Un text citit aici mi-a adus aminte de bancul cu bătrânul care tot ofta: „Ah, ce bine era pe vremea lui Stalin!” La un moment dat, o femeie nu mai suportă și îl întreabă: „Nu vă supărați, dar ce era așa de bine atunci? Procesele politice, gulagul, execuțiile sumare, cenzura? De ce regretați epoca lui Stalin? Ați fost nomenklaturist?” „Nu, doamnă”, răspunde bătrânul, „dar pe vremea aia eram tânăr și nu mă durea nimic…”
Nu m-au ajuns încă reumatismele, dar cu același tip de nostalgie îmi amintesc și eu despre epoca Ceaușescu. Sigur, țin minte cozile, frigul din case, autobuzele supraaglomerate, rațiile de zahar și ulei. Țin minte că, pentru un tort de ziua mea, mama a împrumutat ouă de la toată familia, restituindu-le apoi, eșalonat, în decurs de multe luni! Dar tortul ăla a fost grozav și petrecerea minunată! Petrecerile erau minunate și fără atâtea pregătiri. Îmi amintesc de „ceaiurile” improvizate, unde fiecare aducea de-acasă ce putea: un borcan de zacuscă, o sticlă cu vin de la țară, o plăcintă cu mere, o salata de boef. Salivez și acum când mă gândesc la ciocolata făcută în casă, cu lapte praf. Doamne, ce rețete știau să inventeze mamele și bunicile noastre! Ce bunătăți reușeau să facă din te miri ce!
Dar nu la mâncare ne stătea nouă gândul atunci, în anii adolescenței. Nu ne uitam la televizor, dar mergeam la cinematecă și la teatre. Din când în când, prindeam un film la „video”. Norocoșii care aveau asemenea aparatură miraculoasă organizau vizionări cu prietenii ori de câte ori făceau rost de o casetă „nouă”. După film, discuțiile se prelungeau până în zori, când porneau din nou tramvaiele. Pe vremea aia, toate petrecerile țineau până dimineața… Dansam mult, dar mai mult vorbeam: despre muzică, despre cărți… N-aveam discoteci, dar aveam biblioteci. Privind retrospectiv, cred că noi am fost mai câștigați.
Nu cred, însă, că tinerețea depinde de o epocă sau de un regim. Nu ține de libertățile politice, ci de cele interioare. N-o definesc indicatorii economici, ci curiozitatea și imaginația fiecăruia. E vârsta marilor întrebări, a marilor prietenii, a marilor speranțe. |n fond, nici măcar datele din buletin nu au chiar așa de mare importanță. Sunt oameni care s-au născut bătrâni. Nu, asta nu e vina comunismului. Eu am fost tânără. Și intenționez să râmân.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Comunismul văzut în “Anul nou care n-a fost”
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
