Păi, nu sunt nebună. Cum să fiu nebună că e încă viu în suflet el, cu tot ce a adus?
Cum să fiu, când m-a învățat ce înseamnă să iubesc complet, când mi-a dăruit încredere, siguranță, pace, acceptare, pasiune, iubire și libertate, curajul că lângă el nimic nu poate fi imposibil, liniștea că totul va fi perfect atâta timp cât las viața să curgă, fără să forțez nimic, încântarea că eu, așa cum simt eu să fiu, sunt perfectă pentru el?
Cum să fiu nebună, când doar lângă el am învățat dăruire fără așteptare, acea stare de sublim către care tindem toți, când doar lângă el am trăit pe deplin rolul de femeie în cel mai profund sens al lui, când lângă el am înțeles ce visează orice bărbat să fie o femeie. Mă trezeam mai devreme doar ca să pot fi conștientă încă puțin de minunăția de om de lângă mine, să am mai mult timp să-l prețuiesc; îmi doream să fiu orice și-ar fi dorit și nu trebuia să fac niciun efort conștient pentru asta, dar el nu își dorea altceva decât ce eu eram deja; cu el am descoperit cât de minunată pot fi dacă nu-mi mai este frică să fiu; eram zâna lui bună, lângă mine și el a devenit cea mai bună variantă a sa, de care nu știa nimic până când nu i-am dezvăluit-o. Ne-am învățat să fim buni în ambele sensuri, să fim toleranți și iubitori cu cei din jur și să ne cunoaștem suficient, încât să știm unde ne putem atinge măiestria. Lângă el am știut ce înseamnă să vrei să urmezi, fără să mai păstrezi vreo urmă a nevoii de control, izvorâtă și ea tot din frică. De atunci am o credință puternică: aceea că, în esență, orice femeie ar vrea doar să urmeze, să fie frumoasă, să iubească, să se dedice complet, să nu mai aibă nevoie de nicio afirmare, dar e nevoie să apară acel bărbat care să-i poată oferi cadrul în care să elibereze magia din ea. Iar acela nu vine atât de des pe cât ar fi bine sau pe cât ne dorim noi. Însă când apare, știi din prima clipă că e ceva despre omul ăla și că e în viața ta cu un motiv. Toate curcubeiele de au existat vreodată pe lume fac o reuniune în mintea ta, dintr-odată totul în jur conlucrează pentru împlinirea a ce trebuie împlinit, iar tu, femeie, simți ce vrea să însemne FEMEIE. Și capeți un sentiment nebun că poți orice. Și chiar poți. Și poți pentru că nu-ți dorești altceva decât ca toată lumea să fie fericită, îți dorești pentru voi o lume în care nimeni să nu aibă motive de tristețe, vrei și creezi armonie oriunde, faci mai bun orice atingi, semeni pace, acceptare, iubire, dăruire peste tot în calea ta.
Un singur lucru nu-l poți. Nu poți să vrei să te pui cu puterea ta, nemărginită de acum, împotriva voinței lui.
Ooh, și multe sunt motivele pentru care el să nu mai creadă în fericire, multe sunt cele pentru care să-și dorească să lase de-o parte tot ce poate fi împreună cu tine. Unele le intuiești, unele poate le afli de la el, iar unele vor rămâne poate pentru totdeauna ascunse înțelegerii. Și se sfârșește dureros ce a fost mai frumos vreodată în viața ta de femeie.
Plângi, suflete, plângi… Ai tot dreptul din lume să o faci, e complet justificat să plângi, e bine să plângi, așa… liniștit și cu gânduri bune, fără întrebări și chin, doar cu părere de rău și înțelegere. Ai toate motivele, e adevărat, o asemenea iubire nu va mai fi, nu se poate repeta, doar măcar din motivul că ar fi a doua și n-ar putea fi la fel. Plângi că nu se poate împlini, plângi că a fost și nu mai poate fi, plângi… Plângi că ți-a fost dat să o trăiești prea târziu, dar bucură-te că ai cunoscut-o, plângi și zâmbește. Plângi că adormi doar cu el în gând, plângi că poate și el tresare la o adiere de parfum sau un cuvânt, dar își alungă din minte orice imagine a ta. Plângi că știi că trebuie să fie așa, plângi că știi că nu poate face altfel, plângi că nu poți da timpul înapoi ca, din când în când, să-l mai simți lângă inima ta. Plângi că nu mai ai iubire, pasiune, blândețe, dar bucură-te că ți-a lăsat curaj, putere, disciplină, înțelepciune, zâmbește ori de câte ori le simți. Plângi că îți lipsește, plângi că nimic nu mai e la fel, plângi că vorbești singur limba de-o vorbeați doar voi, două suflete pereche, plângi la gândul că poate așa va fi tot restul vieții, dar bucură-te că ai trăit o asemenea iubire. Plângi că a plecat, plângi că vei fi trist, plângi că a murit o parte din tine, caută-ți alinarea în cei ce au nevoie de tine puternic și complet. Plângi că nu ai nicio baghetă magică să așezi lucrurile altfel, plângi că nu poți să schimbi nimic, bucură-te că ai avut curajul să nu vrei să tragi sau să împingi în niciun fel. Plângi că nu mai ai scânteie, plângi că ai rămas doar jăratec, plângi că ai uitat cum e să aprinzi lumea întreagă, plângi. Plângi că încă sunt atâtea ce îți amintesc de el, plângi că încă te trezești sperând să-l vezi, să-l auzi, plângi că îl visezi încă spunându-ți că te iubește, dar e imposibil, plângi. Plângi că știi că nu va mai veni niciodată, plângi de acceptarea asta amară ca veninul, plângi și iubește-l. Plângi și mergi mai departe, vei duce tot ce e de dus, vei putea, cu lacrimi ascunse, să pășești în continuare cu blândețe pe drumul ce ni se va așeza în față.
Guest post by Tinkerbella lui
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.