Sunt un soț bun sau doar mă cred așa?

16 September 2018

S-ar putea să nu existe ceva mai inspirat de Ziua Mondială a Aprecierii Soției, astăzi, decât să vă aduceți aminte de existența ei. De faptul că stă lângă voi de câțiva ani buni (spuneți repede câți?), că vă ocrotește în fiecare zi, încercând să vă fie prietenă, confesoare, umăr pe care să plângeți, mamă la nevoie și soră în fiecare moment.

Femeia cu care ați dat lumii copiii frumoși care vă seamănă și care vă poartă numele pe mai departe.
Acea ființă la care veniți ca la apa cea bună, când nu vă iese totul așa cum ați vrut sau cum ați sperat, și de la care aveți întotdeauna o vorbă bună, o pareciere și o încurajare.

Cea pe care ați iubit-o și ați dorit-o mai presus de orice pe lume, și pentru care ați făcut tot ceea ce v-a stat în putință pentru a o convinge că sunteți sortiți să rămâneți împreună.

V-a dat mâna ei, atunci când ați cerut-o, și inima ei pentru toată viața, pentru că așa fac femeile de obicei.

Femeia care este casa voastră și sufletul ei viu, vizibil în toate obiectele pe care le atinge.

Cu toții facem greșeli, dar câți le recunoaștem? Dar poate că bărbații sunt mai supuși greșelii, pentru că ei sunt puternici și n-au voie să fie „slabi”, având alte calități și atribuții decât a băga în seamă și a analiza pas cu pas relația cu partenera lor de viață.

Garry Smilley a întocmit o listă cu nici mai mult nici mai puțin de 122 greșeli pe care le fac bărbații în căsătorie, dar noi am ales doar cele care ni s-au părut mai frecvente. Poate că măcar astăzi vor fi de ajutor cuiva care își poate rupe din timpul prețios pentru a reflecta asupra căsniciei, asupra soției care merită întreaga apreciere, nu-i așa?

Sigur vor exista și efecte benefice ale acestei lecturi: o cină romantică, un cadou inopinat, un bilețel de dragoste strecurat sub pernă, un parfum sau o carte preferată, o plimbare sub clar de lună sau prin ploaie, de ce nu? Iar lista poate continua, pentru că fiecare bărbat își poate permite, măcar o zi pe an, să dorească să-și recucerească soția. Azi e un bun prilej!

cuplu

Nu vă speriați că sunt prea multe, s-ar putea să nu fi conștientizat unele dintre ele. Puteți face testul acesta de față cu ea sau în intimitate, important e să-l faceți cu sinceritate, să vă asumați rezultatele și să luați măsuri.

Iată care sunt acestea:

