Monica Pillat (68 de ani), fiica scriitorului şi criticului literar Dinu Pillat, povesteşte cu emoţie despre anii cei mai grei, când tatăl său a fost arestat, decăzând din graţiile tuturor cunoscuţilor, inclusiv ale prietenului şi mentorului său. (…)
Aveţi pereţii casei ticsiţi de fotografii şi tablouri rămase de la bunicii şi părinţii dumneavoastră. În plus, vă ocupaţi cu publicarea manuscriselor lui Dinu Pillat. Ultima carte apare în toamna aceasta. Faceţi tot posibilul să-i aveţi aproape.
S-au adunat în atâţia ani, noi ne-am tot mutat din case mari în mai mici… Fac totul pentru iubirea şi amintirea lor, dar şi pentru că doresc să îi răzbun. Constantin Noica spunea că „a răzbuna înseamnă a aduce binele în locul răului care s-a făcut“.
Monica Pillat (sursă foto: adevarul.ro)
Romanul „Aşteptând ceasul de apoi“ al lui Dinu Pillat a fost publicat abia acum cinci ani. Cum aşa?
Romanul a fost descoperit în 2010, în arhivele CNSAS. Tata a fost condamnat la 25 de ani, iar romanul său la 50 de ani. Manuscrisele sale au fost confiscate şi i s-a spus că au fost arse. A scăpat această copie care a fost descoperită cu totul întâmplător. A fost ca şi când tata s-a întors înapoi. Când a ieşit din închisoare a spus chiar că vrea să se facă paznic la o grădină publică. A vrut să evite cu orice preţ să mai intre într-o situaţie ce ar fi putut fi compromiţătoare în ochii comuniştilor. A zis aşa, gândindu-se că în felul acesta nu ar avea nimeni de ce să se lege de el. În „Evanghelia după Ioan“, scrie că Maria Magdalena se duce la mormântul lui Iisus şi nu-l mai găseşte. Mormântul e gol şi ea începe să plângă. Se mai uită o dată şi vede doi îngeri care vegheau ceva nevăzut. A treia oară când se întoarce, îl vede pe Iisus, dar crede că e grădinarul. Îl întreabă: „Unde l-ai pus pe Domnul?“. El o strigă pe nume, Maria, şi atunci ea îl recunoaşte. Când a spus asta, poate tata a avut şi asta în minte, fiind un om foarte credincios. Într-un fel miraculos, cred că asta l-a salvat în închisoare, unde era extrem de bolnav. Dinainte avea o sănătate foarte fragilă, dar acolo s-au agravat problemele. Chiar şi aşa, a rezistat cinci ani şi jumătate şi a mai trăit zece ani după ce s-a întors acasă.
Totuşi, când a ieşit din închisoare nu a încetat să scrie.
A scris numai critică literară. Nu a mai vrut să scrie roman, de teamă să nu fie iarăşi arestat. Păcat, el scria romane mai bune decât Dostoievski, cu tot ce a trăit… De altfel, primul lucru pe care l-a citit când a venit acasă a fost „Amintiri din casa morţilor“. Romanul este o mărturie a perioadei în care însuşi Dostoievski a fost închis în Siberia. După ce l-a terminat de citit, tata a spus: „Asta e apă de roze pe lângă ce am trăit eu!“.
Cum l-au arestat pe Dinu Pillat? Cum aţi perceput acest moment, aţi înţeles ce se petrece de fapt?
Eram în casă, era noapte când au venit. E ciudat că eu nu am pus întrebări. Mi-am dat seama singură de ce se întâmplă. Nu auzisem discuţii în casă despre astfel de probleme, dar ştiam că îl urmărea Securitatea. Ştiam, de pildă, că nu aveam voie să vorbesc la şcoală despre drama de acasă, deşi probabil că profesorii ştiau. Se poate ca un copil să devină imediat matur şi să înţeleagă lucruri pe care nu le ştie. Drama a fost atât de cumplită în noaptea aceea, când am luat seama că ne-au răvăşit toată casa, ne-au percheziţionat! Tata s-a îmbrăcat, era foarte palid, mama i-a făcut un mic bagaj şi l-au luat. Cred că a fost cea mai tristă zi din viaţa mea de până acum. De fapt, nu tristă! E un cuvânt prea slab. Nici nu ştiu dacă există vreun nume pentru ce-am simţit eu atunci.
Citeşte articolul integral aici.
Citiţi şi
