Părinții care se luptă cu noile îndatoriri de școlarizare acasă și cu nervii răvășiți ar trebui să privească System Crasher și să reflecteze adânc. Peste tot există fisuri. Iată că și în lumea occidentală (Germania superdezvoltată şi supercivilizată) o copilă de doar nouă ani dinamitează un centru de asistență socială.
Emoționanta dramă, câștigătoare a Ursului de Argint în 2019, aduce în prim-plan un ‘plâns’ pe care nu-l poți uita. Regizoarea-scenaristă Nora Fingscheidt a oferit, odată cu System Crasher, o explorare în profunzime a încercării unei «fetițe sălbatice» de a-și găsi un cămin iubitor. Cu performanța uluitoare a Helenei Zengel, filmul examinează efectele de durată ale traumei din copilărie asupra unei fete foarte speciale și se întreabă dacă unele răni se pot vindeca vreodată cu adevărat. Deși ne prezintă cazul unui copil, System Crasher ne cere să ne gândim la ce fel de viață de adult s-ar putea aștepta cineva a cărui copilărie a fost efectiv smulsă. Din păcate, nu oferă un răspuns lejer.
Titlul este un termen folosit în cazul copiilor care se strecoară prin fisurile serviciilor germane de protecție a copilului, fie că e vorba despre copiii care perturbă clasele din sistemul public, fie cei din plasament. E vorba despre copii precum Benni (Helena Zengel), care nu are încă zece ani, dar deja nu mai are unde să ajungă. Cineasta, cu o bogată experiență în zona documentarului, a petrecut ani de zile pentru a construi scenariul (însumează adulți / iubiți ai mamei / abuzatori, medicamente pentru schizofrenie, cicatrici, autovătămare, furie, lezarea altor copii) acestei emoționante drame. Din start, remarcăm încărcătura narativă, alimentată de o distribuție puternică, o chimie grozavă între actori, înfloriri și o aprigă energie.
Benni vrea cu disperare să locuiască împreună cu mama ei Bianca (Lisa Hagmeister), dar o vizită la domiciliu neprogramată începe cu neglijență și se termină cu violență. Ceea ce aflăm despre trecutul lui Benni, în special motivul pentru care fața ei nu poate fi atinsă, este îngrijorător. Ocazional, traumele ei din trecut se revarsă vizual pe ecran, ca o supraîncărcare de ceață roz și tăieturi, de sărituri stabilite de coloana sonoră impulsiv-atrăgătoare semnată de John Gürtler. Între izbucniri și lupte, Benni se dovedește a fi un copil drăguț, care tânjește după afecțiune. Persoana care lucrează la acest caz, Maria (Gabriela Maria Schmeide), fosta ei mamă adoptivă, Silvia (Victoria Trauttmansdorff) și însoțitorul ei către școală, Micha (Albrecht Schuch), o iubesc cu toții. Când zâmbește, i se luminează fața, când îmbrățișează pe cineva strânge strâns. Chiar dacă devotatul Micha, exasperat, încearcă din răsputeri să o recupereze ducând-o într-un refugiu rural, nu reușește. Cazul ei este un caz complicat și nu există soluții ușoare aici.
