Marian Enache şi Gabriel Zamfir sunt o familie. O familie la început de drum, care speră să fie lung şi frumos. S-au cunoscut în urmă cu vreo 20 de ani în România, şi-au văzut de vieţile lor, dar anul trecut au devenit un cuplu şi s-au şi căsătorit. Însă au făcut-o în Canada, pentru că o bună parte din ţara în care s-au născut îi vede ca pe nişte monştri, ca pe nişte oameni bolnavi, în timp ce legile canadiene le protejează dragostea. Trist!
Cum e să fii gay în Canada? Dar în România? Ce înseamnă familie tradiţională şi de ce avem nevoie de un referendum? Sunt întrebări la care mi-au răspuns pe rând, cred cu cea mai mare sinceritate. Şi-au pus sufletele pe tavă în faţa mea şi mi-au povestit de primii ani în care şi-au dat seama că sunt diferiţi, despre cum a fost procesul de acceptare şi asumare, dar şi despre traumele prin care au trecut.
Gabriel este unul dintre acei homosexuali care s-a căsătorit cu o femeie, a trăit mulţi ani cu ea şi au avut împreună şi un copil. A-i spune soţiei sale că este gay, dar mai ales a-i spune adevărul fiicei sale, a-şi asuma acest lucru în faţa lor, a fost probabil una dintre cele mai grele pietre de încercare. A făcut-o, s-a eliberat şi acum sunt toţi fericiţi.
O poveste demnă de pildă, o poveste din care cu toţii am avea ceva de învăţat, fie că suntem straight, fie că suntem bisexuali, fie că suntem gay. Cu toţii suntem oameni, toţi avem sentimente, toţi ne dorim să ne împărţim viaţa cu cel sau cea pe care îl/o iubim. Peste toate acestea, actuala guvernare se gândeşte să organizeze în Bucureşti un miting de susţinere a referendumului programat în toamna acestui an; un referendum care costă zeci de milioane (bani cu care am putea face multe alte lucruri utile), în urma căruia să definim în Constituţie că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Restul ce? Restul nu sunt familii? În ce lume trăim?
Evident, întrebarea pe care o pune toată lumea, la ce vârstă ţi-ai dat seama că ai putea avea altă orientare sexuală şi cum ţi-ai dat seama?
Marian: La vârsta la care mi-am dat eu seama că mă simt, într-un fel inefabil, atras de bărbaţi, habar n-ai ce este sexul, d-apoi orientarea sexuală. Mi s-a întâmplat, deci, în prima copilărie, iar mai târziu, în adolescenţă – când chiar am simţit pulsiunile sexuale – mi-am dat seama că mă simt mai mult atras de băieţi decât de fete. (…)
Concret: eu nu am renunţat la femei pentru că nu-mi plăcea sexul cu ele, ci pentru sunt homoromantic. Pur şi simplu, am simţit că voi fi fericit cu adevărat doar lângă un bărbat. E vorba despre cum te simţi împlinit ca jumătate a unui cuplu. Nu e vorba nicidecum doar despre mecanica actului sexual. Nici vorbă. (…)
Gabriel:Chiar dacă am o pregătire în finanţe, urăsc datele statistice atunci când vorbim despre vieţi şi experienţe. Multe ne îndeamnă să facem comparaţii, să tragem concluzii pe baza unor cifre. Or viaţa este mult mai compexă decât un tabel. Dar ca să răspund la întrebare: şi eu mă înscriu în categoria celor care au simţit din copilărie că ceva nu este “chiar în ordine”.
Apoi, în studenţie, m-am căsătorit, cu o femeie cu care am fost împreună 13 ani şi cu care am o fată de 20 ani acum. Nu a fost un mariaj din raţiuni sociale, ca să mă ascund de familie sau să “dau bine la serviciu”. Pur şi simplu, a fost şi rămâne una din fiinţele cele mai importante în viaţa mea. A fost o căsătorie din dragoste care, mai târziu, s-a transformat într-o prietenie foarte profundă şi sinceră.
Citește interviul complet aici.
Citiţi şi
