— Ia zi, Moș Costache, care a fost cea mai rușinoasă pățanie pe care ți-a fost dat să o trăiești, a întrebat unul din noii noștri colegi de muncă și care părea neobosit în a asculta la nesfârșit poveștile acestei Șeherezade cu barbă care era portarul nostru.
Moș Costache și-a frecat gânditor mustățile, a privit semnificativ spre raftul unde se aflau câteva sticle de vin Tamianka, vinul preferat de regina Maria când stătea la Balcic. Cum colegul ăsta al nostru era ceva mai nou, se vedea treaba că se prindea mai greu, așa că unul dintre noi l-a lămurit:
— Moș Costache îți dă de înțeles că povestea lui face cel puțin o sticlă de vin din aia bună.
Novicele s-a uitat mai bine la sticlă și a exclamat:
— Auleu, păi vinul ăsta face cât o șampanie bună!
Am intervenit și eu în discuție după ce am ridicat a neputință din umeri:
— Păi ce să-i faci? Regina asta a noastră avea gusturi bune nu glumă. Bune, dar scumpe.
În cele din urmă, colegul cel tânăr a fost convins să cumpere o sticlă, plus promisiunea că dacă povestea îi place mai dă una.
După ce a gustat din pahar și și-a șters iar mustățile, Moș Costache a început să povestească:
— Unii dintre voi mă știți ceva mai bine și bănuiesc că ați aflat că niciodată nu m-au dat banii afară din casă. Nu că aș fi cine știe ce fire cheltuitoare, dar salariul de portar este cam mic, așa că de-asta mai povestesc câte o întâmplare hazlie pe ici pe colo ca să mai fac rost de câte o delicatesă din asta, arătă el spre lichidul auriu din pahar.
După o scurtă pauză, timp în care mai gustă puțin din pahar, a continuat:
— Poate știți sau nu, dar am avut de-a face cu femei care se scăldau în bani, dar niciodată, niciodată nu am primit niciun leuț de la niciuna dintre ele. Ne bucuram unul de altul cu ce ne-a lăsat Dumnezeu la îndemână, fără să ne folosim de ochiul dracului ca să ne sporim plăcerea.
După tăcerea lungă care a urmat, ne-am dat seama că Moș Costache se gândea cât să ne spună și cât nu din povestea care promitea să fie interesantă.
— Acum câțiva ani s-a ivit nu știu cum în viața mea o moldoveancă din Chișinău. Tamara și nu mai știu cum. Femeie bogată, ce mai. Învârtea banii cu lopata, cum se spune pe la noi, și pot zice că în perioada aia am dus-o cel mai bine. Nu știu ce naiba de afaceri învârtea și nici nu mi-a păsat dat, chiar că avea bani grămadă. Mă mutase din locuința mea sărăcăcioasă într-un hotel în centru, mi-a cumpărat un rând de haine noi pe care oricât am încercat să le refuz, nu am reușit, așa că, până la urmă, ca să-i astup gura bogată, a trebuit să accept. Ca și alte câteva avantaje pe care, tot așa, nu am putut să le refuz mai ales de gura ei.
— Dar niciun leuț măcar, l-am stârnit eu.
A ridicat din umeri:
— Ai dreptate, nici măcar un leuț. În schimb, vreau să vă spun că l-a muncit pe bietul Mișu cum nu l-a mai muncit nicio altă femeie în viața mea, așa că, una peste alta, cred că și-a scos pârleala.
—Am uitat să îți spun că Moș Costache ăsta al nostru este deosebit de bine dotat și își alintă sc*la, zicând-i Mișu, am precizat eu pentru tânărul coleg care nu prea cunoștea bine lumea.
Moș Costache își continuă netulburat de intervenția mea povestirea:
— Domnule, părea nesătulă și de fiecare dată găsea metode să-l trezească la viață, fiindcă am uitat să vă spun că avea vreo patruzeci și ceva de ani, dar era bine făcută, trupeșă, și niște țâțe care putea să scoale și morții din gropi. După câteva numere, mă culcam și eu și Mișu, ca niște prieteni care și-au făcut datoria din plin și numai ce o vedeam că se fâțâie prin cameră în bucile goale, iar țâțele păreau doi porumbei ceva mai mari care fugeau de uliu. Eu voiam să dorm, dar Mișu nu și nu, că cică hai să vedem și noi despre ce este vorba acolo și ce naiba caută femeia aia în mijlocul nopții. Eu aveam o bănuială ce căuta și, în scurtă vreme, chiar găsea, așa că abia spre dimineață reușeam să ațipesc un pic, poate m-ați văzut și voi că într-o vreme mai mult picoteam în ghereta mea decât păzeam.