Primul lucru pe care cineva îl remarcăm la Benni (în vârstă de nouă ani) este mărimea ei. Când ni se prezintă pentru prima dată, ea este conectată la o multitudine de electrozi care îi copleșesc trunchiul minuscul. Camera zăbovește pe picioarele ei mici, în ciorapi, atât de mici încât se limitează la patetic. Fetița cu pielea albă (translucidă) și părul blond-pal se poate lesne confunda cu o fantomă. Cu toate acestea, Benni este prea reală și ceea ce îi lipsește corpului ei, în dimensiune, se compensează cu o furie nestăpânită. Benni este ceea ce este cunoscut în lumea serviciilor pentru copii ca un „defectuos de sistem”. Suferind de traume adânc înrădăcinate din copilărie, care se manifestă printr-un temperament violent, ea a fost dată afară dintr-o casă după alta din pricina comportamentului ei. Tot ce își dorește Benni este să locuiască din nou cu mama ei (Lisa Hagmeister) și cu cei doi frați mici, dar mama ei este incapabilă să își țină o slujbă și pendulează printre iubiți îndoielnici. (Se presupune că abuzul de la unul dintre acești iubiți este rădăcina traumei lui Benni.) Nu ajută cu nimic faptul că și mamei lui Benni îi este frică de fiica ei și, în ciuda faptului că o iubește, nu dorește să o ia înapoi. Doamna Bafané (Gabriela Maria Schmeide) lucrează neobosit pentru a găsi un cămin permanent pentru Benni, astfel încât să poată începe, în sfârșit, tratamentul de care are atâta nevoie. Lucrurile încep să se întoarcă în cele din urmă pentru Benni când îl întâlnește pe Micha (Albrecht Schuch), un tânăr iubitor care a avut el însuși o tinerețe zbuciumată înainte de a-și dedica viața îndrumării altora. Micha lucrează în cea mai mare parte cu băieți, adolescenți, așa că a avea de-a face cu o fetiță ca Benni devine complicat. Totuși, Micha înregistrează unele progrese cu Benni, ducând-o într-o cabană îndepărtată din pădure, unde el o ajută să-și redirecționeze energia nesfârșită în tăierea lemnelor și la mulsul vacilor. Cu toate acestea, încercările lui Micha de a vindeca rănile lui Benni nu fac decât să treacă la suprafață; cicatricile ei sunt mult mai profunde și necesită o terapie mult mai intensă pentru a fi vindecată – dacă este posibil.
System Crasher pare să sugereze că unii copii ar putea fi dincolo de vindecare. De asemenea, chiar și cei mai devotați indivizi care lucrează în sistemele cele mai atent calibrate nu pot „repara” un suflet zdrobit precum Benni. Este greu de imaginat ca un film atât de concentrat pe funcționarea interioară a unui copil să fie atât de eficient fără copilul perfect din centrul său. Helena Zengel este, într-un cuvânt, minunată. Performanța ei este atât de atotcuprinzătoare, încât ești convins că o vezi pe Benni jucându-se singură. Micuța Zengel îi aduce lui Benni o îndrăzneală și o încredere care o fac o creatură admirabilă chiar și în cele mai supărătoare momente ale ei. Ceilalți actori din jurul Helenei Zengel oferă și ei performanțe demne de laudă. În rolul lui Micha, Albrecht Schuch face o treabă admirabilă în evidențierea emoțiilor complexe care merg mână în mână cu lucrul cu copiii cu probleme. Micha nu este un sfânt; el face greșeli și își permite să se atașeze prea mult de Benni, ceea ce are repercusiuni pentru toți cei implicați în cazul ei. În calitate de doamnă Bafané, Gabriela Maria Schmeide este responsabilă pentru cel mai sfâșietor moment al filmului. Pe cale să-i dea o veste proastă unei Benni pline de speranță și entuziasm, doamna Bafané se trezește în imposibilitatea de a găsi cuvintele potrivite și se scufundă, la podea, în lacrimi. Este atât de tulburată încât ajunge să fie mângâiată de fetița căreia i-a dedicat atât de mult timp și energie, printr-o nefericită inversare de roluri. Această scenă aduce un omagiu adulților care își dedică viața unei activități emoționante.
Rozul strălucitor, împrăștiat din belșug, imprimă o notă punk rock menită să împiedice filmul să devină deprimant. Cineasta ilustrează căderile lui Benni cu explozii abstracte de culoare și zgomot care sunt atât de aproape de anxietate, încât și tu simți că ești pe cale să explodezi. System Crasher devine o poveste despre zdrobire care va răvăși pe oricine. Este o experiență dureroasă, dar una care oferă tot atâtea recompense, cât și lacrimi.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Nora Fingscheidt
Scenariul: Nora Fingscheidt
Imaginea: Yunus Roy Imer
Montajul: Stephan Bechinger și Julia Kovalenko
Muzica: John Gürtler
Costume: Ulé Barcelos
Efecte vizuale: Holger Hummel
Distribuția:
Helena Zengel – Bernadette (Benni)
Albrecht Schuch – Michael Heller
Gabriela Maria Schmeide – Doamna Bafané
Lisa Hagmeister – Bianca Klaaß
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
