Orice am face, oricât am vrea, la orice ne-am raporta, asta suntem: nişte copii de ţărani. Majoritatea celor din jurul meu sunt prima generaţie născută la oraş. Părinţii prietenilor mei, părinţii colegilor mei, ai majorităţii oamenilor pe care îi cunosc s-au născut la ţară, acasă sau în câmp, lângă vreo căpiţă de fân sau în căruţă… mult prea puţini au văzut un tavan dintr-o sală de naşteri atunci când au deschis ochii.
Suntem niște copii de ţărani. Bunicii noştri au refuzat multă vreme să-şi mute WC-ul din fundul curţii în camera din dos. Au învăţat la lumina lămpaşelor şi a lumânărilor şi au descoperit târziu toate facilităţile lumii moderne.
Suntem niște copii de ţărani. Părinţii noştri sunt, pentru mulți dintre noi, primii din familiile lor care au mai mult de opt clase şi care au vorbit la telefon.
Suntem niște copii de ţărani. Aproape toţi mai avem pe cineva la ţară şi, de fiecare dată când ne ducem acolo, ne amintim cum e să smulgi buruienile din grădină, cum e să întorci otava şi să strângi fânul, cum e să stai cu vaca la păscut, să speli hainele la râu, să duci mâncare la prânz cosaşilor sau să aşteptăm seara în drum ciurda să-ţi intre bivolul în curte. Majoritatea ştim cum e să te plimbi cu căruţa de nevoie şi nu de divertisment. Ne-am spălat pe faţă, în vacanțe, în lighean şi ne-am îmbăit în covată sâmbăta, ca să fim curaţi pentru biserică.
Nicolae Enea – Familie de țărani
Suntem niște copii de ţărani. Am învăţat Tatăl nostru şi Înger, îngerașul meu ca prime poezii de la bunicile noastre şi sunt probabil , pentru multi, singurele versuri pe care le-am putea spune şi acum, cu ochii închişi, la orice oră din zi şi din noapte.
Suntem niște copii de ţărani şi n-ar trebui să uităm asta. N-ar mai trebui să fim atât de critici cu noi. N-ar mai trebui să ne certăm atât de mult. N-ar mai trebui să ne pedepsim aşa de tare. Mulţi dintre noi au reuşit mult peste ceea ce ar fi putut să-şi imagineze bunicii noştri. Mulţi dintre noi au ajuns în locuri despre care părinţii noştri nici măcar nu ştiau că există pe glob. Mulţi dintre noi fac meserii de care ar fi mândri toţi stră-străbunicii noştri care au slujit pentru grofi, chiaburi, boieri.
Suntem mult, foarte mult. Poate să fie şi mai bine. Dar să nu uităm că suntem, totuşi, atât de multi, niște copii de ţărani.
Pe Mirela o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
