Sunt o feministă și sunt mândră de asta. Sunt o feministă trecută prin convingerile lui de Beauvoir, ale Virginiei Wolf, ale lui Mary Wollstonecraft, Betty Friedan și altele. Sunt convinsă că feminismul își are loc în lume. Dar spre deosebire de ceea ce se înțelege la nivelul maselor prin feminism, eu cred în feminismul nuanțat pentru că refuz să-mi extirp feminitatea cu toate bunele ori nebunele ei. Pentru că iubesc acea parte din mine care dăruiește celorlalți bucurie și plăcere prin joaca în bucătărie, ori prin flecuștețele care să le coloreze spațiul și lumea, care se bucură de ”prostioare” de genul primului trandafir înflorit în grădina proprie, ori a vreunei gâze care decide să cadă în amorțeala hibernării pe preșul de pe pragul meu.
Da, sunt o feministă rasată, doamnelor și domnilor. Una convinsă, una militantă. O feministă care nu se teme de nesimțirea misoginului mic, impotent și frustrat care consideră că mușchii trebuie să fie mai mari decât creierul și atunci când o femeie, fie ea și feministă, cere ajutor, răspunde imbecil: ”Descurcă-te. Ați vrut egalitate cu bărbații”. De fapt acea categorie în ochii mei trece drept mascul de reprodus carne de tun.
Sunt o feministă care crede cu tărie că viața în doi înseamnă complementaritate, nu calcul matematic al divizării responsabilităților pe criterii: „Tu primești mâncarea, musai să speli vasele”, frust și sec, calcul rece care nu ține cont până la capăt nici de omul care ești, nici de omul care efemer îți acompaniază viața.
Sunt acea feministă care apreciază tăticul masiv și stângaci ce ține în brațe și hrănește un bebeluș de nici patru luni în hypermarket, în timp ce soția acestuia se poate plimba liniștită să facă cumpărături și, poate, să și respire puțin singură. Acest tablou mă urmărește de mai mulți ani, de când îl admirasem stâlpită de uimire într-un magazin. Și acum mă gândesc că poate o fi fost doar o proiecție a gândurilor mele, poate n-a fost real, deși aș putea să jur că i-am văzut pe cei doi.
Sunt acea feministă care stă și privește la femeile din lumea islamică și recunoaște cu groază că le-ar veni în ajutor, dar nu știe cum, pentru că nu înțelege de ce atâtea milioane de femei sunt spulberate zilnic acolo și nu fac nimic. Dar dacă aș putea să le alin suferința în vreun fel, aș face-o. Tocmai pentru că sunt o feministă convinsă.
Și mai înțeleg că pentru a putea beneficia eu de atuurile acestui feminism nuanțat, emancipat, feministele dinaintea mea au trebuit să fie radicale și au plătit adeseori cu viața curajul de a se declara oameni.
Dar înțeleg și că lenea masculină, prostul gust și proasta educație, misoginismul nu s-au născut odată cu feminismul, ci mult înainte și s-au manifestat vulgar și primar până când au reușit să genereze o reacție radicală, feministă.
Sunt o feministă, doamnă! Sunt o feministă, domnule! Una care înțelege că ați avut mame și voi, și ați avut și tați, și că sunteți produsul lor. De aceea misoginismul mă uimește. Bucata aia de om, numit bărbat a ieșit din trupul însângerat și supus morții al mamei sale. A venit în existență pentru că nouă luni a parazitat-o luându-i ce-i mai bun ca el să devină ființă. Cum, așadar, domnilor ați mai putea fi misogini?
Ca feministă, am constatat că misoginii sunt acei indivizi care n-au reușit să se desprindă de mentalitatea de parazit al femeii și care pentru privilegiul acesta sunt dispuși să meargă până la a ucide corpul-gazdă. Iar uciderea poate fi de multe feluri: morală, emoțională, intelectuală și da, chiar fizică. Iar paraziții, periodic sunt eliminați din existență. Natura se curăță de ei constant. Priviți la albine. Trântorii au viață scurtă. Doar la oameni câte un trântor extermină victima ”până ce moartea îi va despărți”. Și aici e doar moarte fizică, din păcate.
Sunt o feministă dragii mei, una mândră să fie astfel și, credeți-mă, asta nu mă împiedică defel să apreciez tot ce e bun și frumos în bărbații adevărați. Din păcate sunt o specie rarissimă. Dar sunt un spectacol uman savuros atunci când apar și îi poți urmări, fie și de la distanță.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