  • Acordaţi mai multă atenţie altor oameni decât ei.
  • Nu o ascultaţi sau nu înţelegeţi faptul că ceea ce simte ea este important.
  • Vă închideţi faţă de ea, nu vreţi să-i vorbiţi sau să o ascultaţi.
  • Atenţia dvs. poate fi uşor abătută de altcineva atunci cînd vă vorbeşte
  • Nu vă programaţi un timp special pentru a sta cu ea.
  • Nu sunteţi deschis la o discuţie despre lucruri pe care nu le înţelegeţi.
  • Nu sunteţi deschis la o discuţie despre lucruri pe care ea nu le înţelege.
  • Nu îi daţi şansa de a-şi spune părerea legată de o decizie ce afecteaza întreaga familie.
  • Îi impuneţi desciplină, fiind furios sau complet tăcut.
  • Faceţi glume despre unele aspecte ale vieţii ei.
  • O insultaţi în faţa altora.
  • Ripostaţi imediat la ceea ce spune.
  • O admonestaţi sever.
  • Folosiţi tot felul de vorbe fără să vă gândiţi la felul în care o vor afecta.
  • O cicăliţi cu asprime.
  • O mustraţi înainte să-i daţi şansa de a explica situaţia.
  • Ridicaţi vocea.
  • Faceţi comentarii critice fără nici o bază logică.
  • Înjuraţi sau folosiţi un limbaj vulgar in faţa ei.
  • O corectaţi in public.
  • Vă lipseşte tactul atunci când îi arătaţi slăbiniunile sau lipsurile.
  • Îi amintiţi răstit că aţi avertivat-o să nu facă un lucru anume.
  • Aveţi atitudini care denotă dezgust sau care o acuză.
  • Exercitaţi presiuni asupra ei atunci când ea deja se simte la pămînt sau ofensată.
  • Îi ţineţi o prelegere când de fapt ea are nevoie să fie alintată, încurajată sau tratată cu blândeţe.
  • Nu vă ţineţi promisiunile, fără a-i da vreo explicaţie sau fără a-i cere să vă absolve de ceea ce aţi promis.
  • Aveţi resentimente faţă de ceva ce ea a făcut cu bune intenţii.
  • Sunteţi lipsit de respect faţă de familia și rudele ei.
  • O pedepsiţi în timpul unei certe.
  • O pedepsiţi sau o învinuiţi atunci când sînteţi furios din cauza a ceva pentru care ea nu e vinovată.
  • Nu o lăudaţi pentru un lucru pe care l-a făcut bine, chiar dacă a fost făcut pentru Dvs.
  • O trataţi ca pe un copil mic.
  • Sunteţi necioplit cu ea sau cu alţi oameni în public, de exemplu, în faţa personalului unui restaurant sau a funcţionarilor.
  • Nu ştiţi care sunt nevoile ei, preferințele, hobby-urile.
  • Sunteţi nerecunoscător.
  • Nu aveţi încredere în ea.
  • Nu aprobaţi ce face sau cum face ceva.
  • Nu sunteţi interesat de dezvoltarea ei personală.
  • Sunteţi inconștient sau folosiţi două măsuri (faceţi lucruri pe care nu nu-i permiteţi să le facă).
  • Nu îi daţi un sfat atunci cînd ea are cu adevărat nevoie de el şi vi-l cere.
  • Nu îi spuneţi că o iubiţi.
  • De obicei aveţi o atitudine orgolioasă.
  • Nu o încurajaţi zilnic.
  • Nu o includeţi în conversaţie când sunteţi cu alţi oameni.
  • Nu petreceţi destul timp sau un timp plăcut cu ea atunci când sunteţi la o petrecere.
  • „O doborâţi”- continuaţi o ceartă sau o discuţie doar pentru a dovedi că aveţi dreptate.
  • O ignorați în casă, ca și când ea n-ar fi un membru al familiei.
  • Nu vă faceți timp să ascultați ceea ce crede ea că e important după ce ați venit de la serviciu.
  • Nu reușiți să vă exprimați onest cele mai profunde sentimente.
  • Arătați mai mult interes pentru serviciu sau alte activități decât pentru ea.
  • Sunteți nepoliticos la masă.
  • Nu o ajutați cu copiii înainte de masă sau în perioadele foarte stresante.
  • Nu sunteți consecvent cu copiii; nu sunteți interesat să vă jucați cu ei sau să participați la educarea lor.
  • Nu îi acordați afecțiune în public, cum ar fi să o țineți de mână sau pe după umeri.
  • Vă opuneți atunci când ea vă spune despre una din „lipsurile” Dvs.
  • Nu faceți planuri de viitor, și astfel ea se simte în nesiguranță.
  • Sunteți zgârcit cu banii, făcând-o să se simtă ca și când ar primi un salariu – și nici măcar atât.
  • Doriți să faceți lucruri care pe ea o jenează din punct de vedere sexual.
  • V-ați pierdut romantismul, uitați de seri romantice sau cadouri spontane.
  • O criticați în lipsa ei (acest lucru este foarte dureros pentru ea, dacă aude de la altcineva despre această critică).
  • Luați tot ce face ca și cum vi s-ar cuveni, crezând că „munca femeii în casă nu se termină niciodată”.
  • Îi ignorați rudele sau persoanele importante pentru ea.
  • Nu aveți simțul umorului și nu glumiți despre diferite lucruri împreună cu ea.
  • Uitați datele speciale, precum aniversările și zilele de naștere.
  • Nu sunteți mândru de ea în fața altor oameni.
  • Nu o tratați ca egală din punct de vedere intelectual.
  • Nu o includeți în planurile Dvs. de viitor decât în ultimul moment sau deloc.
  • Nu vă rezervați timp pentru a o pregăti înainte de a vă bucura de relațiile sexuale.
  • Nu sunteți dispus să faceți împreună cu ea ceea ce îi face plăcere, cum ar fi mersul la cumpărături, la un restaurant pentru a lua o cafea sau un desert.

Citiți și Cum să (nu) ne distrugem căsnicia.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vertij de primăvară

“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”

Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro