smulg ancora s-o duc într-un alt abis. Fierbinte, de-astă dată.
Nu e bine că trec de la o extremă la alta. Vezi? Analizez. Dar nu atât, încât să refuz ce mi se oferă. Am să mă perpelesc, o vreme, în acel foc. Să văd dacă mă poate topi, acolo unde tu m-ai prefăcut în cub de gheață. N-am să mă opun. N-am să-mi amintesc. Nu am să te simt. N-am să deschid ochii. Nu am să te văd. Nici n-aș avea ce, deși îmi vin în minte lucruri nefăcute… când noi doi… Dar cui îi pasă?
Plec.
„Lasă-mă să-mi treacă. Te rog, iubitule…”
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Reacție la Macarena (Erika Isac)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
