Exact acum un an, pe 20 ianuarie 2020, când încă visam fără știința dezastrului ce avea să vină, Andreea Diana Tănăsescu, fondator La blouse roumaine, scria pe pagina ei de Facebook, deasupra unor fotografii:
“Fotografii din albumul dedicat Muzeului costumelor și bijuteriilor provensale, creat de familia care conduce de patru generații casa de parfumuri Fragonard pentru a onora tradițiile din sudul Franței… și nu numai.
De ceva vreme, în fiecare an, colecțiile de parfumuri, haine și obiecte Fragonard evocă și povestea altor țări care au contribuit la cultura universală a lumii: India, Iran, Grecia… Am permisiunea să vă anunț, cu mare bucurie și mândrie, că țara aleasă pentru colecția Fragonard din 2021 este România.
Și nu oricum, ci într-o colaborare inedită ce va promova artizani, artiști, locuri, valori tradiționale și contemporane.
Pe 19 ianuarie, am finalizat primul tur de cercetare alături de echipa Fragonard în Cluj, Oradea, Țara Oașului, Țara Maramureșului, Bistrița-Năsăud, Sighișoara, Saschiz și Mălâncrav. Urmează alte regiuni din sudul și estul României, care vor completa pe parcursul anului 2020 imaginea vibrantă a unei culturi pe care mulți s-au ferit să o recunoască și să o respecte atunci când s-au inspirat din bogăția ei.
Mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijint și ne-au primit atât de frumos în această primă călătorie, oaspeții noștri au fost încântați și impresionați de ce au descoperit în România.
The best is yet to come.”
Și a venit! 🙂
***
Azi, la Paris, fix după un an, Fragonard și Couleurs Roumaines se întâlnesc cu presa pentru a anunța lansarea colecției de primăvară – vară, care se numește pur și simplu «Couleurs roumaines». Un vis împlinit!
Foto: Luca Niculescu
Iată ce scrie ambasadorul nostru la Paris, Luca Niculescu:
“O mare bucurie în această dimineață. Celebra casă de modă și parfumuri Fragonard ne-a invitat pentru avanpremiera colecției de primăvară – vară, care se numește pur și simplu «Couleurs roumaines». Și, într-adevar, când intri în magazinul de lângă Madeleine, te copleșesc culorile din universul artizanal românesc. Covoare, perne, haine, obiecte artizanale – totul e făcut ca să scoată în evidență tradițiile românești și pe artiștii români. La loc de cinste sunt delicatele obiecte în ceramică alb-albastră de Saschiz, iar numele meșteșugarilor, poveștile lor și harta României sunt trecute cu multă atenție. Agnes Costa, proprietara mărcii Fragonard, mi-a mărturisit că proiectul a fost posibil si grație doamnei Andreea Diana Tănăsescu, care a făcut legătura cu comunitățile de artizani și meștesugari. Mulțumiri din partea noastră, vom fi foarte fericiți să vedem motivele și culorile din România în această vară, pe străzile Parisului!”
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.