Piesă de lenjerie intimă, accesoriu recomandat de medici sau, dimpotriva, pur estetic, sutienul e purtat zilnic de milioane de femei. Pentru unele dintre ele nu aduce, pe lângă sprijin, și încredere în sine. Dar cercetătorii francezi anunță, după un studiu de 15 ani realizat în Franța, că sutienul nu are absolut niciun beneficiu pentru femei și că, dimpotrivă, ar face mai mult rău decât bine în timp. „Din punct de vedere medical, fiziologic, anatomic, sânul nu e ajutat atunci când e privat de gravitație”, a declarat Jean-Denis Rouillon, profesor la Universitatea Franche-Comté din Besançon. De-a lungul anilor, el a examinat sânii a peste 300 de femei cu vârste între 18 și 35 de ani și a ajuns la concluzia că mușchii se dezvoltă mai bine și ajung să susțină mai ușor sânii dacă femeia nu poartă sutien. Sfârcurile au și ele de câștigat, beneficiind de un fel de lifting în raport cu umerii.
Doamnelor, nu renunțați încă la ele! Studiul nu a luat în considerare mărimea sânilor sau faptul că pentru o anumită categorie de femei sutienul este indispensabil, și nu un moft. Iar cine-l poartă de zeci de ani, susține același medic, nu va înregistra nicio îmbunătățire dacă renunță acum la el.
Francezi n-au scăpat ocazia unor comentarii acide, mai ales că la un subiect atât de savuros. „La ce sarcină dificilă s-a înhămat profesorul Rouillon”, s-a amuzat Mathieu Sicard pe blogul său de pe pagina Le Nouvel Observateur, legându-se de cei 15 ani în care specialistul a măsurat și analizat sânii a sute de femei. Câțiva cititori s-au oferit să-l ajute gratuit, iar alții s-au declarat mirați că, după atât de mult timp, rezultatele studiului sunt descrise drept „preliminare”. 🙂
Ne-am pripi deci, dacă am scrie epitaful sutienului, nu? Voi ați (mai) renunța la el?
Citiţi şi
Pornind de la un strugure (vorbe de oameni deștepți)
Fii tu, fii slabă, uită-ți independența, lasă-te cucerită și alintată
Djinul din sticla de cola (II)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.