Lucrez de-acasă, astfel că biroul meu se află situat în aripa cea mai utilizată a casei: bucătăria. Şi dacă stau bine să mă gândesc, am mai multe fronturi de lucru (inclusiv în afara bucătăriei, cum ar fi departamentul scutece et. comp). Aşa că, de la laptopul cuibărit pe un colţ de bufet, până la cafetieră, storcător de fructe, cuptor cu microunde şi, foarte important!, maşină de spălat vase, biroul meu are o activitate soră cu non-stopul de la colţ.
Începem dimineaţa. Dimineaţa de-adevăratelea, că uneori noi începem chiar pe la 5.30 (precum azi, bunăoară), aşa că avem nevoie (noi, adulţii) de o cafea tare. Mă târăsc spre bucătărie, visând cu ochii (aproape) deschişi la momentul în care teleportarea va deveni ceva normal. Deşi sunt încă buimacă, sunt convinsă că ceea ce văd nu e o simplă halucinaţie. Cafetiera lipseşte cu desăvârşire… Îmi trec gânduri colorate prin cap, nu ştiu pe care să-l aleg câştigător la capitolul „horror matinal”. Am noroc cu Alex care se trezise între timp, la ţanc să mă pună la curent cu noutăţile pe care, era evident până şi pentru el, le ratasem:
– Cât erai cu Teo la baie mi-a cerut Roby cafiaua…
Nu sunt sigură că aud bine.
– Poftim?
Realitatea, drăguţa de ea, îmi confirma însă informaţia: îl văd pe Roby fericit nevoie mare, trăgând cafetiera de cablu după el, prin hol… (şi aflu, stupefiată, că nici măcar nu este pentru prima dată!!). Mă trezesc brusc, nici nu mai am nevoie de cafea. Apoi fac o constatare de formă: se pare că de data asta, cafetiera mai e bună doar de animal de companie şi de zgâriat parchetul. Astfel, lista mea de cumpărături urgente suferă o serioasă răsturnare de situaţie, iar cartofii şi carnea îşi pierd locurile fruntașe în favoarea unei cafetiere noi. După un asemenea început, ziua nu are cum să fie mai rea.
…Sau are. Copiii ţin s-o demonstreze. În timp ce-i pregătesc pentru grădiniţă, un strigăt cunoscut mă opreşte din treabă. Şi din gândit: „mamiiiiii!….”. Mă ghidez după zgomot şi ajung în baie… bateriile de la telecomanda televizorului şi tableta fac pluta în bideu… În timp ce tati restabileşte ordinea, eu intervin iar asupra clasamentului din listă şi notez pentru când o fi, da’ cât mai repede (pe locul doi, totuşi): tabletă. Şi-mi vine să plâng…
După ce trupa de şoc pleacă şi îl adorm pe Roby, fac bilanţul dezastrului. Sunt nervoasă (nu mi-am băut cafeaua, da?), trântesc un ibric cu apă pe aragaz şi mă aşez în faţa laptopului. Lucrează dacă mai poţi, Cristino!
Fragment din cartea „Eu, o mamă (im)perfectă?”. Cartea poate fi comandată aici.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
