Tata. Semăn cu tata prea mult. De-aia nici nu pot scrie despre el. Sunt înaltă ca tata, dar departe de tata. El are 2,10 metri. Dacă n-aş fi făcut nenorocita aia de cură de slăbire când aveam 15 ani şi jumătate – iată că nici despre aia nu pot scrie încă –, aş fi avut mai mult de 1,77 metri, că sora tatălui meu are 1,98. Da, o familie de longilini. Şi mai au şi ochii albaştri. Nu şi eu. Eu i-am luat pe cei ai bunicului matern, aşa că atunci când aveam zece ani şi eram în cabinetul doctorului Falcă – dentist, normal, ar fi fost culmea să-şi aleagă o altă specializare –, doctorul mi-a zis: „Ai fi fost mortală, dacă aveai ochii albaştri“. Ei, bine, eu îmi doresc să fiu vitală, nu mortală, doc.
Tata. Un tip tânăr şi vesel care venea săptămânal în casa bunicilor, unde creşteam eu. Mă intimida, aşa că-l evitam cât puteam. Şi puteam, că nici el nu ştia prea bine ce faci cu un copil care creşte departe de tine. Era tânăr tata când am început eu să ştiu cine este. Dacă eu aveam doi ani, el avea 25. Şi mama la fel. Veneau amândoi sâmbăta, la părinţi, să-şi vadă fata. Eu nu ştiam că ei sunt părinţii mei, ci nişte tineri mişto. Părinţii mei erau bunicii.
Tata. L-am supărat odată pe tata şi-a vrut să mă pedepsească. M-a luat în braţe şi m-a urcat pe acoperişul casei. E foarte înalt tata. Poate pedepsi în felul ăsta. Am stat pe acoperiş un pic şi nici nu m-am speriat. A fost prima dată când am văzut de deasupra locurile-n care trăiam şi mi-au plăcut. N-a reuşit să mă pedepsească. I-am zis atunci. „Ştiu că mă iubeşti. Îmi amintesc de tine când am vrut să sar din leagănul de lemn. Te-ai aruncat să mă prinzi şi ţi-ai bubit genunchii. Dă-mă jos.“
Tata. Mi-a luat bicicletă Pegas, roşie, când aveam şase ani. Ne-am dus amândoi la AutoMotoVeloSport, a ales-o, m-a întrebat dacă-mi place, mie-mi plăcea orice pe-atunci şi mutre nu fac nici azi, de-aia a zis fosta mea soacră „Ţie poa’ să-ţi dea cineva şi o cârpă de şters prafu’, că tu nu te strâmbi“, apoi m-a luat de mână, aplecându-se mult în dreapta, să nu mă piardă, că nu eram obişnuită cu oraşul, şi m-a dus în capătul Bulevardului Castanilor. Mi-a zis să mă urc pe bicicletă şi să merg. I-am spus că nu ştiu să merg cu bicicleta. Tata a zis că-nvăţ singură doar mergând. M-am urcat şi-am ajuns la gară, cu el alergând pe lângă bicicletă. Şi l-am alergat şi-napoi, c-acum eram expertă.
Tata. Când am ajuns în casa părinţilor, la şcoală, că nu se făcea ca un copil să facă şcoala la ţară, era un copil bizar, promitea să-nveţe bine, tata m-a învăţat să-i fac cafea. Cred că făceam vreo şapte-opt pe zi, dar îmi plăcea. Mă simţeam mare. I-o duceam în sufragerie şi i-o aşezam pe măsuţă. El citea. Citea în aproape tot timpul lui liber, de după serviciu. Citea şi noaptea tata. Biblioteca pe care-am găsit-o eu în casa părinţilor mi-a ţinut de dor de bunici.
Tata. Am pe plica cotului drept un semn din naştere. Identic cu al lui, doar că mai mic. Numai sânii-i avem la fel. N-ai cum să nu zici că-s fata lui. Bine totuşi că frate-meu n-a moştenit sânii mamei. De-o vreme, am început să semăn fizic mult cu mama, iar frate-meu, cu tata. Când eram copii, ai fi jurat că fiecare-şi făcuse copilul prin partenogeneză. Sunt iute la mânie ca tata. Numai că el e deja mai tânăr decât mine fiindcă se mânie încă repede, repede. Eu nu mai ştiu să mă mânii. Am învăţat, cu timpul, să mă întristez.
Tata. Când mă duc acasă, îmi spune cele mai noi bancuri, până noaptea, târziu.
Tata. Face azi 65 de ani buni. 🙂
Pe Ana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Garderoba capsulă de iarnă pentru un tânăr adult
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
