Eu sunt totul. Sunt furtună cu tunete și fulgere. Sunt soarele care îți arde pielea până la refuz. Sunt frigul năpraznic din zilele de iarnă. Sunt valul înspumat al mării, care macină și cele mai dure pietre.
Dar sunt și adierea plăcută și caldă a vântului primăvăratic. Sunt briza de seară de la plimbarea pe faleză. Sunt zăpada care cade liniștit și oferă bucurie pe chipurile copiilor.
Sunt tot ce e mai rău și mai bun pe pământ.
Alfred Stieglitz – A portrait, Georgia O’ Keeffe, 1918
Sunt gustul copilăriei, regăsit în grişul cu lapte al bunicii și în dulceața de vișine de deasupra.
Sunt plânsul cu sughițuri din momentele de furie. Sunt bătaia din picior a copilului răzgâiat.
Sunt râsul în hohote din momentele tensionate. Sunt gluma cea mai proastă la care toți râd până se țin cu mâinile de burtă.
Sunt clovnul de la circ, cu fața lui tâmpă și cu tristețea din cabina de machiaj.
Sunt omida care se transformă în cel mai frumos și suav fluture din univers.
Sunt omul din dreapta.
Citiţi şi De ce avem nevoie de dramă în viaţa noastră
Sunt Iadul și Raiul la un loc. Sunt Infern și Paradis. Sunt duală. Sunt plină de viață și în același timp, cel mai depresiv om din lume.
Așa că, îmi place să cred că eu sunt însăși viaţa. Moartă și renăscută din cenușă.
Iubesc viața. Și mă iubesc cu toți demonii mei. Pe care îi voi transforma în îngeri. În îngerii tăi păzitori…
Totul meu și totul tău!
Guest post by Anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.