Goli paharul de vin și făcu semn novicelui să i-l umple, iar pe urmă, după ce acesta se conformă, a continuat:
— Toate ca toate numai după o vreme a observat că mă opream fulgerat de durere când îi era lumea mai dragă. Mișu ca Mișu, ar fi vrut să continue, numai pe mine mă străpungea o durere soră cu moartea puțin mai sus de șale și trebuia să mă opresc palid la față.
— Ce ai? m-a întrebat ea înspăimântată, fiindcă totuși, în felul ei, ținea la mine așa cum ai ține la un vibrator foarte performant.
— Mă doare, am arătat eu în partea dreaptă, acolo unde mă fulgerase durere. Mă doare cumplit.
S-a încruntat și femeia de afaceri a luat inițiativa. A pus mâna pe telefon, deși era miezul nopții, a găsit undeva un ecograf funcțional și a trezit o tânără doctoriță care să îmi facă o ecografie. Ar fi putut foarte bine să mergem la urgență, dar la valoarea ei nu se potrivea așa ceva, astfel că m-a urcat încovrigat de durere în mașină și m-a dus la cabinetul doctoriței.
Aceasta, o tânără drăguță cu ochii mijiți de somn și care vorbea puțin peltic, a pornit aparatul și, după ce primit plicul cu onorariul, a făcut ochii mari și m-a așezat pe masă, ținându-mă strâns, ca și cum i-ar fi fost frică să nu mă scape din mâini și odată cu mine și plicul consistent.
Doctorița a început să îmi așeze câteva șervețele în pantaloni ca să nu mă murdăresc prea tare cu gel și, spre rușinea mea, Mișu, când a simțit mâinile moi de femeie în preajma lui, a fost curios să vadă despre ce este vorba, mai ales că pastilele de NoSpa pe care luasem la ieșirea din hotel își făcuseră efectul și nu mă mai durea nimic.
— Ce faci acolo? a întrebat Tamara bănuitoare.
— Păi îi așez șervețele de hârtie în pantaloni ca să nu se murdărească domnul cu gel.
— Lasă-l să se murdărească, a spus Tamara hotărâtă. O să-l șterg eu pe urmă. Tu vezi ce are.
În numai câteva minute tânăra doctoriță s-a lămurit:
— Domnule dragă, aveți doi calculi biliari de toată frumusețea și în mod sigur că durerea este provocată de ei. La mișcări bruște se pot mobiliza și provoca aceste colici biliare de care vorbiți.
— Drăguță, o întrerupse Tamara, hai să precizăm câteva lucruri: unul, domnule dragă asta este așa numai pentru mine, pentru tine este vorba de domnule pacient. În al doilea rând, mișcările astea bruște de care vorbești ar putea fi mișcările făcute în timpul s*xului? Că domnul ăsta, așa în vârstă cum îl vezi, mi-o trage ca un armăsar.
Am înghițit în sec fără să știu de ce să mă bucur mai mult: de obrazul devenit dintr-o dată purpuriu al doctoriței sau de lauda directă a Tamarei. Oricum, pentru orice eventualitate, am mai privit încă o dată diploma doctoriței atârnată la loc vizibil pe perete și am hotărât în sinea mea să îi mai fac o vizită mai târziu, să vedem cum evoluează pietroaiele mele.
Tamara i-a mulțumit scurt și, după ce am ajuns înapoi la hotel, a luat telefonul în mână și nu i-a mai dat drumul până când nu a obținut o programare pentru mine la una dintre cele mai bune clinici particulare din București. Nu spun care pentru că după câte s-au întâmplat în ea, dacă se află cumva, precis își pierd bieții oameni licența.
Am ajuns spre ora prânzului în București, am fost internat de urgență într-un salon drăguț, iar Tamara m-a lăsat după ce mi-a urat zâmbitoare însănătoșire grabnică atât mie, cât și lui Mișu.
Am intrat ca pe un fel de bandă rulantă în care totul a decurs ca pe roate, analize, anamneze și hârtii, astfel că a doua zi pe la ora șase am fost trezit și dus în sala de reanimare unde urma să aștept să îmi vină rândul. În ciuda influenței pe care în mod sigur Tamara o avea și aici, erau totuși înaintea mea câteva urgențe care au fost preluate, așa că asistenta șefă m-a anunțat că mai aveam vreo două, poate chiar trei ore de așteptat. Asta era ce puteam face și parcă nu îmi venea să îmi cred ochilor că numai cu câteva ore în urmă mă jucam cu Tamara în camera de hotel, iar acum așteptam să fiu operat. Priveam tavanul imaculat, când a intrat iar asistenta:
— Pentru a vă pregăti pentru operație trebuie să vă pun o branulă și o perfuzie.
Branula era de fapt un simplu ac înfipt în venă, fixat bine cu leucoplast în care a înfipt apoi acul unei perfuzii.
A dat să plece, dar după ce a ieșit, s-a întors puțin rușinată:
— Aveți un vizitator, domnule Costache, a spus ea și s-a dat la o parte, făcând loc să intre o Tamara sfioasă ca niciodată și care era puțin îmbujorată.
— Păi tocmai mi-ați spus, am zis eu către asistentă, că la reanimare nu au voie vizitatorii.
— Ei, mai sunt și excepții, a spus enigmatic asistenta și m-am întrebat cât de gros o fi fost plicul care a convins-o să-i dea drumul Tamarei înăuntru.
Mă aștepta prima operație din viața mea și aveam un morcov în fund cât un stâlp de telegraf, așa că am întrebat-o cam repezit pe femeia îmbrăcată într-o rochie vaporoasă care o făcea să arate trăsnet:
— Ce-i cu tine aici? am întrebat-o cam repezit.
S-a dat mai aproape de mine și a spus șoptit:
— Știi, m-am interesat mai mult despre operația asta a ta. Nu este deloc periculoasă numai că te face indisponibil atât pe tine cât și pe Mișu al tău vreo două săptămâni. Hai să o mai facem o dată aici.
— Femeie, ești nebună? Din minut în minut urmează să fiu operat și tu crezi că îmi arde de așa ceva.
Cu mâna liberă l-am atins pe Mișu:
— Tu nu vezi că și băiatul ăsta de frică s-a transformat într-un biet zgârci nefolositor.
A zâmbit larg:
— M-am gândit eu și la asta, a spus ea, și a scos din poșetă o pastilă albastră cu dungi albe pe ea.
A desfăcut-o din ambalajul transparent și mi-a arătat-o:
— Viagra forte, își face efectul în numai zece minute în loc de o oră ca cea obișnuită. În mod normal, se pune în apă pentru că este efervescentă, dar nu avem timp de așa ceva. Tu înghite-o și eu îți dau o gură de apă și se dizolvă ea undeva până ajunge în stomacul tău.
— Femeie, ești nebună, am spus eu dar ea a ridicat nepăsătoare din umeri, fluturând prin fața ochilor mei pastila.
— Nebună și nimfomană, am precizat eu și ea a repetat ridicarea din umeri.
— Spune-mi ceva ce nu știu, a răspuns ea și profitând de neatenția mea mi-a înfipt pastila între buze apoi cu un gest nu prea delicat mi-a împins-o pe gât în jos.
A scos o sticlă mică de apă plată și mi-a dat să beau tot așa mai mult forțat apoi m-a șters de data asta mai delicat de apa care mi se scursese pe față și pe bărbie și gât.
— Ei cum este? a întrebat ea după numai câteva minute.
— Nu știu cum este, de unde naiba să știu, că nu am mai luat niciodată porcării din astea, așa că nu știu ce efect ar trebui să aibă.
Nu avusesem nevoie până acum de niciun fel de stimulent: un corp mișto de femeie era pentru mine cel mai bun stimulent, așa că chiar eram un novice în privința asta. Dar mă rugam din toate puterile la Mișul al meu să-și vadă de lucru și să nu îndrăznească cumva să ridica capul. Nu era nici momentul, nici locul potrivit, mai ales că prima perfuzie care îmi era făcută în venă mă intimida groaznic.
Tamara nu părea intimidată nici de locul unde se afla și nici de situația mea. L-a pipăit pe Mișu prin pijama și a exclamat triumfătoare:
— Funcționează, să știi că funcționează!
Eu nu simțeam nimic, fiind prea stresat pentru așa ceva, dar se pare că Tamara era mulțumită de ceea ce simțea, astfel că, cu o mișcare bruscă, mi-a tras pantalonii de pijama în jos și m-a încălecat. După cum am spus, era o femeie destul de robustă, așa patul pe care eram s-a zguduit, dar ei nu părea să-i pese de asta. A început să se miște frenetic, încât mi-era frică că o să ne răsturnăm cu tot cu pat. Totuși, se pare că paturile moderne sunt făcute pentru tot felul de eforturi, astfel că a rezistat și, în cele din urmă, Tamara s-a apropiat de final, deși eu nu simțeam niciun fel de plăcere, ori din cauza stresului, ori din cauza pastilei date de ea. Ce am uitat să precizez este că Tamara, când ajungea la orgasm, scotea niște răgete de leoaică sălbatică fecundată în savanele Africii.
