Scriitoarea și jurnalista americană de secol XX Dorothy Parker (n. 22 august 1893 – d. 7 iunie 1967) a rămas în istorie ca autoarea unor vorbe de duh legendare, ca o luptătoare pentru egalitatea în drepturi, ca o femeie îndrăgostită de Hemingway și ca o aprigă conducătoare a unui grup de scriitori și artiști la restaurantul Hotelului Algonquin, asemenea grupului de poeți de la Casa Capșa.
Puțin despre Dorothy
A fost scriitoare de proză scurtă, poetă, scenaristă și critic, cunoscută pentru remarcile pline de duh, adesea acide. Un spirit feroce, satiric, umor caustic… Woody Allen și George Bernard Shaw la un loc, vă puteți imagina?
“Primul lucru pe care îl fac dimineața este să-mi spăl dinții și să-mi ascut limba”. (pe noi cine ne împiedică? :))
A scris pentru reviste foarte populare ca Vanity Fair (era un foarte temul critic de teatru și de carte), a scris poeme pentru New Yorker și Vogue și a fost editor pentru Life.
Publică primul volum de versuri în 1926, Enough Rope, foarte bine primit și vândut. Au urmat alte volume de versuri, dar și de proză scurtă.
Sunset Guns, 1928
Death and Taxes, 1931
Collected Poems: Not So Deep as a Well, 1936
Collected Poetry, 1944
The Lost Poems of Dorothy Parker, 1996
S-a măritat, a avut numeroase aventuri ca în final să înceapă o relație furtunoasă cu un ambițios scenarist, Alan Campbell, cu care a scris numeroase scenarii de film pentru Hollywood începând cu 1934.
Relația lor, oficializată în 1933, se încheie în în 1947, dar se recăsătoresc trei ani mai târziu. Campbell moare în California în 1963, din cauza exceselor – droguri și băuturi, iar Miss Parker, deja bolnavă, se mută înapoi la New York.
Hollywood, alături de actorul James Cagney (dreapta)
Când s-a întors la New York, s-a plâns de timpul petrecut ca scenarist: „Nu pot vorbi despre Hollywood. A fost groaznic pentru mine când am fost acolo și mi-e groază să mă uit înapoi. Nu-mi pot imagina cum am făcut-o. Când am scăpat de acolo, nici nu i-am mai putut pronunța numele.” (n.red. și alți titani ai literaturii au ajuns să scrie scenarii la Hollywood, dar nu le-a plăcut – F. Scott Fitzgerald, William Faulkner, Hemingway, Aldous Huxley)
Dorothy a murit în 1967 în urma unui infarct. Se lupta cu o dependență de alcool de aproape un deceniu. Și-a lăsat întreaga avere lui Martin Luther King care va fi asasinat un an mai târziu. (în anii 30′-40′ devenise foarte vocală în sprijinul libertăților civile și începuse să sprijine cauze comuniste).
Câteva dintre vorbele ei:
“Dacă vrei să știi ce gândește Dumnezeu despre bani, uită-te numai la oamenii cărora le-a dat.”
“Femeia aceea vorbește 18 limbi și nu poate spune NU în niciuna dintre ele.”
“Trei să fie lucrurile care să nu mi se întâmple vreodată: invidia, suficiența și să n-am destulă șampanie.” (O declarație de principii solide. Șampania e bonusul.)
“Patru să fie lucrurile fără de care aș fi mai bine: dragostea, curiozitatea, pistruii și îndoiala.”
Și un scurt poem:
“Oh, viața este un glorios timp al cântecului,
Un potpuriu imprevizibil;
Și dragostea este un lucru care nu poate merge prost;
Și eu sunt Maria a României”
Dacă Dorothy a simțit așa, și noi putem fi Regina noastră! Coroana pe cap, privirea înainte, spatele drept! 🙂
Aici, un fragment despre corespondența cu Hemingway și lucrurile pe care i le-a spus el. O lectură agreabilă, te ajută să-i înțelegi mai bine pe amândoi. 🙂
Citiţi şi
Pentru schimbare, ajunge protestul pașnic a 3,5% din populaţia unei ţări
Regina Maria: „Te binecuvântez, iubită Românie”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
