Pe pagina de Facebook a domnului Mihai Şora, am găsit această postare pe care vreau s-o citiți și voi. La bună lectură!
“Bună dimineața, copii!
Trafic de influență? Deturnare de fonduri? Tăinuirea bunurilor? Luare de mită? Fals și uz de fals? Foloase necuvenite? Pensii speciale?
Există atâtea forme ale necinstei, atâtea variațiuni ale corupției în exercitarea funcției publice, încât ele par să-i fie constitutive, ca și când ar face parte din chiar fișa postului. Nimic mai descurajant decât o lume în care strâmbătatea devine normă, în care pandemia hoției dizolvă orice tentativă de îndreptare.
Yvonne et Charles de Gaulle în Irlanda| călătorie privată din 1969 |© Jean-Pierre Bonnotte | Getty Images
Câtă vreme a fost președinte, Generalul de Gaulle a ținut să-și plătească toate facturile personale de electricitate și telefon, în micul apartament de serviciu din incinta palatului Élysée, unde locuia. Cei care erau invitați să-l viziteze în spațiul privat – rude sau prieteni – nu erau niciodată serviți cu bucate, vinuri ori alte delicatese din cămara și cramele Instituției Prezidențiale. Doamna Yvonne de Gaulle refuza, de altfel, să folosească vesela Instituției, pe care o considera… legală doar pentru întâlnirile din agenda publică.
Citiţi şi Zuzana Čaputová – luptătoarea anti-corupție care a ajuns Președintele Slovaciei!
În vacanțe sau la sfârșitul săptămânii, când se retrăgea în casa lui de la Colombey-les-deux-Églises, Generalul de Gaulle își plătea întotdeauna benzina, socotind că este o călătorie privată. Intervențiile Generalului pentru ca nepoții să NU beneficieze cumva de vreun statut special în școlile pe care le urmau, să NU fie scutiți de serviciul militar ori ținuți pe vreun post căldicel, în cazul în care unii funcționari ar fi avut asemenea idei, deveniseră celebre. Pe propriul fiu, Philippe de Gaulle, comandant în regimentul de blindate al pușcașilor marini și erou al Eliberării în cel de-al doilea război mondial, Generalul a refuzat să-l decoreze tocmai pentru că era fiul său. El însuși a rămas toată viața general de brigadă, declinând cu încăpățânare orice propunere care l-ar fi condus spre titlul de mareșal.
Sunt români care visează la un Vlad Țepeș.
În ce mă privește, mă gândesc adesea la Charles de Gaulle, omul acesta care – în 1940 – a fost condamnat la moarte de către marionetele unui guvern laș, incompetent și criminal.
Mihai Șora
12 septembrie 2019
P.S. Președinți au tot fost și vor mai fi, în Franța sau la noi, din cinci în cinci ani. Niciunuia nu i se poate cere să fie Charles de Gaulle: un om ca Charles de Gaulle se naște o dată într-un secol. Dar tuturor aspiranților sau celor aflați deja în funcție li se cere să fie cinstiți. Un bun început ar fi să-și plătească facturile private la electricitate și la telefon.”
Nota redacției
Despre Charles de Gaulle se știe că a fost lider al rezistenței Franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și președinte al Franței. Mai puțin se știe despre cât de mult a iubit-o pe cea mai mică fiică a sa, Anne (1 ianuarie 1928 – 6 februarie 1948), care a avut sindrom Down.
În vremea aceea se credea că astfel de copii se nasc din părinți alcoolici, cu boli venerice sau alte probleme degenerative, dar de Gaulle nu s-a temut de stigmatul social și a crescut-o pe fetiță ca pe ceilalți doi copii ai săi.
Deși se practica instituționalizarea unor astfel de copii, el nu a făcut-o, ba chiar se pare că Anne a fost copilul său preferat. Se spune că în prezența ei se schimba total și o numea „bucuria mea”. Îi citea povești, îi cânta și îi arăta o afecțiune de care rar se bucurau din partea lui chiar și membrii familiei.
După război, de Gaulle și soția sa, Yvonne, au înființat Fondation Anne de Gaulle, un cămin pentru fete cu dizabilități.
În 1948, la o lună după ce împlinise 20 de ani, Anne a murit de pneumonie în brațele tatălui ei. Când a murit, se spune că de Gaulle ar fi zis: „Acum este ca toți ceilalți”.
Ulterior, el a purtat mereu un medalion cu portretul ei, despre care a spus odată că l-a salvat dintr-o tentativă de asasinat, oprind un glonț.
Omul de stat i-a mărturisit biografului său, Jean Lacouture:
„Acest copil m-a ajutat să depășesc toate eșecurile și pe toți oamenii, să văd mai sus. Fără Anne, poate că n-aș fi făcut niciodată tot ce am făcut. Mi-a dăruit inimă și inspirație.”
sursă: text stiripentruviata.ro 21.07.2019
foto: copertă Le Figaro Magazine 28-29.02.2020 / BRIDGEMANART
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Le temps d’aimer – Fețele iubirii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