Speram ca de data asta, ținând seama de locul unde se afla, să se abțină, dar se pare că a fost ceva peste puterile ei, astfel că în curând țipetele i s-au făcut auzite parcă cu și mai multă putere decât altădată.
Am încercat să-i pun mâna la gură să o opresc, dar în mâna stângă aveam branula în care era înfiptă perfuzia, iar cealaltă mi se încurcase în firele care duceau la tensiometru, așa că pas de mai face ceva. Am lăsat destinul să se desfășoare și pe nebună să urle. Ea nu vedea nimic, fiind întoarsă cu spatele spre ușă, dar eu, la un moment dat, am văzut ușa deschizându-se și o mulțime de capete ițindu-se din ea.
Toți care erau în ușă au asistat, așadar, la dezlănțuirea finală a Tamarei și sunt sigur că niciunul dintre ei nu mai văzuse așa ceva. Mi s-a părut că văd și un brancardier care ne filma cu un telefon, dar medicul i-a dat una peste mână de i l-a trântit pe jos și i-a spus:
— Dacă văd că apare filmul ăsta pe Youtube, cu mâna mea te strâng de gât.
Concluzia la care au ajuns toți a fost că moldovencele sunt cele mai teribile femei și ca să se prevină alte incidente, am fost luat repede, anesteziat și băgat la operație, deși sincer să fiu eu am crezut că o să fim scoși cu șuturi în fund din clinică, atât eu cât și Tamara, cât ar fi ea de particulară.
Când i-am spus despre temerea mea Tamarei, după ce toată tevatura s-a încheiat și Mișu a început iar să se achite de sarcini așa cum știa el mai bine, ea s-a dezbrăcat grăbită și m-a trântit în pat:
— Ce vorbești, gogomane? Păi tu nu ai aflat încă că aia e clinica mea?
De uimire, Mișu al meu era cât pe ce să se facă de rușine pentru prima dată în viață, dar în cele din urmă a trecut la treabă, dar așa, parcă cu un pic de respect în plus.
Moș Costache a terminat de băut tot din pahar și a privit cu jind la raftul unde se mai etalau încă trei sticle de Tamianka.
— Frumoasă poveste, a spus colegul cel nou, dar nu cred o iotă din ea.
Moș Costache a arătat spre raftul unde își etalau aurul cele trei sticle de vin rămase.
— Dacă mai dai o sticlă, îți arăt o dovadă clară, în așa fel ca să nu te mai îndoiești.
Novicele îl privi lung apoi se încruntă:
— Moș Costache, dacă mă convingi că tot ce ai spus e adevărat, în seara asta bem toate cele trei sticle de Tamianka să știu că până luăm salariul, mănânc numai covrigi.
— Mădălina, adu, te rog, cele trei sticle de Tamianka. Puștiul ăsta nou face cinste.
— Stai, stai așa, Moș Costache! Am spus că numai dacă mă convingi și să știi că sunt greu de convins.
— Lasă să vină vinul, că ești ca și convins, a spus Moș Costache și a scos din buzunar un telefon ultima generație:
A butonat ceva la el apoi a explicat:
— Cadou de la Tamara, doar nu vă închipuiți că am eu bani de o asemenea sculă.
După ce a găsit ce căuta, a întors telefonul spre noi să putem vedea filmulețul: din spatele unor buci generoase se vedea o față de om peste măsură de uimit, dar în ciuda faptului că era puțin schimonosită de efort, era, fără nicio urmă de îndoială, a lui Moș Costache.
— Să-mi bag cricul! a exclamat noul coleg care era șofer și care mai folosea câte o expresie din meseria de bază.
După ce a băut primul pahar din cele trei sticle, Moș Costache a explicat:
— Infirmierul a recuperat telefonul cu filmul intact, fiindcă se pare că telefoanele astea moderne sunt ceva mai rezistente decât par la prima vedere. E adevărat că nu l-a pus pe Youtube, dar sunt atâtea locuri unde poți să postezi în ziua de azi orice.
Puștiul cel nou a băut și el un pahar apoi a spus cu năduf către noi:
— Aduceți-mi aminte ca niciodată, dar niciodată să nu mai pun niciun pariu cu omul ăsta!
— Stai calm, am spus eu ca să-l mai liniștesc, că noi toți am pierdut cel puțin câte un pariu, dacă nu chiar două cu el pe tema aventurilor lui. Că unele chiar par prea gogonate, dar zău că toate sunt adevărate.
Am băut în tăcere restul de vin, de parcă ne-ar fost frică să-l mai stârnim pe Moș Costache la vorbă să nu trebuiască să mai scoatem iar bani din buzunar pe pariurile lui pe care le câștiga întotdeauna.
Pe Sergiu îl găsiţi şi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
