Ne petrecem mare parte din viață la locul de muncă. Nu o spun ca pe un reproș în eter, ci fac o simplă constatare a unei stări de fapt tipice prezentului. Ce înseamnă asta? Că ne aflăm în compania colegilor și a șefilor mai mult timp decât în compania oricui altcuiva, inclusiv a propriei familii (iubit, soț, copii…). Și ce mai înseamnă asta? Că spațiul în care ne desfășurăm activitatea profesională poate deveni rapid și teatrul unor evenimentele personale… neașteptate. Însă când poți să-i pui lacăt inimii?
Despre relațiile la serviciu nu s-a spus niciodată prea mult și asta pentru că e un subiect de actualitate, inclusiv în momentul când scriu, pe glob, nenumărați oameni își trăiesc aventura cu colegul/a sau șeful/a, pe față sau în secret, în funcție de situația fiecăruia. Este totuși locul de muncă potrivit pentru a îmbina „utilul cu plăcutul”? Greu de spus, căci și aici părerile sunt împărțite. Unii afirmă cu tărie că, sub nicio formă, la serviciu nu ar trebui să dezvolți relații de natură intimă cu nimeni din anturaj și asta pentru că poate influența atât randamentul celor implicați, cât și calitatea relațiilor cu ceilalți (mai ales dacă ești combinată cu șeful și de câte ori acesta te cheamă în birou cu treabă – mai des decât pe oricine altcineva – toată lumea vede cum se grăbește să închidă genul acesta de jaluzele verticale…).
Alții sunt mai flexibili, și zâmbesc cu subînțeles, cu gândul la vreo relație, trecută sau prezentă, de acest gen, mai cu seamă dacă este una adulterină. Cu siguranță, este mult mai ușor să-ți înșeli partenerul de viață cu cineva de la serviciu decât cu oricine altcineva și asta pentru că ai din start rezolvată problema timpului și a spațiului, corect?
Iar alții sunt căsătoriți cu foști sau actuali colegi/e sau șefi/e, confirmând că relația personală nu le-a afectat cu nimic relația profesională. Desigur, această din urmă situație este una ideală și nu foarte des întâlnită, căci nu degeaba se spune să nu duci acasă problemele de la muncă. Cumulate cu cele inevitabile din propriul cămin formează un amestec exploziv. Așa că vorbim aici doar de excepții, desigur, binevenite, pentru că nu fac altceva decât să confirme regula.
Probabil că majoritatea dintre noi, dacă am sta să ne gândim bine, măcar de niște priviri șăgalnice și tot am avea ceva de care să ne aducem aminte, chiar dacă mediul profesional este, cel puțin teoretic, ostil relațiilor personale, și aici mă gândesc la firava graniță între flirt și hărțuire. Și chiar și așa, bărbați și femei, atunci când Cupidon își face de cap printre ei, cu săgețile lui deloc boante și mai mereu prost țintite, cad victimă tentației… În fond, adevărul trebuie spus: dacă doi oameni încep să simtă ceva unul pentru celălalt, de ce să nu-și acorde o șansă, chiar dacă lucrează în același loc?
Anca
PS: am scris acest articol cu speranța că o să-l citească și D.L. de la contabilitate și care acum se rezumă la a-mi lăsa câte o floare pe birou, asortată perfect cu fototapetul de pe peretele din spatele meu și la a fugi mâncând pământul ori de câte ori îi ies în cale. Că am ajuns să mă întreb dacă nu cumva acest tapet îl inspiră mai mult decât o fac eu…
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
