Nici nu știam cât sunt de americancă. Culmea e, că sunt rusoaică după mamă şi evreică după tată. Născută, crescută și trăită în România toată viața. Dar în ignoranța mea, sărbătoresc Halloween-ul de cinci ori pe an. Cum așa? Simplu. Am crescut într-o familie în care nimeni nu avea vreo treabă cu biserica, religia sau credința. Căci ele sunt lucruri diferite și e bine să nu încurcăm borcanele. Nu merg la biserică decât la nunți, botezuri sau înmormântări. În adolescență, mă mai duceam cu prietenii la Înviere, doar așa, ca să ne distrăm și pentru că era singura noapte din an, când mama mă lăsa la ora aia pe stradă. Personal, sunt o femeie fară de Dumnezeu, dar am constatat că am un profund simț moral în raport de mine şi cu semenii mei. Că nu fac rău intenționat nimănui, că fac un bine oricui, dacă imi stă în puteri și că, dacă uneori greșesc, e firesc și nu sunt greșeli capitale, ci mărunțișuri. Mai o bârfă, mai un răutăcism, o înjuratură sau o minciună inofensivă.
Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc. Voiam să vă explic de ce sărbătoresc eu Halloween-ul de cinci ori pe an. Pentru că eu şi familia mea, frate, cumnată, copii, nepoți și strănepoți, ne adunăm în jurul mesei de două ori pe an pentru mama, care este plecată dintre noi. O dată de onomastica ei şi o dată de ziua ei de naștere. Punem pe masă exact bunătățile tradiţionale rusești pe care mama le făcea cu bucurie și sfințenie, în fiecare an. Ne adunăm toți și ne amintim diverse, râdem cu lacrimi de întâmplări trecute, vorbim despre ea. De alte două ori, ne adunăm de onomastica şi de ziua de naștere a tatălui nostru, plecat și el. Pe masă așezăm cu migală toate bunătățile pe care tatăl meu le oferea prietenilor şi musafirilor lui și care erau diferite de ale mamei. În jurul mesei, vorbim despre el, despre ei amândoi. Ni se umple sufletul de dor. Știu. Am convingerea de neclintit că ei ne văd și ne aud și, oriunde ar fi, dacă sunt undeva, zâmbesc cu drag și mulțumire. Nimic nu i-ar face mai fericiţi, decât să ne vadă la un loc, pe noi toți, vlăstarele lor. Misiunea lor a fost îndeplinită cu succes. Au lăsat pe pământ o familie indestructibilă. Plină de armonie şi consens. Se bucură să ne vadă pe toţi la un loc, așa cum ne adunăm în jurul mesei lor, când ne așteptau cu dragoste.
Noi, de vreo zece ani, continuăm să-i aniversăm cu iubire şi recunoştinţă. Asta voi face şi anul acesta de Halloween, voi sărbători viața, glumind despre moarte. Mă voi gândi la ei, iar ei mă vor vedea veselă și fericită. Părinților mei nu le facem parastase. Nu ne interesează ziua în care ei au murit, pentru că în sufletul, memoria si viața noastră sunt mereu prezenți. E suficient să mă privesc eu pe mine în ochi, în oglindă, ca să-i vad ochii mamei pe care i-am moștenit și să-i spun că o iubesc. Dar ea ştie deja asta.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
